Este grea sau e uşoară, viaţa de român?

O întrebare la care fiecare are propriul răspuns, în funcţie de locul şi de condiţiile în care locuieşte. Opiniile sunt atât de împărţite, încât de la termenul dezastru, la priviri neputincioase care sunt mai grăitoare decât cuvintele, până la tinerescul "super ok", totul pare posibil. Am vrut să pătrundem în sufletul unei comunităţi cât mai departe de zona oraşelor pentru că acolo intensitatea vieţii capătă o altfel de dimensiune. Mai ales în aceste zile în care spectrul diminuării salariilor şi pensiilor atârnă ca o secure deasupra capetelor noastre.

Comuna Voivodeni ni s-a părul locul ideal şi s-a confirmat că am avut dreptate, pentru că oamenii, de la cei bătrâni până la neliniştiţii adolescenţi au avut cele mai neaşteptate reacţii atunci când i-am întrebat despre viaţa lor. Punând totul cap la cap, tristeţea este caracteristica dominantă a vieţii la ţară.
Răzbătând cu greu prin gropile drumurilor secundare ale comunei, maşina s-a oprit singură în dreptul unui moş hâtru, pe care am aflat repede că îl cheamă Onucu, Ioan Călugăr. "Măcar aşa că vi s-o oprit maşina-n drum, mai schimbăm o vorbă. Io de când mă ştiu am stat la coada vacilor, le-am muls, le-am ajutat să fete. Am lucrat pământul şi înainte şi în timpul comuniştilor şi după ei. Da' de la an la an viaţa noastră, a sătenilor, îi tot mai grea. Să vă spui că alegem primari şi parlamentari şi ce-om mai alege tăt la patru ani şi ei îşi bat joc de noi? Să vă spui că s-o dat pământurile înapoi, nu unde o fost moştenirea părinţilor, că exact acolo unde s-o nimerit? Să vă spui că cu pensia ce CAP-ist aproape că nu poţi lua pita pe o lună întreagă, măcar că tare-i bună pita de se face la noi în sat? Suntem pustii şi ai nimănui, dragii mei. Io nu mai aştept nimica di la nimeni, dar îi păcat de tinerii ăştia care atunci când aud de sat fug prin ţări străine? Să trăieşti la sat nu mai îi nici o bucurie, ba îi numa’ o bătaie de cap şi o bătaie de joc. Dacă aş fi cu vro 50 de ani mai tânăr şi io mi-aş lua desaga în spate şi aş culege căpşuni în Spania decât să îi culeg din grădina casei. Na să fiţi sănătoşi că imediat vine ciurdaru şi trebuie să mulg vaca înainte să meargă la păşune. Da şi vaca un ştiu cât oi mai tine-o că un am ce face cu laptele. Şi cum o să ne taie şi din pensie om rămâne noi pensionarii muritori de foame", ne-a spus Onucu Călugăr, mângâind crupa blajinei vaci.

Ajutorul din Livadă

Pe Anica Ghejan, o localnică de 52 de ani, am găsit-o în poarta casei, privind după ciurda care trecea apatică pe lângă ea. "S-au primit pământurile înapoi şi acuma avem pământ dar nu mai avem putere să le lucrăm. Da la ţară ai ce face tot timpul şi în gospodărie că tot timpul se iveşte câte ceva. La ţară depindem iarna de ce facem vara. Şi iarna am mai putea vinde în pieţe în oraş morcovi sau ceapă….să mai facem un ban… dar distanţa de Mureş sau de Reghin e destul de mare şi să mergem cu căruţa e greu şi bani pentru autobuz ne pare rău să cheltuim din puţinii pe care îi avem. De ne-or tăia pensia un mai putem ieşi din ogradă. Că vin ăştia cu facturile şi ne-o iau toată ", ne-a spus Anica. Am lăsat-o pe femeie privind îngrijorată la cerul pe care norii se adunau negri şi ameninţători şi ne-am îndreptat către barul din centrul comunei de unde răzbăteau obsedant acorduri de manele. În jurul singurei mese ocupate stăteau cinci tineri. Cu trei dintre ei am stat de vorbă.

Supăratul

Mihaly are 22 de ani şi e cu treabă prin România. "Am venit acasă din Spania ca să îmi iau carnetul de conducere şi plec înapoi. Fug cât pot de repede. La noi la ţară e urât. Nu ai loc de muncă, ce să faci să mergi pe câmp cu sapa? Măcar dacă ar fi tehnologie, ar mai fi ceva. Aşa, tinerii, aproape 200 din toată comuna sunt plecaţi prin Spania, Italia Germania. Ne amintim câteodată cum e acasă şi ne bucurăm că nu suntem în ţară. Păi, ziua lucram şi seara stăteam în casă. Astea nu-s condiţii nici pentru tineri nici pentru bătrâni. Păi, staţi să vă spun că, atunci când ploua, mergeam cu cizme de cauciuc la discotecă? Cine nu ar fugi către ceva mai bun. Eu am şters-o, iau carnetul şi iar nu mai vin vreo doi ani acasă. Când am venit acum şi am văzut că, după trei ani de absenţă nu s-a făcut nimic în comună, am fost dezamăgit şi supărat rău. În Spania lucrez în construcţii şi câştig 70 de euro pe zi. Şi avem condiţii să trăim şi să ne distrăm. Acasă un o să schimbe nimic, veci. Mai vorbesc cu prieteni din alte comune şi toţi îs supăraţi rău. La ce să stăm la ţară? De dragul poveştilor bunicii? Alea o trecut demult, bunica o murit şi nouă ne trece viaţa. Măcar să ne treacă bine. La toţi tinerii le zic să plece că acuma nimeni nu dă doi bani pe ţărani", ne-a asigurat Mihaly. Şi ne-a mai spus că dacă până acum le trimitea lunar părinţilor vreo sută de Euro pentru ca să aibă pe lângă pensie încă un bănbuţ în plus, acuma nu ştie ce se va face. Pentru că vor rămâne ai lui aproape doar cu suta lui de euro dacă vor tăia guvernanţii promisul 15%.

Ceilalţi tineri din jurul mesei, aprobau în tăcere spusele lui Mihaly.

Nu au trecut decât câteva minute de când stăteam de vorbă cu tinerii frumoşi ai comunei şi sentimentul că ceva nu e bine punea tot mai acut stăpânire pe noi. Confirmarea a venit de la Denis, o tânără care abia a trecut de pragul majoratului. "M-am înscris la cursurile postliceale de asistent medical generalist. După ce le termin o să plec în Germania. Îmi este frică să o pornesc în necunoscut, am doar 18 ani, dar acolo am rude şi prieteni care o să fie alături de mine. Nimănui nu îi este uşor să plece de acasă, dar aici ce să facem? Să numărăm zilele care trec? Şi după aceea să ne pară rău că am fost fraieri că am sperat şi aşteptat în zadar să se schimbe ceva? Părinţii noştri plâng că plecăm, dar ştiu că e unica soluţie pentru noi. Mihaly zicea că pe zi câştigă 70 de euro. Aici îi faci în două săptămâni. Ce să ne mai ţină acasă…", a concluzionat dezamăgită Denis.
Atras de ceea ce se vorbea la masă, Jani, un localnic de 50 de ani pentru care plecatul în străinătate nu mai e o variantă, a ţinut să ne spună câte ceva din realităţile comunei.

"Agricultura e la pământ, şi nu doar la propriu. Pământul nu se mai lucrează că nu mai are cine să meargă la sapă. Că cei care ţineau sapa în mână, acuma se sprijină în baston de bătrâni şi bolnavi ce îs. Cine mai are văcuţe se gândeşte să le vândă că nu mai pot avea grijă nici de ele. Şi români şi unguri suferim la fel de mult. Suntem bătaia de joc a tuturor ălora pe care i-am ales. Şi tinerii îs prin Europa. Na, care e frumuseţea vieţii la ţară? Cine o descoperă să mi-o spună şi mie". Jani a spus ce a avut de spus, apoi a plecat la fel de brusc cum a apărut.

Atunci când ne-am gândit să facem acest demers ştiam că vom da peste tineri şi maturi dezamăgiţi de traiul pe care îl oferă traiul în satul românesc de azi. Dar ce am găsit a fost peste aşteptări. Ce alt cuvânt decât tristeţe se potriveşte acestei stări de fapt? Peste câţiva ani, atunci când în sate nu o să mai fie decât gospodării goale, poate cineva o să îşi dea seama că nu e de glumă. Între siguranţa unui loc de muncă şi satisfacţia pe care ne-o oferă banii şi acasă, un loc în care un ai nici o perspectivă decât pustietatea unei vieţi triste, oare ce am alege?

• În era internetului… ANALFABEŢII  ( de Eugenia Kiss )