Încă o ocazie în care gândurile-mi refuză să se-aglutineze. În ultimul timp am mari probleme de sistematizare. Totul e dispersat, disipat, neantizat treptat. Ascult funk, să fiu energic, netulburat de acorduri nostalgice sau pulverizante de jazz. Sunt reproiectat pe Terra, din măruntaiele Infernului. Îmi regăsesc echilibrul, o stabilitate relativă cu care sunt obişnuit. M-am reapucat de transcris şi scris zilele astea. Am rămas surprins de instinctele mele necruţătoare. Am tăiat fragmente întregi de manuscris, am modificat fraze, am supus textele unei chirurgii minuţioase şi dure. Spre binele operei. Sunt decis să anihilez inutilul din opera mea, din viaţa mea, din gândirea mea. Distilare, epurare, extirpare. Nutresc spre esenţial, spre substanţă, suflet. Gândurile mele transpuse scriptic, în proză, sunt artă. Dar majoritatea gândurilor mele sunt inutile. Introspecţii, reflexii, dar dispensabile. Mă vreau dezbrăcat, dezgolit, jupuit, hăcuit până la spirit...să-ntind doar o dorinţă şi s-ating nucleul din care deriv. Crud, dar înnălţător. Prima revelaţie recentă: singurele momente când ating luciditatea deplină sunt acelea în care mă zbat în incoerenţă, când consum delirul stadiu cu stadiu. A doua revelaţie recentă: e un adevărat privilegiu să pot trăi o agonie până la capăt. Vreau clipe totale, dizolvante, nu stadii intermediare; nu sentimente, idei şi trăiri mărunte. Vreau extremele! Pe care mă zbat mereu să le transgresez. Am terminat de citit romanele „Pornografie“ şi „Cosmos“ de Witold Gombrowicz. „Cosmos“ e o capodoperă aparent incomprehensibilă, un monument literar pentru iniţiaţi. Un volum indescriptibil, care trebuie citit şi perceput ca un extaz mistic. „Henry şi June“ de Anaïs Nin: fermecător, senzual, seducător, plastic, introspectiv, paradoxal, lămuritor (asupra unor aspecte în ceea ce-l privesc pe marele Henry Miller). Trăiesc o apropiere constantă şi progresivă (prietenie) faţă de Diana, o colegă de facultate. Una din apropierile mele faţă de sexul opus, care îmi conturează treptat o idee generală asupra Femeii, fiinţa pe care nu o voi cunoaşte de fapt niciodată. Îmi diminuez tragedia printr-o bucurie măruntă degajată de pasul pe care-l fac într-o ea. Mi-e dor de unii oameni. Mi-e teribil de dor de Tg. Mureş. Un dor intrinsec ce nu m-a părăsit niciodată de când sunt în Capitală. Energia mi-e generată de oraşul natal ţi e realizată sau amplificată de Bucureşti. Tg. Mureş e oraşul mic, compact, un cămin în care îţi trăieşti obsesiile la parametri maximali, ca într-un incubator, fiindcă regimul său autarhic nu permite imixtiuni, intervenţii exterioare. Tg. Mureşul e scăldat în atemporalitate. Bucureştiul fluctuează, pluteşte, explodează, arde, se regenerează. Înnebuneşte într-un mod consecvent, bombardând omul în permanenţă. Bucureştiul e un oraş în care nu mă pot acomoda niciodată fiindcă mă surprinde în permanenţă. Monotonie pură nu există aici. Nu există decât transformare, moarte şi înviere, ciclicitate, suferinţă, singurătate, suprasaturare de oameni şi extazuri inedite. Un oraş inspirant dar asfixiant, din care simt nevoia să evadez în Tg. Mureş prin cordonul ombilical - memoria - care mă leagă de el în mod indisolubil. Tg. Mureş: confortul, securitatea, siguranţa, căldura, realizările mele, copilăria, viaţa mea, pasiunile, iubirile, depresiile, visurile, sutele de pagini scrise, miile şi miile de pagini citite, prieteniile, exaltările, nostalgiile, paşii mei gravaţi pe trotuare...eu, aproape în întregime...

Categoria: Păreri
Data: 2009-04-10

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )
• Secretara totală ( de opinia mureseana )