Biserica şi noi ceilalţi…
De când best-sellerul “Codul lui Da Vinci” a început să facă prozeliţi, bisericile creştine au intrat într-un soi de panică, alimentată şi amplificată în permanenţă, de îndoiala care se strecoară în mintea şi sufletul credincioşilor. Milioanele de volume vândute în întreaga lume, au ridicat în faţa capilor bisericilor de pretutindeni, problema secularizării credinţei. Întrebările cele mai frecvente pe care aceştia au început să şi le pună în acest caz, au fost cum de s-a ajuns la îndoială, şi cum şi unde “pe drum” lumea şi-a pierdut încrederea. Prima care a reacţionat a fost biserica catolică, prin comandarea unor sondaje, costisitoare de altfel, dar strict necesare. Şi pentru prima dată de la marea schismă, Vaticanul a fost interesat în a afla răspunsurile credincioşilor cultelor creştine. Iar rezultatele obţinute au fost destul de descurajante. În statele cu tradiţie democratică din vestul Europei, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Italia, Belgia, Norvegia, Suedia, Olanda, doar 45% din populaţia creştină a declarat că are încredere în învăţămintele bisericeşti. Criticile cele mai neaşteptate la adresa bisericii au venit din partea populaţiei din Franţa, Spania şi Cehia, unde din cei 50% care se declară credincioşi, aproape 25% au în ultimii ani serioase îndoieli în legătură cu jumătăţile de adevăr servite de clerici. Acest ultim eurobarometru ne-a plasat pe noi românii, undeva sus, pe lista celor mai credincioase popoare ale continentului. 80% din populaţia României şi-a declarat încrederea în biserică şi credinţa în Dumnezeu.
Dar cît şi ce ştim noi credincioşii?
De data aceasta biserica nu a mai vrut să se lase păcălită de declaraţii “deşarte” şi a testat o parte a acestor declaraţi credincioşi. Stupoarea a fost cu atât mai mare cu cât cei care s-au declarat creştini şi practicnţi fervenţi ai normelor şi învăţămintelor creştine nu au putut da răspunsuri la întrebări simple. La întrebările gen « cine au fost cei mai importanţi sfinţi sărbătoriţi şi pentru ce fapte sunt ei celebraţi peste secole », doar un nesemnificativ 15% au reuşit să dea răspunsuri cât de cât corecte. Nici la întrebările legate de faptele Apostolilor şi de învăţămintele transmise de ei procentul răspunsurilor corecte nu a săltat deloc. La întrebările legate de miracolele înfăptuite de Isus răspunsurile corecte au fost în procent de 50%. La fel şi în cazul întrebării “care sunt cele 10 porunci”.
Unele organizaţii occidentale nu au crezut în aceste sondaje şi le-au reluat, la scară mai mică. Dar probabil nu au ştiut nici ei să îşi caute subiecţii unde trebuie pentru că rezultatele au cuprins procente mult mai mici comparativ cu cele făcute publice de biserică. Aşa că slujitorii bisericilor de pretutindeni şi-au dat seama că ei sunt de vină pentru ignoranţa creştinilor pe care îi păstoresc şi pentru valurile de isterie iscate de o carte. Cuvinte noi, care pun la încercare credinţe străvechi.
Care va fi poziţia bisericilor creştine, ce vor încerca ele să facă de acum înainte, în cât timp şi cu ce eforturi, rămâne de văzut. Dar într-o lume în care Isus începe să pară un personaj mult prea îndepărtat, multe se mai pot întâmpla.
Pentru a afla un răspuns pertinent la aceste griji ale bisericii ne-am adresat preotului călugăr Vlase Florian care păstoreşte un schit la întretăierea Ardealului cu Moldova. “Eu nu am cunoştină de aceste sondaje şi de aceea ar fi nepotrivit din partea mea să mă pronunţ. Dar cel mai uşor de aflat un răspuns corect, ar fi un sondaj la o biserică, atunci când vin credincioşii la slujbă, pentru că aceştia sunt acei care ştiu în ce cred. Altfel, oamenii luaţi la întrebări dintr-o dată ca la şcoală nu vor putea răspunde. Sărbătorile creştine sunt multe şi un credincios nu trebuie judecat din răspunsuri la întrebările legate de data la care se sărbătoreşte un anume sfânt. Trebuie judecat prin credinţa lui şi prin dorinţa lui de a fi ancorat în eternitate, în Dumnezeire”, ne-a spus călugărul.
Problemele bisericilor nu s-au terminat.
La începutul credinţei oamenii îi urmau orbeşte pe preoţii care erau singurii cunoscători ai adevărului divin. Şi ce spuneau aceştia era adevărul adevărat. Însă după ce Biblia a devenit accesibilă tuturor, unii mai curioşi au început să îşi pună întrebări la care biserica nu a dat nici un răspuns nici până azi. Aşa că la tăcerea ei nejustificată, Codul lui Da Vinci a dat răspunsurile pe care un singur om a crezut de cuviinţă să le împărtăşească lumii. Şi uite aşa, în sufletele în care încolţise sămânţa îndoielii această carte a ajuns să fie un soi de adevăr suprem.
Dar nu e doar atât.
Dacă totul s-ar fi oprit aici era încă bine. Spiritele s-ar fi calmat şi în timp Dan Brown şi cartea lui ar fi devenit un capitol uşurel de început de secol XXI în viaţa unora. Dar unii din slujitorii bisericii au intrat gura lumii. Scandalurile sexuale în care au fost implicaţi i-a făcut pe credincioşi să mai dea un pas înapoi. De la Pedofilie la homosexualitate şi la crime odioase, Slujitorii Domnului, le au pe toate în cârcă. Reacţia mai marilor bisericilor de care aceşti preoţi aparţin, de a muşamaliza şi face uitat faptele preoţilor a mirat şi şocat pe toată lumea. “Dacă ei, cei care ne conduc în tainele Dumnezeirii sunt violatori de copii, homosexuali şi criminali, cum să mai credem ce ne spun ?“
Zilele trecute după ce Vaticanul a fost aspru criticat în întreaga lume pentru lipsa de reacţie în faţa faptelor strigătoare la cer înfăptuite de preoţii pe care îi are sub aripa sa, Papa Benedict în faţa a peste 150.000 de credincioşi strânşi în Piaţa San Marco a înfierat faptele preoţilor împlicaţi în scandaluri sexuale….şi cam atât. A ascuns Gunoiul sub preşul propriei case. La fel procedează şi Bicefala Biserică Ortodoxă.
Şi atunci să ne mai mirăm că populaţia creştină e în fierbere după apariţia unei cărţi?
Dincolo de cultele creştine şi de slujitorii lui Dumnezeu care ar trebui să fie pentru noi toţi exemple de urmat pe toate planurile, credincioşii au început să îşi pună întrebări. Şi doresc răspunsuri de care să se agaţe. La fel cum în cartea lui Dan Brown cuvintele sunt cele care au impresionat, prin secole până azi tot cuvintele au fost cele care ne-au dezbinat. Cuvintele oamenilor care au dorit puterea au fost cele care au rupt Divinitatea în câte bucăţi au vrut ei, inventând biserici de culte diferite, şi ademenindu-ne au reuşit să îşi construiască imperii din fruntea cărora au reuşit până azi să ne prostească.
Într-o lume aflată în continuă prefacere, credinţa în Dumnezeu a rămas singura constantă palpabilă, biserica fiind de secole un loc de refugiu pentru fiecare dintre noi. Credincioşi sau nu, dincolo de sondaje, dincolo de faptele preoţilor, când am avut câte o problemă cu toţi am alergat să ne rugăm pentru ajutor şi îngăduinţă. Dincolo de culte norme şi dogme, cu propriile noastre cuvinte, cu sufletul deschis, în orice biserică ne-a ieşit în cale, ne-am rugat lui Dumnezeu. Aceluiaşi unic Dumnezeu.
