Fiecare dintre noi cred că are un „contabil” al relaţiei sau al căsniciei. Cine este acest contabil? De obicei o persoană nu prea apropiată care din când în când verifică bunul mers al relaţiei. Am şi eu câţiva astfel de contabili care uneori mă sună, alteori mă vizitează dar nu pentru că le este dor de mine ci datorită faptului că vor să ştie ce şi cum. De fiecare dată când apare contabilul nepoftit încerc să găsesc subterfugii pentru a scăpa cât mai repede de el. Uneori îmi sun un prieten deşi nu am nimic de discutat şi aşa din senin încep să vorbesc singură dar totuşi cu el. O astfel de situaţie are doza ei de penibil dar salvează. O astfel de discuţie sună cam aşa zic eu „salut. Ce faci? Scuză-mă pentru întârziere dar ajung în 20 de minute.” El întreabă „Ce întârziere? Trebuie să ne întâlnim?” eu răspund „Nu sigur că nu dar a intervenit ceva şi nu am putut ajunge la timp.” Pare ciudat pentru interlocutorul meu dar sigur mă salvează. Alteori mă „grăbesc”, mă îmbrac şi plec pentru că am o întâlnire.
De ce fug de aceşti contabili? Răspunsul e pe cât de simplu pe atât de complicat. În primul rând pentru că mă enervează. În al doilea rând deoarece tot timpul sunt interesaţi de tot ceea ce nu ar trebui să-i intereseze. Adică sunt interesaţi de mersul relaţiei mele, de certurile cotidiene dacă există sau nu, de planurile de viitor, de tot ceea ce mi-am cumpărat şi să nu uit cel mai importantă este sursa de venit pentru toate achiziţiile mele. Uneori se comportă de parcă aşi fi neajutorată şi prin propriile forţe nu pot face nimic. Mi se ridică adrenalina când sunt întrebată „dar, de unde ai avut bani? Ti i-a dat el?” Care el şi chiar dacă există un el, acest el are un nume. Probabil numele este valabil doar pentru mine. În toate discuţiile el apare el dar nu i se pronunţă numele, parcă ar fi o persoană non grata sau un subiect semi tabu.
Discuţiile acestea pe care le port din complezenţă şi datorită bunul simţ pe care îl impune calitatea de gazdă sunt aproape caragialieşti. Când verificarea de rutină se realizează la telefon totul se schimbă. Zilele trecute un astfel de contabil chiar m-a transpus în una din schiţele lui Caragiale. Mă întreabă „… şi tovarăşul ce face?” eu, răspund „Care tovarăş?” , el „tovarăşul tău, sau nu mai sunteţi împreună?!”, eu „nu acum nu suntem împreună.” Răspunsul contabilului vine oarecum aşteptat „Ţi-am spus eu că nu e de tine. Nici nu ştiu de ce ţi-ai pierdut vremea atâta timp. Era clar că voi nu vă potriveaţi!” Prea puţin uimită de cele auzite rectific spunând „Nu suntem acum împreună pentru că….” După cum ştiam de mult pisica întotdeauna cade în picioare şi aflu că „… dar asta nu e treabă! Cum tu eşti într-o parte şi el în alta? Ce relaţie mai e şi asta?” Uneori nu am ce să răspund la astfel de întrebări şi mai bine tac. Aştept cuminte să se termine „teoria”, închid telefonul râzând şi mă întreb dacă aceşti oameni au ceva în cap. Apoi, oarecum uimită încerc să-mi imaginez cum va decurge următoarea discuţie. Nu-mi fac multe iluzii deoarece ştiu că nu vor exista variaţii mari de la subiect.
Am observat că aceşti contabili inoportuni se bucură atunci când aud că tu sau altul aveţi probleme. Cred că ei tot timpul se roagă să „moară capra vecinului”. De cele mai multe ori săracul animal nu are nici o vină dar agonia lui le face plăcere.
Era să uit aceşti oameni nu circulă singuri de obicei. Chiar dacă la mine nu vin însoţiţi sunt absolut sigură că imediat ce au ieşit telefonează altui contabil pentru a-i povesti toate cele văzute şi auzite. Doar şi ei sunt conştienţi că orice informaţie dacă nu este folosită se pierde undeva în ungherele memoriei. Bârfa, această informaţie vitală şi preţioasă ar fi păcat să nu existe.
Cu toate că uneori mă mai supăr pe astfel de oameni, dacă mă gândesc bine, ei sunt sarea şi piperul vieţii mele. Oare cum ar fi viaţa mea fără ei? De cine aş mai râde şi pe cine aş mai putea induce în eroare?
Am pus şi virgule dar dacă mai trebuie am bonus ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Marcela Papuc

Categoria: Păreri
Data: 2009-05-21

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )