- scandal de presă din neglijenţă, ajuns sub ochii lui Ceauşescu
În orice tip de societate, ziaristul trebuie să slujească cititorul, deci să respecte adevărul gol-goluţ. Numai că, în comunism, adevărul gol-goluţ era doar cel al partidului, care, de regulă, ocolea realitatea, iţi impunea să umfli unele realizări sau să te faci că nu observi lipsurile şi abuzurile sistemului. Ziariştii tineri, mă refer la cei de la „România libera”, care făceam cursuri cu Costin Murgescu, învăţasem după caietele universităţii de jurnalistică din Anglia normele presei adevărate.
Dar, când eşti tânăr, dornic să te manifeşti, eşti prins deseori de grabă, care de multe ori iţi aduce prejudicii. Mai ales când neglijezi două elemente de bază ale acestei meserii: documentarea atentă şi verificarea din mai multe surse a informaţiilor. Într-o asemenea culpă am căzut şi eu provocând, din neglijenţă, un scandal care a ajuns la urechile lui Ceauşescu.
„LUDUŞ-600”, un fals reportaj
Într-o zi din toamna lui 1977 sunt anunţat că peste o săptămâna avea loc aniversarea a 600 de ani de la atestarea documentara a oraşului Luduş. Reportajul urma să apară în ziarul de luni, zi în care „Scânteia” nu avea apariţie. Am plecat miercurea la Tîrgu-Mureş sa pot lua legătura cu organele locale si judeţene pentru a-mi putea da seama de amploarea evenimentului. Am găsit un dosar complet cu toata regia manifestărilor, programul, cuvântătorii etc., etc.
Pe scurt, era vorba despre manifestări programate vineri, sâmbătă şi duminică şi cuprindeau expoziţii de artă populară, de artă plastică, întreceri sportive pe stadion etc., duminica urmând să aibă loc apogeul aniversarii celor 600 de ani, adică o sesiune festiva a sfatului popular orăşenesc, intervenţii ale unor participanţi mai în vogă, decorarea urbei cu un înalt ordin printr-un decret semnat de Preşedintele României care, nu era altul decât Nicolae Ceaşescu. Toate încheiate cu telegrama către „tovarăşul”, menţionându-se „geniul său creator” şi toate meritele pe care le avea în fruntea P.C.R. şi a statului socialist. Vinerea pe la prânz am plecat la Luduş să văd expoziţia de artă populară, după care am hotărât, aşa deodată, să plec acasă la Sibiu şi să-mi scriu reportajul pe baza dosarului. Prea erau formale şi plictisitore astfel de manifestări menite să-l proslăvească pe Ceaşescu, manifestări care, în situaţia unei reuşite depline puteau stimula noi promovări pe linie de partid şi de stat. Am plecat la Sibiu, nu fără a discuta cu activistul responsabil cu propaganda şi presa determinându-l să se angajeze să-mi semnaleze orice abatere de la program. „Mergeţi sănătos!”, mi-a urat omul, adăugând: „Programul acesta e bătut în cuie!
Ajuns la Sibiu, o presimţire m-a determinat să pun pe aparatul de telefon un bilet pe care am scris cu majuscule: „Verifică duminică seara Luduşul!”. Duminică am plecat cu soţia şi cele două fetiţe ale noastre în Dumbrava Sibiului să vizităm grădina zoologică. Acolo am băut nişte bere lîngă o porţie de mici după care am plecat, spre seară, spre casă. Ajuns în apartament, am zărit hârtia pe telefon, mi s-a părut că fetiţele s-au jucat iar cu aparatul. Nu m-am uitat ce scrie pe foaie şi am aruncat-o la cos. Ghinionul meu!
„La ora 17.00 să fii la Bucureşti, la C.C.”
Lunea următoare plec la biroul R.L., spaţiu împărţit cu corespondentul ziarului german Neuer Weg, Oscar Bock. Când ajung, Oscar mă ia în primire:„Toată revista presei de la Radio Bucureşti a fost a ta. Luduş în sus, Luduş în jos, mă rog, a-i dat lovitura”. Eu, modest: „Mai las-o moartă. Cred că s-a citat doar din telegrama trimisă de luduşeni «tovarăşului»”. Bock nu neagă, dar când să trecem la ştirile zilei las să-mi scape: „Culmea ar fi să nu se fi ţinut Luduşul aşa cum a fost programat”. Bock rămâne mască:
„Dar ce, tu n-ai fost acolo?! ”. „În prima zi, da; sâmbătă şi, mai ales, duminică, nu”, răspund vinovat. A încheiat discuţia sever: „Eşti nebun de legat!” „Într-adevăr”, am gândit în sinea mea şi am încercat să lucrez ceva. O anumită nelinişte nu-mi dădea pace, oricât am încercat sa nu mă mai gândesc la Luduş.
În jurul orei 10.00 a sunat telefonul, pe fir Al. Cornescu, primul adjunct al redactorului sef, pe atunci Octavian Paler. Mi-a spus sec şi nervos: „Faci cum ştii, dar la ora 17.00 eşti la C.C., la secţia de propagandă şi presă. Ne anunţi cu ce avion soseşti pentru ca te va aştepta un echipaj de acolo la aeroport. Să ai în mina un ziar pentru recunoaştere”.… Am îngheţat. Totuşi am reuşit, cu voce pierită să întreb:„Dar ce s-a întâmplat?!” „Ar trebui să te întreb eu: aniversarea Luduşului nu s-a ţinut, aşa încât ai publicat un reportaj fictiv…Vino, deci, urgent la Bucureşti!”
Am luat avionul de prânz şi am plecat extrem de stresat, la un pas de infarct. În avion mi-am făcut toate socotelile şi, în cele din urmă, am ajuns la concluzia că cel mai rău va fi daca mă arestează. Într-o asemenea situaţie, familia va fi lovita rău. Dacă nu, un loc de muncă îmi voi găsi undeva, cu siguranţa. Pentru „tonificare”, am cerut un coniac zicându-mi că nu merită să mori pentru o astfel de gafă. Aşa încât, la coborârea din avion eram remontat şi gata să dau piept cu cerberii C.C.
Faţă în faţă cu ştabii cei mari ai presei româneşti
Doi tovarăşi cu muşchi de atleţi m-au aşteptat cu un Mercedes la aeroport. Ajunşi la C.C. am găsit toata conducerea ziarului: Octavian Paler, Al.Cornescu, Dumitru Tabacu, secretarul organizaţiei P.C.R. etc. M-au luat în primire de cum am intrat, mai ales Diti Marinescu, rău de gură de nu încape, acuzându-mă că am compromis partidul etc. etc. Un instructor, Ispas, care răspundea de ziarul nostru, mă lua într-o cameră, îmi puse o hârtie în faţă şi-mi ordonă: „Scrie o declaraţie cu ceea ce s-a întâmplat, să nu depăşească o pagină. Va fi bătută cu „laba de gâscă” (maşina de scris cu caractere foarte mari) pentru tovarăşul Nicolae Ceaşescu. Intră la dânsul tovarăşul secretar Cornel Burtică în problema ta.
Am scris declaraţia. Recunosc, fără falsă modestie, că am fost foarte inspirat. Am declarat că nu am nici o scuză şi că îmi asum responsabilitatea pentru cele întâmplate, găsind, deci, justificată orice măsură se ia împotriva mea. Iar când am fost întrebat dacă cei din Luduş şi Târgu-Mureş nu au nici o vină, le-am răspuns: „M-am înţeles cu ei să-mi anunţe orice modificare de program, n-au făcut-o, dar, în definitiv, ei nu erau obligaţi să-mi facă meseria. Aceste declaraţii inspirate ale mele i-au pus pe gânduri. De unde se aşteptau să-mi pun cenuşă în cap, eu am luat-o pe scurtătură, asumându-mi totul…S-au dus mai sus cu declaraţia şi cele spuse de mine şi au venit cu decizia de a se analiza cazul meu într-o şedinţă a întregii redacţii. Aşa, să înveţe şi alţii! În maşină, până la redacţie, instalat pe banca din spate între Paler şi Cornescu, ascultam inepţiile lui Ispas care continua sa mă incrimineze fără jenă, afirmând că asemenea elemente iresponsabile n-au ce mai căuta în presa românească. La şedinţa anunţată, Octavian Paler, în ciuda avântatului Pintea – seful sectorului presă - venit anume sa mă sfâşie, a întors-o ca la Ploesti declarând, în deschiderea dezbaterii, că „nu facem aici procesul Lazăr, ci încercăm să găsim soluţii ca asemenea greşeli să nu mai aibă loc la R.L”. Plus ca o serie de colegi mi-au luat apărarea, condamnându-i pe cei de la judeţeana din Mureş pentru uşurinţa cu care au amânat manifestări începute. În fine, m-am ales doar cu trei luni retrogradare la salariu şi sase luni interdicţie de a semna cu numele meu.
De ce s-a enervat Ceaşescu?
În vinerea când s-au deschis manifestările a sosit la Luduş şi primul secretar al judeţenei de partid, Florea. Atât de mult i-au plăcut toate încât a hotărât pe loc să suspende totul şi să-l invite pe Ceaşescu. A făcut în acest sens intervenţii la secretarul cu propaganda, Cornel Burtică. Acesta, fără să citească ziarele de luni, intră la Ceaşescu şi-i avansează invitaţia făcuta de Florea. Ceaşescu, cu ziarul R.L. în mână, a făcut o criză de isterie, acuzându-i că-şi bat joc de el. „Manifestările de la Luduş s-au ţinut, citiţi “România liberă” de astăzi”.
Epilog
După un an am fost trimis din nou la o asemenea aniversare la Târnăveni. Când m-au văzut şefii de la Mureş acolo, au râs zgomotos precizând că, dacă am sosit eu oraşul va fi sigur decorat. Aşa am aflat că Ceaşescu, mânios foc în cazul Luduş, şi-a trimis gealaţii acolo duminica următoare, zicând-le să le dea distincţia scrisă în ziar „să nu ne facem de râs”. Iar la scurt timp Florea a fost schimbat din funcţie şi trimis la fabrica de mobilă din Rîmnicu-Vîlcea.
A cosemnat profesor Berar Antoniu
