Populaţia nemulţumită n-a acceptat cu pasivitate regimul, acţionând cumva contra dictaturii. Exceptând pe activiştii de la centru şi din teritoriu, românul necăjit îşi permitea să râdă de bancurile în care, de regulă, principalii protagonişti erau cei doi Ceauşeşti. O dată cu izbucnirea mişcărilor de la Timişoara, mass-media străină s-a grăbit să estimeze tragicele evenimente la mai multe mii de morţi, impulsionând astfel spiritul de solidaritate al întregii ţări cu timişorenii. Ca urmare, la 22 decembrie 1989, ora 12.08, Ceauşeştii s-au văzut nevoiţi, sub presiunea bucureştenilor, să părăsească sediul C.C. la bordul unui elicopter. Mulţimea dezlănţuită a invadat studiourile Radioteleviziunii (emisia directă a început la Radio la ora 12,30 şi la Televiziune la ora 13,00), ambele lăsând impresia libertăţii de opinie, dar pe fondul promovării intereselor ideologice. Când poetul-disident Mircea Dinescu a rostit fraza-sentinţă „Dictatorul a fugit!”, mistica imagine a Ceauşeştilor a început să se spulbere. Milioane de români, bucuroşi, exaltau pe străzi, de unde s-au retras ulterior în case pentru a putea urmări, avizi de informaţii, cursul evenimentelor.
Prima critică violentă la adresa lui Ceauşescu aparţine lui Ion Iliescu, prin aceasta el reuşind să capteze simpatia poporului răsculat. În primul discurs radiotelevizat, de la ora 14,30, Ion Iliescu l-a apostrofat în termeni categorici pe Ceauşescu, învinovăţindu-l că „a împins până la catastrofă situaţia economico-socială a ţării, tensiunea politică, şi se face vinovat în ultimă instanţă de crimă odioasă... împotriva poporului. Vinovatul principal este Ceauşescu. Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier... fără raţiune... care nu voia să cedeze, un fanatic care stăpânea cu metode medievale această ţară, şi a ajuns până la această situaţie dramatică de a deschide foc, de a... de a comanda foc împotriva oamenilor. Şi avea neruşinarea să vorbească în numele poporului! Să vorbească în numele suveranităţii şi independenţei naţionale! Cine? El? Care a pus în pericol soarta acestei ţări şi a împins în mizerie poporul(...) Un iresponsabil...”
Discursului de mai sus nu i se poate atribui meritul de a fi dat tonul la demitizarea Ceauşeştilor. A nu se uita că, din persepectiva manifestărilor deschise cu caracter protestatar, meritul demitizării civice a Ceauşeştilor aparţine minerilor din Valea Jiului, muncitorilor braşoveni şi unui grup de disidenţi curajoşi. Contribuţia finală aparţine, însă, Timişoarei şi Bucureştiului. Între 16-22 decembrie 1989, celebra lozincă „Azi la Timişoara/ Mâine-n toată ţara!”, alăturate altora, i-au redus pe Ceauşeşti la caricaturizare. Dar: discursul inaugural iliescian a făcut populaţia să creadă că numărul impresionant al morţilor din Timişoara (cifrat la câteva mii de mass-media externă) se datora faptului că Ceauşescu purta vinovăţia ordinului privind deschiderea focului contra poporului. „Palma” dată de Iliescu i-a fost fatală lui Ceauşescu (regimul lui Iliescu a proclamat existenţa unui număr de 64.000 de morţi!).
Prin presa scrisă şi audio-vizuală din România şi din străinătate, a urmat, apoi, o cruntă şi forţată defăimare a Ceauşeştilor. De acest fapt a beneficiat Ion Iliescu, cel care s-a bucurat detaşat de preferinţele unui electorat „ajutat” de propagandişti să facă trecerea mentală de la imaginea „Ceauşescu-dictator” la aceea de „Iliescu-salvator”.
Exemplificări: De la epitetele elogioase, care sufocaseră răbdarea populaţiei, s-a ajuns la lozinci şi comentarii anticeauşiste, trimiţându-i pe cei doi fie în regnul animalier, fie comparându-i cu „imaginile” celor mai detestaţi conducători ai lumii. A se vedea lozincile: „Vrem saloane de Crăciun, / Nu conducător nebun!”, „Jos cu papucarul!”; „Pingelică va cădea!”, „Vrem Crăciun fără nebun!”, Foaie verde şi-o lalea/Să moară şi scorpia!”; „Ceauşescu – el tiranul/ A fugit ca şobolanul!”; „Ceuşescu nu uita/Vrem pantofi din piela ta!”; „Nicolae şi Lenuţa/ Cimpanzeul şi maimuţa!”; „Ceauşescu la export,/ Că e cel mai mare porc!”; „Vine Crăciunul/ Şi moare nebunul!”; „Jos cu realesul!”; „Jos cu pantofarul!”; „Jos cu savanta!” etc.

Categoria: Păreri
Data: 2009-06-05

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )