Dragobetele
Deşi se sărbătoreşte peste tot la noi în ţară, Valentine s Day este o sărbătoare jalnică prin kitch şi comerţ fără scrupule. Pentru noi este un produs de import, ca atâtea altele, speculat la modul venal în care adevărata dragoste este doar cea pentru bani şi prost gust. Deoarece nu suntem angelici spunem că Valentine s Day a făcut un lucru remarcabil. Datorită acestei sărbătorii românii şi-au adus aminte de Dragobete. O sărbătoare mai aproape de tradiţia noastră şi cu o anvergură mitologică superioară
Acum când trăim o perioadă în care adevaratele valori romanesti sunt demitizate, iar cele importate sunt supralicitate din motive strict pecuniare, putem spune că şi comerţul ataşat acestor sărbători s-a diversificat. Se vinde şi Dragobetele!
şsadar, sub semnul Dragobetelui şi nu numai, vă invităm să vă iubiţi mult, frumos şi, mai ales, româneşte!
Cine este Dragobetele?
el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor.
Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.
În această zi satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala : Dragobetele sărută fetele. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă.
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.
O altă tradiţie spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de Maica Precistă, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce şi ei cărările.
