eu îl dau mai ieftin, dai 50 de lei şi pun ştampila pe partidul tău. Nu te zgârci, am familie mare, dacă ne dai la fiecare câte 50 de lei ai voturi multe. Nu vrei?! Hai că fac discount! Dacă ne cumperi la toţi voturile ţi le dau pe 300 hai că las 50 de lei de la mine. Uite aşa ca pentru tine că îmi pari domn serios cu cravată.”
Exact ca la piaţa, voturile, unii le-au cumpărat ca şi când ar fi cumpărat morcovi, ceapă sau cartofi. Bine că nu se vând voturile la kilogram. Dacă tot populaţia romă a frumoasei noastre ţărişoare vinde voturi celui care sare cu banul, de ce nu îşi face o firmă?! O firmă de votători, care să îţi dea factură pe numărul de unităţi vândute. Oricum, marea majoritate a populaţiei mai sus menţionate, nu ştie cu cine votează, nu ştie ce votează şi nici la ce îi foloseşte. În condiţiile acestea o firmă care să vândă voturi, ar fi o activitate pe cât de profitabilă pe atât de corectă şi legală. După numărarea voturilor nu ar mai fi necesar ca partidul să-şi întrebe reprezentantul din secţia de votare dacă „Ţiganii au votat cu noi?” ci ar fi mai simplu: reprezentantul partidului având lista de voturi cumpărtate ar putea semna pe baza facturii şi ar vota pentru câte voturi a cumpărat.
La ce ne foloseşte campania electorală. Oamenii cu neuroni dacă votează ştiu pe cine vor, nehotărâţii vor pune mai multe ştampile pe acelaşi buletin să nu supere pe nimeni, iar ceilalţi nu se vor mai bate cu cărămida în piept că au votat.
Oare câţi din cei care au votat pe 50 de lei ştiu ce au votat? Oare câţi ştiu pe cine au votat? Oare câţi au habar ce e acela Parlament European? Câţi din cumpăraţi cred că l-au votat pe Iliescu? Câţi în timpul votului nu au stat în cumpănă: „trei trandafiri sau un trandafir?” De acasă de unde au primit banul şi până le secţia de votare au uitat câţi trandafiri, ştiu doar ce plantă e. Bine că de data acesta nu au fost mai multe plante pe buletinul de vot! Ar fi fost foarte greu pentru un analfabet, care doar la alegeri ţine în mână o hârtie. Şi asta nu e doar hârtie, e hârtie pe care primeşte 50 de lei. Cum să strice bunătate de ban, aşa că mai bine votează şi trei trandafiri şi un trandafir. Să nu se supere nimeni şi să-şi merite omul banul.
Dacă ar fi deştepţi ar face listă de preţuri: săgeata – 10 lei că s-a dus vremea lui Robin Hood şi nu ne mai folosesc săgeţile, laleaua – 30 de lei că e mai rară şi înfloreşte odată pe an, iar trandafirii la bucată vrei unul 40 de lei vrei trei trandafiri 120 de lei, vrei un pom 200 de lei că acela e bun şi de umbră şi de foc, cumperi o heraldică cu păsări şu cruci – asta deja e nuntă aşa că găina şi popa te costă pe la 500 de lei.
Eu sunt pentru legalizarea vânzării votului. De ce să nu scoată un ban cinstit şi populaţia săracă a patriei. De ce să nu îşi fac oamenii un S.A. cu manager şi negociator care să listeze la bursă preţul voturilor. De ce să tot aud la televizor de fraudă electorală, când ar putea fi foarte simplu din totalul de 2.000.000 de voturi valabil exprimate, 500.000 au fost legal cumpărtate.
Mie de ce nu îmi cumpără nimeni votul? Mă vede mai bine îmbrăcat, ştiu să scriu şi să citesc. Mă simt defavorizat! De ce nu intru în categoria vânzătorilor de voturi şi lumea aşteaptă de la mine să dau preţiosul meu vot moca. Şi eu vreau să fiu plătit pentru că am fost la vot! Cumpără cineva votul meu?
Prea multe gânduri, prea multe întrebări, prea multe iluzi pentru mine care nu gândesc, sunt doar...
Trestia gânditoare

Categoria: Păreri
Data: 2009-06-16

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )