O mâţă urlă-n călduri. Incipitul primăverii: s-a instalat căldura, au înflorit copacii, cerul e senin, fiziologia suferă modificări puternice şi viscerale. Mâţa urlă-n călduri afară, în noapte, în lumina felinarului, în străfundurile mele. I-am zbierat să înceteze dracului, dar nu încetează, cum n-o fac nici eu. O nebunie subtilă pluteşte-n aerul îmbălsămat de izuri inefabile. La televizor, succesiv: Becali la „Naşul", o tânără violată conversând degeaba cu Diaconescu, „Test de fidelitate" sau masturbare eşuată, la TVR Cultural, documentar despre cauza decesului lui Mozart, „Trăsniţi în NATO" sau trăzniţi în cur la Prima. Ascult rap şi fac retrospectiva unei perioade demente, denaturate, dezarticulate şi, implicit, revelatoare. Mă şi mir că încă-s în toate minţile, deşi n-aş putea garanta că sunt în toate minţile la propriu. Am vizionat spectacolul „Emigranţii" în care-a jucat piretenul meu Sebastian Bălan şi intenşionez să scriu o cronică. Ingrată treabă, sunt nevoit să fiu părtinitor în acest caz. Sunt salvat de faptul că n-am multe de reproşat spectacolului şi nici lui Sebi. I-am cunoscut ceva mai mult o altă dimensiune fiinţială, deci iată un motiv să fiu bucuros. Nu mă pot concentra pe o idee anume pentru a o explicita şi adânci. Sunt încă fracturat, dezintegrat, căutându-mă cu magnetul în ceaţa vâscoasă ce-a izvorât din proprii-mi creieri. Probabil cunoştinţele mele, prietenii şi rudele îşi fac griji în legătură cu starea mea mentală, dar îi asigur că nu e nimic grav. Cei ce mă cunosc cu-adevărat (atât cât e posibil) ştiu că-n cazul meu aşchia nu sare departe de trunchi. Şi revine la esenţă, în cele din urmă. Nebunie ţâşnită din nebunie şi reîntoarsă-n matcă, sub formă distilată. Toate bune. Sunt informat, în timp ce scriu, că par (dar spus ca certitudine) obsedat sexual. Iar tind să oripilez...vai, mă scuzaţi că vă lezez bunul simţ. Sper că nu trăiesc într-un univers impotent, frigid, asexuat, autoanulat. La televizor, emisiune în direct şi titlul: Sex pentru partid. Sex pentru Ceauşescu. Încep să râd. Sunt obsedat, conform naturii mele, dar nu pentru mult timp. Sunt adeptul diversităţii; schimb obsesiile ca pe cartelele de metrou, dar sunt fidel obsesiei în sine. Îl aprob şi-l susţin pe Cioran la următoarea maximă: „Eu nu am idei, am doar obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor." Trec din nou pe jazz. Nu pot scrie momentan pe soul, funk sau blues, dar voi încerca. Polemici literar-personale cu Darie Ducan. Vor continua. Am lecturat romanul lui Jean Cocteau, „Copiii teribili". Minunată-ngemănare de nostalgie, vis, joc, angoasă şi delir. Iniţial, cartea mi-a amintit de filmul „Cele 400 de lovituri" al lui Truffaut, dar apoi impresia s-a dizolvat în halucinaţia inoculată de textul francezului care-a scris această operă în plină cură de dezintoxicare. Aceşti „copii teribili" n-au ascendenţi puri. Ei s-au autogenerat şi s-au autoanihilat. Citesc în paralel două opere de Witold Gombrowicz: „Cosmos" şi „Pornografie". Marele autor polonez îşi deconspiră geniul tiptil, subtil. Mă străpunge precum un Kafka în variantă luxuriantă şi calofilă. Promit să scriu şi despre Bucureşti curând şi să nu abuzez de spaţiul acestei pagini încropind un fel de blog spontan, justificat doar de patos şi probabil neinteresant pentru dumneavoastră. Mă voi ţine de cuvânt. Până una-alta, Hamlet îşi dă duhu-n mine...Îi răspund unei prietene dragi: te iubesc şi eu, inexprimabil, inestimabil, straniu...în felul meu pe care oarecum îl ştii; te iubesc irepetabil şi irevocabil, într-un mod pe care-l percepi, pe care-l simţi şi îl accepţi. Te iubesc fiindcă te conţin şi vei pieri o dată cu mine. Iubirea, însă, va rămâne. ...„Restul e tăcere..."
ANDREI VORNICU

Categoria: Păreri
Data: 2009-04-02

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )
• Secretara totală ( de opinia mureseana )