Castelul familiei Kemeny Janos din Brâncoveneşti adăposteşte un centru de recuperare şi mai ales reabilitare neuropsică pentru adulţi. Şi nu unul oarecare ci emblema neoficială a acestui gen de activitate. Ce frapează astăzi la acest loc pe care ţi l-ai imagina unul zăvorât este faptul ca porţile acestui centru sunt tot timpul larg deschise. Asta pentru că aici oricine este binevenit in vizită iar cei care beneficiază de serviciile de aici se pot plimba oricând doresc şi în afara domeniului. Aici la Brâncoveneşti teama oamenior de ceea ce ar putea descoperi în spatele zidurilor cenuşii a dispărut de mult. Vremea în care copiii şi adulţii erau ţinuţi în cuşti menîncaţi şi nespălaţi fără a li se aplica tratamente corespunzătoare a trecut de multă vreme.

Cei care au în grijă acest centru, trei medici, 24 de asistente medicale şi 130 de infirmieri, ştiu că doar prin apropiere şi capacitatea lor de a pătrunde în lumea închisă a celor 293 de rezidenţi care le solicită ajutorul pot face ca viaţa acestora să se îmbunătăţească. “În ultimii ani au fost dezvoltate diferite programe de terapii în încercarea de a veni în sprijinul lor şi după scurta vreme când am văzut că totul funcţionează, că socializarea a început să fie un factor evident, că starea psihică şi fizică a acestor beneficiari ai serviciilor noastre s-a ameliorat, am ştiut că programele pe care le-am implementat au dat roade. Că la Brâncoveneşti trecutul a fost dat uitării şi că centrul este într-adevăr unul în care cei care pătrund pot fi siguri ca vor fi ajutaţi. Nu ştiu dacă este vreo activitate în care satisfacţia muncii implinite să fie mai mare decît aici. Să te uiţi în ochii celor pe care încerci să îi ajuţi şi să vezi o undă de înţelegere. Să vezi un zâmbet. E multă muncă susţinută dar merită fiecare secundă”, ne-a spus medicul Daniela Roatiş director adjunct al centrului.
Aici la Brâncovenseşti, locul în care toate activităţile se desfăşoară la lumina zilei şi la vedere, doamna doctor Roatiş ne-a fost ghid în încercarea de a pătrunde în lumea fericiţilor nefericiţi.
Am văzut sălile în care unii rezidenţi învaţă să scrie sau să se joace. Am fost conduşi în atelierul de artterapie, un loc în care de peste zece ani rezidenţii care şi-au descoperit talentul modelării lutului nu ar mai ieşi cât e ziua de lungă. Iar ce iese din mâinile lor depăşeşte uneori munca unui artist consacrat. Şi asta nu e tot. Periodic aceste obiecte artizanale sunt expuse la târguri şi expozitii, la tărguri meşteşugăreşti şi chiar la festivaluri de obiceiuri populare. Cea mai mare realizare a acestor oameni s-a concretizat în anul 2006 când au fost înscrişi într-un program european de expozitii itinerante prin oraşele europei. Astfel arta lor a fost răsplătită la o expoziţtie desfăşuată la Strasburg cu un loc 1 un loc 2 şi trei locuri trei. Şi când te gândeşti că ideea a plecat de la un joc simplu cu plastilină pe care aceşri rezidenţi îl practicau în urmă cu doar câţiva ani.
Alături în altă sală alţi rezidenţi îşi descătuşează talentele exprimându-se prin pictura în acuarelă, în coji de ouă, ţesături şi în grafica pe calculator.
Toate activităţile se derulează ca urmare a solicitărilor acestor asistaţi. Şi rezultatele sunt incredibile. Dedicarea totală a cadrelor de aici care muncesc împreună de peste 18 ani, înţelegerea necesităţilor asistaţilor, compasiunea şi compatibilitatea dintre ei toţi, a făcut posibilă transformarea unui loc altădată negru, într-o oază de refacere sufletească. Aici chiar şi cei care sunt aproape în întregime imobilizaţi profită de ultimele noutăţi tehnologice pentru a se putea face înţeleşi. De la jocul pe calculator la comunicare prin pictograme a fost un pas imens. Dar s-a realizat. “Folosim această tehnică veche pentru occident, relativ nouă pentru noi pentru a crea noi punţi de comunicare între noi şi rezidenţii noştri. Cu ajutorul unor desene sugestive, numite pictograme ne putem şi se pot face înţeleşi. Când au probleme, când vor să spună ceva, aleg pictograma potrivită şi ne-o arată. De exemplu, durerea de burtă este reprezentată printr-o figurină umană care se ţine cu mâinile de abdomen, Da, e o palmă cu degetul mare ridicat în sus, iar nu, e reprezentat cu degetul mare îndreptat în jos. Nu e greu, dar suntem la început de drum cu această tehnică şi nu putem decât să sperăm că va da roade exact ca şi celelalte programe pe care în decursul anilor le-am implementat aici” , ne-a spus Barabas Denes medic primar coordonator al artterapiei la centrul de la Brâncoveneşti.
Şi ce ar mai fi de spus despre acest loc? Saloanele de fizio şi kinetoterapie care funcţionează zilnic cîte opt ore neîntrerupt şi se deschid şi dupămasa atunci când asistatii simt nevoia lor?
Sau salonul de muzicoterapie şi terapie de relaxare prin aromoterapie şi cromoterapie? O formă de terapie foarte la modă acum dar care e prezentă la Brancoveneşti deja de zece ani? Ceea ce au observat medicii în doar câteva şedinţe de acest fel este că cei foarte agitaţi se liniştesc în doar câteva minute de astfel de tarapie.
Totul în acest loc oferă linişte, şi relaxare. Dormitoarele curate, aerisite, dătătoare de încredere, aflate în pavilioane care oferă confort şi intimitate, au atât de mult spaţiu, încât ezidentele au dreptul să se bucure chiar şi de propriile animăluţe pe care le cocoloşesc.

Toţi rezidenţii, în funcţie de necesităţile fiecăruia sunt cuprinşi în programele de terapie medicală, fizioterapie, psihoterapie kinoterapie, masaj şi terapii de grup, muzicoterapie şi aromoterapie, artterapie, ergoterapie şi terapie ocupaţională. Pentru ficare din aceste terapii există spaţii diferite, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru ca activitatea să se desfăşoare fără întrerupere. Astfel că rezidenţii cu vârste cuprinse îintre 18 şi 80 de ani, să se simtă cât mai confortabil.
În acest loc oamenii sunt încurajaţi să ţină legătura cu familiile din care provin, iar familiile sunt consiliate şi ajutate să accepte starea de sănătate a celor care locuiesc aici. S-a ajuns astfel ca rezidenţii să plece acasă de sărbători. Au fost şi cazuri în care unii dintre ei, recuperaţi în proporţie de 90 % s-au întors acasă. Dar una din regulile pe care toată lumea o respectă este întoarcerea periodică la centru pentru evaluarea stării de sănătate. A fost chiar şi un caz în care o fată a reuşit să îşi întemeieze propria familie. A fost cerută de nevastă chiar de la doamna doctor Roatiş, pentru că tinerii îndrăgostiţi au considerat că aceasta este cel mai aproape de sufletul fetei. Dar viaţa îşi continuă cursul firesc...iar când se întâmplă ca vreunul să moară, îşi dă obştescul sfârşit sâmbăta, duminica sau de sărbători. Explicaţia pe care medicii de aici şi preoţii o dau acestui fenomen? Doar oamenii buni mor în aceste zile sfinte. Nu au păcate. Şi ce păcate ar putea să aibă aceste suflete curate?
Pentru toţi cei care lucrează aici şi supraveghează fiecare gest şi fiecare mişcare a rezidenţilor, totul este o provocare continuă. „Este singurul loc din lume, singura muncă din lume, în care mulţinirile sunt sincere. Aceşti oameni nu ştiu să mintă şi nu ştiu să fie prefăcuţi. Cînd treci pe lângă ei şi te mângâie cu o privire sau cu o uşoară atingere cu palma larg deschisă, ştii că ai făcut ce trebuia. Aici nu există prefăcătorie. Aici există numai muncă adevărată pentru cei acre au nevoie de noi. Nu cred că aş fi putut face altceva. Acesta e şi motivul pentru care după atât de mulţi ani, peste 18, suntem aceeaşi echipă. Suntem toţi oameni care ne facem datoria cu dedicaţie. Nu pentru onoruri, ci pentru onoarea de a-i ajuta pe aceşti semeni ai noştii, cei mai nevinovaţi oameni de pe pământ”, ne-a spus doctorul în farmacie şi fitoterapie, Pokorny Istvan directorul centrului.
Aici la Brâncoveneşti psihiatria clasică se împleteşte cu rezultate excelente cu tot ceea ce este nou în domeniu. Colectivul de aici nu a scăpat nici o oportunitate de a învăţa lucruri noi nici de la rezidenţi şi nici de la colegii lor de breaslă din alte colţuri de lume. Au fost dornici să înveţe pentru a le oferi protejaţilor lor o şansă la o viaţă mai bună. Puteau să stea, dar provocarea a fost mai puternica. Şi tot ce au construit împreună în cei 18 ani, se vede. Şi oricine poate să vadă acest lucru intrînd pe porţile larg deschise ale vechiului castel în spatele cărora va găsi o lume nouă.

Categoria: De suflet
Data: 2010-06-02

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• Cruci părăsite. Vieţi uitate! ( de Valentin Covaciu )
• Locuri şi lucruri mai puţin cunoscute din judeţul Mureş ( de Reinhold Meszaros )
• Iubire sau atracţie fizică? ( de opinia mureseana )
• Pamflet cu repetiţie: Comuna Românica ( de Valentin Covaciu )
• Din memoriile unui ziarist ( de opinia mureseana )