Într-o lume în continuă mişcare, acum în timpul în care distanţele parcă se comprimă, descoperim oameni care nu au păşit în viaţa lor dincolo de la linia de hotar a ţării. Altii care nu au ajuns nici măcar o dată la limita de judeţ. Desi pare incredibil, e realitatea 100%, a primului deceniu de mileniu III.
Cand patrunzi in lumea satului, afli vrei nu vrei povesti de viata , unele mai incredibile decat altele. Toate demne de un roman, desi locul de desfasurare al intregii actiuni, a se citi existente, se desfasoara pe suprafata unor destul de putini km patrati. Uneori cateva zeci… Si tot un vrei un vrei, intrebarile incep sa curga…
Am fost curiosi sa aflam de la oamenii satului muresean când au fost ultima dată la tratament, sau într-un concediu de odihnă…, sau în străinătate. Peste 80% din ei în loc de răspuns au lăsat ruşinaţi ochii în jos, de parcă ar fi fost vina lor că s-au născut în aceste locuri şi în aceste timpuri. Alţi 10% au considerat că şantierele pe care au fost delegaţi într-o anumită perioadă a vieţii reprezintă un răspuns valabil la întrebări. Şi doar 10% au avut "privilegiul" de a se afla pentru un timp în staţiuni balneoclimaterice din ţară pentru tratamente. Concediile de odihnă reprezintă 0% în cazul celor de la care am solicitat un răspuns.

Viaţa la ţară
Pentru ţăranii mureşeni, sintagma viaţa la ţară se "traduce" ad litteram. S-au născut şi au îmbătrânit în bătătura casei părinteşti sau în curtea pe care şi-au ridicat-o cu propriile lor mâini. Dar nici anii bătrâneţii şi nici lipsurile nu îi deranjează foarte mult, cât lipsa amintirilor. "De când mă ştiu am lucrat prin curte şi pe câmp. Am plecat de acasă la război şi la lucru. Noi la ţară nu putem pleca de acasă mai mult de două zile. Avem păsări, animale care trebuie grijite. De prind de veste hoţii că nu suntem acasă, tăt ne fură. Nu, n-am fost nici în staţiuni nici la hodină. Când om muri, om tot hodini, da' până atunci tre' să tragem în jug ca boii", ne-a spus Vasile Moraru, un ţăran din Grebeniş. Într-o zi, prin Band, ne-a ieşit în drum Faluvegyu Idda, o bunicuţă de 80 de ani, care a venit aţă la noi să ne întrebe dacă împărţim ajutoare. Femeia a lucrat toată viaţa la CAP, iar după ce soţul ei a murit a rămas "moştenitoarea" pensiei de un milion de lei. "Când lucram la CAP, nimeni nu zicea să mergem să lucrăm în altă parte că nu o să avem pensii. Trebuia lucrat şi pământul şi eu asta am făcut. Fără concedii, fără tratamente. Cel mai departe am fost la Târgu Mureş. Tinereţea a trecut şi acuma la bătrâneţe, când am avea nevoie de ajutor, nu primim de la nimeni. Nici copiii mei nu vin să îmi aducă nici măcar un corn…", ne-a mărturisit Ida. De atunci a trecut ceva timp. Un mai stim daca mai primeste pensia, sau daca a plecat in sfarsit acolo unde dorea cu ardoare….Un alt "subiect" al sondajului nostru a fost Nemes Pal, tot din Band. "Am lucrat 20 de ani la Cooperativa Constructorul. Cel mai departe de casă am fost vreme de şase luni, detaşat la Centrala atomo-electrică de la Cernavodă. Acolo, într-adevăr, am fost la lucru. În excursii sau în concedii nu am fost că eram ocupat cu lucrul la colectiv. Nu am avut timp. Şi acum, la 64 de ani, iau zilnic sapa în mână. Dacă vorbim despre tratamente, zilnic ne "tratăm" cu câte o ţuiculiţă la crâşmă", ne-a spus hâtru, Pal. Am aflat astfel că în zone se practică tratamentul cu rachiu, la ore fixe, zilnic. Iar clienţii sunt fideli.

Moartea, prilej de socializare
Iacob Cordoş, un fost şofer de 52 de ani, a venit "la vale", pentru a face rost de o ţigară, de la proprietarul unui bar. Aici l-am găsit noi, înecându-şi amarul în fumul gros de ţigară. "Vai de amarul meu. Niciodată nu am ştiut ce înseamnă o zi de odihnă. De tratamente nici nu poate fi vorba, ţăranul nu ştie ce e aia. Eu am fost şofer la ICM care s-a desfiinţat, nu am pensie, nu am salar, nu am nimic. Singura dată când am fost plecat de acasă a fost pe şantierele de la Călăraşi, Constanţa sau Caraş-Severin. Trăgeam ca proştii de volanele alea grele şi acuma nu avem nimic. Cum trăiesc? Eu cu viaţa şi ea cu mine. Ţigară am cerut împrumut, acasă mă duc şi mănânc fasole, lobode şi salată. Atâta am şi îi bai mare. Am îngropat două neveste, copii nu am… Am avut o viaţă de coşmar, aşa ca omul cinstit şi sărac. De unde tratamente, de unde bani să ieşi din curte. O zis cineva că la mine vine numa' la înmormântări, că şi aşa mă vede destul de des. No, aşa ca omu’… acuma, de mă întrebaţi, nici nu ştiu unde aş fi vrut şi dacă aş fi vrut să mă duc sau să văd vreodată ceva. Mi-aş dori numa' să pot trăi liniştit fără gânduri şi probleme. Sănătos. Atunci nici odihnă şi nici tratamente nu îţi mai trebuie", ne-a spus Iacob Cordoş.

Biletele ţăranilor
În Şăulia, Vasile Neamţ, un ţăran agricultor de 75 de ani, a vrut să ne facă să înţelegem de ce ţăranii din România sunt la coada vacii şi la propriu şi la figurat. "Acuma nu mai ştiu, da' anii trecuţi se dădeau bilete pentru agricultori să meargă la tratamente şi la odihnă. Na şi unul din copiii mei o fost la mare cu bilet normal şi a ajuns lângă hotelul agricultorilor şi curios a vrut să vadă ce îi acolo. Dar în parcarea hotelului era plin de "maşini tari". Nepotul meu spune că erau merţane, jipane şi alte maşini pe care ţăranii nu le pot avea nici de-şi vând şi vaca şi calul. Şi când o întrebat la recepţie ce e cu maşinile alea, recepţionera o zis "să nu uităm că ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, e primul ţăran al ţării. Na, apoi noi, ăştia care prindem tătă ziua coada la sapă în palmă, mai încăpem de ei? Io personal, cel mai departe am fost la Târnăveni la o nuntă. Mi-i ruşine să zic, da' la etatea mea dacă locuiam într-o ţară normală, deja puteam vedea lumea. Ne-o bătut Dumnezeu să avem vremurile şi conducătorii pe care îi merităm. Nici un ţăran bătrân din sat nu o apucat să vadă munţii sau marea. Îi strigător la cer, mai ales că le avem amândouă la noi acasă", ne-a lămurit nea Vasile. Şi a făcut-o mai bine decât oricine altcineva.

Am întâlnit şi români fericiţi
Sandu Mileşan are 80 de ani. Acum se bucură de pensia pentru care a muncit timp de peste 35 de ani. A "prins" vremurile bune de până la începutul anilor '80, perioadă în care tratamentele la Govora, Herculane, Amara sau în alte staţiuni renumite ale ţării erau anuale. "Mergeam cu bilete de tratamente, de câte 21 de zile. Dar pentru odihnă, preferam Poiana Braşov, pentru frumuseţea ei. Am fost şi la mare şi la munte, dar nu am ajuns să trec prin toate regiunile ţării. Şi dacă nu îmi cunosc ţara, de ce să mă duc în străinătate? M-aş fi dus totuşi la nemţi că ei sunt neutri, da' numai pentru a vedea cum merge pe la ei treaba, cu agricultura, cu viaţa ţăranilor. La francezi nu m-aş fi dus deloc, pentru că ei sunt naţionalişti şi, dacă nu şti limba, te "miros" de la o poştă şi nici nu stau de vorbă cu tine", şi-a expus cunoştinţele în materie de popoare europene Sandu Mileşan. El este unul din prea puţinii ţărani români, care au avut privilegiul de a călca prin staţiunile special construite pentru ei: pentru oamenii care trudesc şi care au nevoie de tratamente şi de recuperare. Poate asta să fie ultima generaţie de sacrificiu din prea multele pe care le-a avut această ţară?

Emigrarera în grajd
Pe vremuri era la modă o poezie transpusă în muzica folk, ale cărei versuri spuneau "el care-a emigrat doar până-n grajd". Dacă la vremea respectivă credeam că se referă versurile doar la o singură persoană, astăzi ne-am convins că sunt valabile pentru aproape toţi ţăranii români. Că drumurile vieţii lor au însemnat casă, câmp, grajd, hambar şi biserică, împărţite în curgerea anotimpurilor. În afara muncii şi celor câteva ceasuri de odihnă pe noapte, nu a existat altceva. Iar curiozitatea şi puterea imaginaţiei, a fost călcată în picioare de lipsurile care ucid spiritul.
Aceşti oameni trişti, aceşti oameni ale căror palme se închid tot mai greu din cauza bătăturilor făcute de sapele şi hârleţele cu care încă mai muncesc pământul, ar trebui priviţi mai cu atenţie iar viaţa lor, repusă în tipare umane. Trăim totuşi în secolul XXI, secolul în care pensionarii, bătrânii şi ţăranii ar trebui să vadă mai mult decât până acum.

Categoria: Social
Data: 2010-06-11

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• Crimă inutilă ( de Mircea Răchită )
• Eroul ( de Dana Gurghian, Iernut )
• De la poliţie ( de opinia mureseana )
• De la Poliţia Comunitară ( de opinia mureseana )
• Cei mai cunoscuţi DJ români ( de opinia mureseana )