(E)vanghelia de la Tăureni

Denumire autor: Monica Măerean

(E)vanghelia de la Tăureni

(E)vanghelia de la Tăureni

Invitaţi de seamă la Festivalul Peştelui

Comuna Tăureni a organizat pentru prima dată, “Festivalul Peştelui”. Sâmbătă, 15 august, de sărbătoarea Sfânta Marie Mare, comuna Tăureni a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu mic cu mare, tineri şi bătrâni, au participat la un eveniment unic în istoria comunei. Organizatorul principal al evenimentului, primarul Ovidiu Oltean, ne-a povestit într-un scurt interviu rolul important pe care îl are acest festival menit să readucă în atenţia mureşenilor bogaţia piscicolă a zonei.

O.M. Ce înseamnă acest “Festival al peştelui” pentru locuitorii comunei Tăureni?

Ovidiu Oltean: Din punctul meu de vedere era necesar acest festival pentru că dacă este să facem o analiză în monografia comunei o să constatăm că, pe toată zona de câmpie, primele lacuri au fost la Tăureni. Aici au fost şi primele amenajări piscicole, deci efectiv am readus acasă ceea ce s-a născut la noi. Bătrânii satului îmi spun de vreo şase sau şapte ani: „Haideţi să aducem acasă ce-i al nostru!”. În sfârşit am reuşit!

O.M. Cum aţi reuşit să organizaţi un eveniment de o asemenea amploare, unic în istoria comunei Tăureni, pe un fundal precar economic al ţării?

Ovidiu Oltean: Este prima ediţie a „Festivalului peştelui” la Tăureni. Este o acţiune susţinută atât de Consiliul Local cât şi de sponsori. Vă mărturisesc că a fost o încercare pentru noi, pentru a vedea dacă suntem în stare să susţinem un astfel de eveniment. A fost destul de greu dată fiind situaţia economico – financiară în care ne aflăm cu toţii în prezent, în special instituţiile publice care suferă din cauza bugetului mic sau a neîncasărilor la bugetul de stat. Însă am reuşit, prin abilitatea mea, să conving Consiliul Local să renunţe pentru o periodă de trei luni la indemnizaţia de consilieri, am reuşit să conving aparatul propriu al primăriei, angajaţii, să renunţe la sporurile care li se cuveneau pe o perioadă de trei luni de zile.

O.M. Cine îi va încânta pe scena amenajată pe locuitorii comunei Tăureni şi ce invitaţi de marcă îi vor onora cu prezenţa?

Ovidiu Oltean: Am invitat artişti de valoare ai folclorului românesc pentru că este o dublă sărbătoare. Sărbătorim prima ediţei a „Festivalului peştelui” dar este şi ziua de „Sfântă Marie Mare”. Ne-au onorat cu prezenţa primarul sectorului 5 din Bucureşti, Marian Vanghelie, dar şi ministrul secretar de stat din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Alexandru Petru Frătean. De asemenea, pe scenă se vor desfăşura artişti precum Sava Negrean Brudaşcu, Cornelia şi Lupu Rednic, Ciprian Istrate, Aurel Tămaş şi ansambluri artistice de dansuri populare.

O.M.: Cum veţi proteja această bogaţie a Tăureniului, reprezentată de luciul de apă?
Ovidiu Oltean: 42% din suprafaţa comunei este acoperită de luciul de apă. Din păcate, acesta nu este în administraţia 100 % a Consiliului Local Tăureni, dar prin demersurile care le vom face, sperăm ca în maxim cinci luni de zile, acest luciu de apă să fie administrat în totalitate de Consiliul Local Tăureni.

O.M.: Care sunt principalele probleme cu care se confruntă comuna Tăureni?

Ovidiu Oltean: Principalele probleme sunt acelea de infrastructură, de alimentare cu apă, de canalizare. Însă am avut un mare noroc pentru că, în sesiunea din martie, am câştigat un proiect integrat pe măsura 322, în valoare de două milioane şi jumătate de euro, urmează ca în data de 20 august să postăm pe site achiziţia publică pentru proiectare.

O.M. :Un gând pentru locuitorii din Tăureni?
Ovidiu Oltean.: Pentru toată lumea care a venit la acest festival, le doresc sa se simtă cu adevărat acasă.

Categoria: Eveniment
Data: 2009-08-21


Despre autor:

Monica Măerean
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Monica Măerean -

Alte articole similare

Cautare

STIRI


Contact

Fotbalul, regele sportului