De câte ori ori văd sforţările cuiva de a fi pe placul lumii, adâncindu-se astfel în mlaştina slavei deşarte şi în fatalul păienjeniş al simpatiilor publice trecătoare, gândul îmi fuge la înţelepciunea divină referitoare la nefolositoarea câştigare a lumii cu preţul mult prea scump al pierderii sufletului. Fiindcă în zadar şi absolut inutile sunt, pentru sufletele noastre atât de importante şi totuşi atât de terfelite în neatenţie, toate cele venite de la lume prin natura ei căzută şi lucrarea demonilor: laude, aplauze, bani, premii etc. Căci nimic din ale lumii nu va conta la Judecata ce va să vină, în afară de grija faţă de suflet, indiferent cât de grozavi, vedete, staruri şi megastaruri ni s-ar spune că suntem. Deci nu este nici o bucurie reală în faptul că lumea – oricât de „special” ai fi – te primeşte cu deşarta ei iubire! Asta nu înseamnă pur şi simplu altceva decât că eşti de-al ei, lumesc, căci dacă ai fi de-al lui Dumnezeu ea te-ar urî şi respinge ca pe Domnul Iisus Hristos şi pe creştinii Săi. Şi iată cum seducătoarea iluzie a celebrităţii, regăsită generos în superficialitatea omului exterior, îl dezgoleşte pe omul lăuntric de profunzimea adevăratei fericiri. Apropo! Cât de mult folos mi-a adus o secvenţă memorabilă, văzută cândva într-un film, strecurată iscusit de scenarist tocmai pentru a-i pune pe gânduri pe cei stăpâniţi de mândria de a fi în vogă. În top. În faţă. Primii. Aflaţi în pragul adolescenţei, un băiat şi o fată conversau proiectându-şi fiecare viitorul. Fata îi zice, visătoare: „Cât mi-aş dori să fiu ca Marylin Monroe, să am şi eu, ca şi ea, blănuri, bijuterii, bani şi glorie!” Cu o inocenţă dezarmantă, băiatul o întreabă dacă respectiva femeie, necunoscută lui, şi-a făcut propria sa familie. „O, nu. Asta nu!”, i-a răspuns fata cu un aer oarecum resemnat. Concluzia băiatului a lăsat-o pe fată fără replică, dar şi i-a influenţat felul de a privi viaţa în mod realist: „Păi, dacă n-a avut familia ei, înseamnă că n-a fost fericită. Eu vreau neapărat să fiu fericit, chiar dacă nu voi avea atâtea lucruri ca şi ea”. Bine gândit: cu adaosul că, în sens teologic, mai mare fericire are cel care se abţine să se căsătorească din iubire faţă de Domnul... Însă exemplul acesta din film este potrivit tocmai ca să înţelegem mai bine universul trupesc şi moral a doi „idoli” contemporani atât de adulaţi de mase: Michael Jackson şi Madonna. Amândoi, cu menţiunea că Madonna s-ar putea răzgândi, sunt păgâni care nu L-au primit pe Dumnezeul nostru Cel Viu - Hristos. Nu au dorit să-L cunoscă..., arhicunoscută fiind preocuparea lui Michael, de exemplu, de a se vedea mai degrabă pe sine însuşi în ipostaza de a fi primit fastuos de lume, în ţelul său fantezist de a imita zborul unui înger la intrarea şi ieşirea din scenă! Primindu-i în viaţa lor pe Michael şi Madonna, atâtea şi atâtea suflete de copilaşi sunt amăgite cu versuri viclene unde nu se regăseşte Duhul lui Dumnezeu, sensibilitatea adolescenţilor fiind supusă exploatării chinuitoare pe care diavolul o săvârşeşte în războiul său necruţător cu omenirea. Dar adierile îmbietoare ale lui Dumnezeu au putere până la sfârşitul lumii să mişte inimile alese, unele aflate deocamdată oarecum în ghearele vrăjmaşilor lui Hristos, însă gata a-I răspunde cu o dăruire liber-consimţită. Lor, acelora care aud în armonia rândurilor de faţă glasul plin de iubire al chemării Domnului, le este dat să preguste din frumuseţile raiului în Sf.Biserică. Pentru o viaţă curată. Lor, acelora care vieţuiesc în mediu creştin doar cu numele şi vor decide să experimenteze înaltele trăiri ale preschimbării „clipei” în veşnicie, cu modestie m-am străduit să le explic în cele de mai jos – invocând câteva cumpene din trecutul a doi artişti cunoscuţi – cum să-şi găsească fericirea ascultând încă de pe acum învăţătura şi legile foarte precise ale Sf.Biserici cârmuite în mod invizibil de Hristos. Aceste canoane (legiuiri) bisericeşti nu sunt însă valabile pentru cercul păgân de unde răzbat isprăvile lui Michael şi Madonna, exemplificate de mine ca pretext, pentru că păgânii vor fi judecaţi de Dumnezeu după o altă lege decât creştinii! La ei va opera legea firii (a conştiinţei), iar la noi legea harului (a Darului). În consecinţă, ca noi să ne mântuim prin credinţă şi har, Hristos a plătit cu sânge pe Sf.Cruce... Iar cine nu primeşte propovăduirea ortodoxă a învăţăturii de a se uni cu Domnul, fie că este păgân, eretic sau ateu, îi este potrivnic. Adică este fiu al întunericului, o unealtă în mâna lui Antihrist...
Publicul, incitat de presă, i-a numit, pe amândoi, întrucâtva greşit, idoli. Acest termen, folosit foarte frecvent în circuitul informaţiilor teologice, ne aminteşte de interdicţia pe care Dumnezeu o adresează oamenilor în a doua din cele zece porunci ale Vechiului Testament. Acolo observăm că închinarea la idoli este oprită, considerându-se că idolii sunt reprezentări materiale prin care Dumnezeu este nesocotit ca Duh, în condiţiile în care omul se închină unei false divinităţi. Aşa cum s-a închinat poporul evreu la Viţelul de aur, când Moise se afla a doua oară pe munte! În sensul acesta religios, adică a înlocuirii efective a lui Dumnezeu şi a cinstirii cu adoraţie sacră, cei doi artişti ai documentarului de faţă nu sunt idoli ce se confundă pe sine (sau sunt identificaţi) cu divinitatea. Cu alte cuvinte, dacă religioşii antichităţii îl „cinsteau” pe Dumnezeu într-un obiect fără viaţă, nereligioşii contemporani îL necinstesc pe Creator aducând slavă unui „supra-om” denumit sugestiv... megastar! În schimb, prin extensia lingvistică a termenului idol, s-ar putea afirma că, noi studiindu-le impactul conform poruncii de a cerceta duhurile (lucrările spirituale făcute în lume de Michael Jackson şi Madonna nu coincid cu temelia pusă de Domnul nostru Iisus Hristos prin învăţătura Sa creştină), orice lucru căruia i se acordă atenţie mai mult decât lui Dumnezeu îl face pe om responsabil de falsă adoraţie. Altfel spus, excesul de ataşament faţă de oricine (copilul tău, de pildă) şi orice (muzica cea mai fină etc) nu face altceva decât să fure din slava ce i se cuvine doar lui Hristos, dacă influenţa lor malefică te împiedică să dai întreaga cinste şi închinare exclusiv lui Dumnezeu. Din asemenea perspectivă, ţinând cont că marele prooroc – rege David se numea pe sine vierme şi nu om, este impropriu a consmiţi duhovniceşte cu un „idol” ce răscoleşte inimile fanilor slabi în credinţă prin excentricitatea de-a se impune în ochii lor ca un supra-om şi nici cu batjocorirea lucrurilor sfinte făcute de o cântăreaţă ale cărei gesturi obscene şi mentalităţi anti-creştine nu sunt altceva decât blasfemii.
MICHAEL JACKSON
Copilăria. Viaţa pământeană a lui Michael Jackson a durat aproape 51 de ani, între 1958-2009. S-a născut la Gary, în statul american Indiana, într-o familie de culoare, fiind al 7-lea copil dintr-un total de 9. Copilăria lui, conchide sora sa Marlon, a fost marcată de brutalitatea fizică şi emoţională la care l-a supus, în repetate rânduri, tatăl. De altfel, chiar şi Michael susţinea, într-un interviu televizat, în 1993, că în copilărie plângea deseori şi suferea în tăcere din cauza singurătăţii. Chiar şi atunci, în studioul de filmare a interviului, amintirea traumelor suferite l-a copleşit şi, fără a-şi ascunde sensibilitatea, a izbucnit în lacrimi. A urmat apoi conştientizarea, din ce în ce mai evidentă, a omniprezenţei eternilor speculanţi ascunşi sub masca intenţiilor nobile... Cum rezultă din însăşi unele detalii biografice, începând cu membrii familiei şi terminând cu anturajul, el a fost, fără menajamente, victima unor persoane destul de lipsite de scrupule! Este foarte probabil ca ruptura afectivă de familia natală să fi fost chiar foarte puternică, devreme ce aceasta s-a şi lansat fără ocolişuri într-o lamentare deschisă în care o acuza pe fosta actriţă Elisabeth Taylor (singura prietenă a lui Michael Jackson şi cea care s-a şi deplasat urgent la spital în ziua în care acesta a plecat la Domnul) că s-ar dori, cu un simţ protector acut, un fel de mamă a lui! Oricum, răvăşitoarele complexe ale copilăriei, peste care s-au suprapus şi clipele izbucnirilor în plâns din temerea că nu este iubit, când deja lumea îl ovaţiona, au făcut din el un om incredibil de timid – un suferind al unei melancolii interioare de nestăvilit! Practic, deşi era la deplina maturitate, Michael se manifesta cu stângăcia unui copil inocent, vizibil intimidat în preajma adulţilor! Desigur că nu era aşa întodeauna, ci fac excepţie momentele când, în reprezentările de pe scenă, unde medicamentele administrate îşi făceau pe deplin efectul, părea un bărbat plin de vigoare şi cu un temperament expansiv.
Educaţia. Cartea lui preferată, ţinându-se cont de faptul că actele sale de studii se rezumau doar la diploma de liceu, era „Peter Pan”. Autorul cărţii, jurnalistul J.Barrie, povestea cu tâlc copiilor cum eroul său Peter Pan nu îşi dorea să mai crească şi, păstrându-şi inocenţa copilăriei, s-ar fi vrut un evadat într-o lume fantastică plină de personaje fermecate – Neverland. Năstruşnica imaginaţie a copilului din poveste l-a captivat cu totul pe Michael Jackson, aşa încât, în încercarea lui de a transpune în practică ceea ce citise, şi-a reinventat la maturitate „decorul de basm” al unei copilării risipite în prea puţine momente de fericire şi astfel a reuşit să aducă un infantil afront trăirilor „prea dure” ale oamenilor „mari”! Aceasta este motivaţia pentru care, în 1988, el numeşte Neverland ferma deţinută în California, transformând-o rapid, ca omagiu adus modelului său Peter Pan, în reşedinţă şi parc de distracţii. Despre copiii ce erau aduşi aici, artistul îi considera „amicii mei de joacă”... Reticent la modelele de convieţuire sesizate la oamenii de seama sa, ori mai în vârstă, Michael Jackson şi-a construit o lume virtuală în paralel cu ce s-ar fi vrut îndemnurile religioase ale mamei sale, bazate pe creştinismul deformat propagat cu mult zel de Organizaţia antihristică Martorii lui Iehova! Din această gravă erezie propagată de demoni prin mama lui, Michael va cădea în păgânism în anul 2008 (după alţii, în 2007), când va şi trece, ca şi fratele său Jermaine, la islamism. Prenumele adoptat prin trecerea la păgâni, Mikaeel, îl desemnează ca adept al unei religii care promovează credinţa în profetul fals Mahomed şi nu în Mântuitorul Iisus Hristos – singura uşă prin care ajungem la Tatăl ceresc. Cei iniţiaţi în credinţă ştiu că abandonarea creştinismului, pentru o altă religie, este o catastrofă echivalentă cu lepădarea de Hristos (chiar dacă Michael şi-a asumat apartenenţa la un grup religios, nu se poate afirma că a fost îmbrăcat cu Hristos prin Sf.Botez – întru a-L mărturisi şi a-I urma viaţa cea după trup - , căci posibilul lui „botez” la secta Martorii lui Iehova este unul eretic). Or, botezul ereticilor este considerat invalid şi aberant dogmatic în virtutea canonului 8 al Sfinţilor Părinţi prezenţi la Sinodul II din Constantinopol, în 381! În consecinţă, este vital de ştiut că Apostolii, după pogorârea Sfântului Duh asupra lor, au primit misiunea să încreştineze lumea păgână, adică chiar pe cea spre care avea să opteze, peste două milenii, Michael Jackson... Ce familie vrednică de pomenire avem însă noi românii, pe Sf.Martiri Brâncoveni, cărora li s-au tăiat capetele fără a accepta părăsirea Ortodoxiei pentru islamism. Aşadar, despre comuniunea cu cei din alte religii ce-ar mai fi de spus?... La întrebarea ce fel de legătură ar putea să existe între un credincios în Hristos şi un necredincios, răspunsul rezultă foarte clar din textul sfânt insuflat de Dumnezeu: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar (diavolul-n.a.), sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu... De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul!”(2Cor.6, 14-17)... Deci, noi creştinii n-avem nimic de-a face cu „jugurile” străine de credinţa noastră naţională, neschimbată din vremea Apostolilor călăuziţi de Duhul Sfânt... Să nu cădem în laţul falsificatorilor credinţei! De altfel, separatismul a fost practicat mereu de Sf.Biserică a lui Hristos faţă de necreştini şi eretici, după cum şi alte religii l-au manifestat faţă de creştini. Şi nu este vorba, atenţie!, doar de relaţii cu specific religios, ci şi de altă natură... Asta este cu atât mai important acum, în fulminantul secol XXI, când se constată începutul(sfârşitului) anulării barierelor inter-religioase, în vederea dizolvării dogmatice a tuturor credinţelor într-o singură religie aparţinând lui Antihrist...
Evoluţia artistică. Încă de mic copil, mai exact de la vreo 11 ani, când i-a şi apărut primul hit, Michael Jackson şi-a găsit pe scenă un refugiu. Un loc predilect ca să-şi poată dezlănţui fabuloasa imaginaţie. Peste numai un an şi-a început cariera solo, ajungând la vârsta de 21 de ani să scoată un album ce i s-a vândut în 11 milioane de exemplare, după ce în machiavelicii ani de început ai carierei a întreţinut, cu cântecele sale, desfătările imorale din barurile de streptease şi bordeluri. Însă un succes comercial de patru ori mai mare l-a înregistrat, când avea 24 de ani, cu albumul „Triller”. Albumul cu pricina l-a consacrat ca una din cele mai mari „vedete” pop ale anilor "80. Din această perioadă, până în anii "90, când devine în „vogă”, Michael Jackson a devenit primul artist afro-american care a avut succes enorm la postul MTV. El a reuşit să-şi subjuge emoţional publicul, în unele cazuri incitat până la leşin, printr-o coregrafie scenică impregnată de magie şi cu o ţinută vestimentară extravagantă. Creştinii care practică aceste exagerări năstruşnice sunt osândiţi de canoanele 61 şi 96, în care Sf.Părinţi condamnă excentricele îngrijiri, împodobirile indecente şi superstiţiile (Sinoadele V-VI, din 691-692, de la Constantinopol). Prin gesturile sale obscene, Michael a creat cu bună ştiinţă o isterie colectivă prin obişnuinţa reflexă de a-şi atinge cu mâna zona intimă şi a purta... chiloţi peste pantaloni! Inflexiunile vocii sale erau deseori intercalate de ţipete, sărituri şi, bineînţeles, celebra „artă” de a merge... înapoi! Este frapant că ceea ce a pus Dumnezeu mai frumos în rânduiala firii umane, în înlănţuirea sfântă dintre modestie - ruşine - cuviinţă - chip natural - simplitate în îmbrăcăminte etc, a fost răsturnat de Michael Jackson în goana lui de a-i ameţi pe fani cu reprezentaţii cât mai şocante! Deşi Cuvântul lui Dumnezeu ne atenţionează explicit de faptul că magicienii sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Michael n-a văzut vreun impediment în a apela la bunul său prieten David Copperfield. Iluzionistul în cauză fusese solicitat în a-l ajuta, în spectacole, să seducă publicul cu nişte numere de magie ce aveau să culmineze cu... levitaţia! Însă preţul plătit de Michael Jackson pentru atentatele sale contra firii a fost mult-mult prea scump: după cum mai târziu se va vedea din rezultatul autopsiei medicilor, trupul său avea să fie efectiv dărâmat lăuntric... premiile Oscar şi Grammy nemaifiindu-i folositoare la nimic. Sufletul lui s-a ridicat într-un târziu la Dumnezeu, spre a fi judecat, acolo unde nu mai contează altceva decât măreţia credinţei şi a faptelor bune ce izvorăsc din ea. Să luăm aminte că şi faptele bune, fără dreaptă-credinţă, sunt inutile (tot aşa cum – spunea într-o predică Î.P.S. Casian al Dunării de Jos – „filantropia pentru cei care nu se împărtăşesc cu trupul şi sângele lui Hristos nu este bună”). Mai mult, milostenia materială trebuie făcută în numele lui Hristos şi în taină. Banii donaţi la cele 39 de organizaţii de caritate i-au sporit lui Michael Jackson celebritatea şi implicit „priza” în rândul admiratorilor, Guiness World Records nominalizându-l, prin omologarea multelor lui recorduri (a fost unul dintre artiştii cu cele mai multe vânzări din toate timpurile – peste 750 milioane de albume), ca fiind unul din cei mai celebri bărbaţi!
Familia. Michael Jackson a fost căsătorit de două ori. Prima dată, când avea 36 de ani, s-a căsătorit cu Lisa Marie Presly. Se pare nu numai că această femeie notorie ar fi refuzat să aibă un copil cu el, după cum susţine cea de-a doua soţie, dar l-ar fi şi părăsit! Oricum, cel care a introdus acţiunea de divorţ este cântăreţul. Divorţul, în familia creştină, este bine delimitat. Dacă, în motivele de despărţire, nu figurează învinuirea de adulter (sau căderea în erezie, după caz), atunci cei căsătoriţi poartă obligativitatea de a-şi duce până la capăt crucea în relaţia respectivă, căci, în eventualitatea iniţiativei de recăsătorie – în conformitate cu canonul 87 al Sinoadelor V-VI, din 691-692, de la Constantinopol – se ajunge la căderea în adulter (deci divorţul fără motivele de mai sus este considerat de Sf.Biserică asemenea cu adulterul). Michael avea să se recăsătorească la vârsta de 38 de ani, cu Debbie Rowe (infirmiera dermatologului său). Este folositor ca creştinii să cunoască poziţia Sf.Biserici faţă de a doua căsătorie: este admisă, fără însă a o binecuvânta prin rânduiala cununiei. Referitor la acest subiect de mare interes public, canoanele Sf.Vasile cel Mare prevăd că: doar prima căsătorie este adevărată, a doua este tolerată, a treia este interzisă şi a patra constituie un păcat mai mare ca desfrâul şi o faptă animalică, soldată cu interdicţia de a mai intra în lăcaşul sfânt. Chiar şi despre a doua căsătorie, ea este apreciată ca nepermisă în unul din canoanele Sf.Nichifor Mărturisitorul.
Să revenim la „capitolul” Debbie Rowe! În cei trei ani petrecuţi cu a doua soţie, aceasta i-a născut pe băieţelul Prince şi fetiţa Paris. Numai că, într-un interviu recent, ea susţinea că Michael nu a fost tatăl biologic al celor doi copii, sugerând recurgerea la varianta fertilizării in-vitro: „Nu s-a folosit sperma lui Michael (...) Voia să pretindem că suntem o familie, dar nu am locuit niciodată împreună ca un cuplu. Nu am făcut niciodată sex (...) Eu aveam casa mea, el avea casa lui, nu exista casa noastră”! Probabil că acesta este adevărul, dar cert este că Michael a cerut divorţul şi faţă de a doua lui soţie! În procesul de partaj a fost generos cu ea: în primii trei ani de la divorţ a acceptat să-i plătească 808.000 euro/an, apoi, pentru următorii şase ani, 600.000 euro/anual. Fosta lui nevastă mai primea o casă la Beverly Hills, precum şi o maşină marca Ford Explorer. În schimb, Michael Jackson obţinea custodia copiilor. Mai precizez că, la trei ani de la divorţ, când Michael avea deja 44 de ani, a devenit tatăl celui de-al treilea copil – Prince II (relaţia dintre două persoane de sex opus, bazată pe raporturi intime fără a fi căsătorite, se numeşte curvie în faţa lui Dumnezeu). Mama acestui copil a rămas până acum necunoscută de public ( scena în care Michael îl ţinea pe micuţul Prince II în gol, de la înălţimea ferestrei unui hotel din Berlin, a făcut înconjurul lumii datorită canalelor TV), în schimb există tot mai multe informaţii cum că Michael nu ar fi fost tatăl biologic al celor trei copii aflaţi în custodia sa!
Justiţia umană.
Până şi legătura lui cu copiii a fost una neobişnuită! Excentricitatea de a dormi cu copiii aduşi la Neverland, chiar dacă şi „în mod inocent”, cum avea să declare, l-a adus pe Michael Jackson de două ori în faţa justiţiei. De fiecare dată, procurorii americani l-au acuzat de pedofilie, un păcat de mare gravitate în faţa lui Dumnezeu. Primul proces s-a desfăşurat când avea 35 de ani, sub învinuirea că a sedus şi abuzat un copil de 13 ani. Urmărirea penală a fost însă suspendată, în condiţiile survenirii unui acord cu reclamanţii. Prin acesta, Michael se obliga să le plătească o despăgubire financiară în valoare de 23,3 milioane $. Al doilea proces a avut loc la vârsta de 45 de ani, când, din nou, Michael a fost pus oficial sub acuzaţia de agresiune sexuală. Acuzaţia în speţă a fost formulată după ce un alt băiat de 13 ani declara, în documentarul TV „Trăind cu Michael Jackson”, că petrecea nopţile cu fratele său în camera lui Michael. După trei luni de anchetă, Michael Jackson s-a predat Poliţiei şi a fost arestat. Dar a stat în detenţie numai o oră, fiindcă a fost eliberat pe cauţiune. În pledoaria sa de la Tribunal şi-a susţinut nevinovăţia, justiţiarii achitându-l. Dincolo de forţarea vreunei supoziţii, cred că nu ar strica să se ştie că islamismul spre care s-a orientat Michael promovează o ciudată concepţie legalistă despre acceptul căsătoriei cu copiii (şi a raportului sexual), după „tradiţia” relaţiei intime inaugurate de „profetul” Mahomed cu o „nevastă” de-a sa în vârstă de 6-7 ani! Totodată, legislaţia islamică nesocoteşte rânduiala dumnezeiască în familia monogamă, permiţându-i unui „credincios” să se căsătorească cu mai multe femei la un loc!
Michael Jackson a mai compărut ca inculpat în alte două procese: unul în care şeicul Bahreinului cerea să i se returneze un împrumut financiar, iar celălalt în care regizorul videoclipului „Triller” – unul din cele mai celebre din istorie – îl acuza că nu i-a plătit cota parte din vânzarea materialului la care a lucrat. Evident, cele patru scandaluri juridice şi mediatice i-au agravat starea sănătăţii devenind tot mai dependent de medicamente şi de sfaturile malefice ale vracilor din anturaj. Fostul său manager, Wiesner, a mărturisit că Michael nutrea convingerea că medicamentele... îi sporeau inspiraţia artistică! Dar dacă vreunul din angajaţii săi refuza să-i dea medicamentele cerute, era imediat concediat, cu toate că, spune Wiesner, sănătatea i se depreciase îngrozitor: „Nu putea nici măcar să-şi ducă furculiţa la gură. Era ca şi cum m-aş fi uitat la un robot plin de stângăcie (...) Pentru că era prea ghiftuit de medicamente”.
Decesul. În cele din urmă, la 25 iunie 2009, în urma unui stop cardio-respirator, Michael Jackson a plecat la Domnul Dumnezeu. Resuscitările echipei de paramedici, sosite la faţa locului în 3 minute şi 17 secunde, au fost practic inutile! Ca o presimţire a sfârşitului vieţii pământene, înainte de a deceda, el luase hotărârea să întreprindă 50 de concerte „de adio” şi îşi exprimase dorinţa anormală, ca o continuare a celor 13 operaţii estetice prin care îşi mutilase realmente fizionomia, să fie îmbălsămat de către un cercetător care îi promisese că va reuşi, cu un procedeu nou, să-i modifice permanent corpul! Dar pe cât s-a dorit Michael de sclipitor pe scenă, pe atât de „întunecate” i-au fost şi constatările preliminare ale echipei medicale însărcinate cu autopsia (publicate de tabloidul britanic „The Sun”): trupul, în genere, ajunsese la dimensiunea unui schelet; stomacul îi era intoxicat de excesul de medicamente; umerii, coapsele şi şoldurile erau „ciuruite” de urmele acelor de seringă (i se administrau trei injecţii pe zi); podoaba capilară îi era inexistentă etc. Întrebarea care s-ar putea pune, după aceste detalieri medicale sumbre , este ce şi cum anume ar mai fi reuşit acel specialist în plastinaţie să modifice la un trup din cale afară de istovit? Căci, iată, corpul uman, ca măreţ templu zămislit de arta divină, se prăbuşea în acest caz, acum, sub necruţătoarea povară a slavei dintr-o lume trecătoare! În plus, acelaşi „The Sun” mai dezvăluie cititorilor că în trupul lui Michael Jackson s-a găsit o cantitate imensă de droguri, de altfel dependenţa faţă de asemenea substanţe nocive fiind confirmată şi de fostul său manager de afaceri Myuang-Ho Lee şi de jurnalistul de investigaţii Ian Halperin de la prestigioasa publicaţie „Paris Match”.
Mult-aşteptatul ceremonial de înhumare, ţinut la mare secret de familia natală a lui Michael Jackson, a avut loc după aproape două luni de tergiversări la Mausoleul Freedom din Parcul Memorial Forest Lawn. Locul ales a-i odihni trupul, până la învierea cea de obşte hotărâtă de Dumnezeu, se află lângă mormântul părintelui desenului animat... „idolul” său Walt Disney.
Judecata divină. Conform revelaţiei, sufletul omului îşi continuă existenţa şi după ieşirea din trup. Bineînţeles, la fel este şi cu cel al lui Michael Jackson, întrucât efectele morţii au fost inversate de Hristos (Rom.5, 15-21) – Cel a Cărui minunată înviere stă la temelia învierii trupurilor noastre din morminte, făcându-ne părtaşi, prin har, la viaţa cea veşnică. Deci, în credinţă nu există o întreupere a vieţii prin deces. Înţelegând-o aşadar ca o poartă de întoarcere a sufletelor la Dumnezeu (Eccl.17,7), „moartea” capătă deci un sens pozitiv (Filip.1,23), fiind un câştig (2Tim.2,11), un somn (1Cor.15-20)... sau un „ceas al naşterii” (In.16, 21-22), cum îşi numea Hristos plecarea din lume şi cea de-a Doua Venire...
Se ştie că, la creştini, trupul se îngroapă în pământ după trei zile, însă în tradiţia hinduistă şi nu numai se face marele păcat al incinerării (arderii). Până şi în ce priveşte trupul decedat al lui Michael Jackson, lucrurile au stat la fel de neobişnuit,... Trupul cântăreţului american s-a întors într-adevăr în pământ, părinţii săi luînd în calcul şi varianta incinerării..., în vreme ce cu sufletul s-a dus la Dumnezeu (Eccl.17,7) spre a fi judecat (Eccl.11,9) de toate cele făcute la vedere sau în ascuns. Iată însă cum evoluează sufletul după ce părăseşte trupul, în conformitate cu tainele înalte descoperite de Dumnezeu sfinţilor Ortodoxiei. Timp de două zile, sufletul vede şi înţelege tot ce se întâmplă, îşi priveşte trupul în sicriu, îi mângâie pe cei care îl plâng şi vizitează pe pământ – cu îngerii – locul unde obişnuia să facă binele. Până în a treia zi, când are loc înhumarea trupului, sufletul întâmpină în aer (văzduh) numeroşi îngeri căzuţi (demoni), care pretind asupra lui dreptul de stăpânire pentru viaţa păcătoasă avută în lume. Sufletul este aşteptat, conform revelaţiei dumnezeieşti, la 24 de vămi (tribunale). La fiecare oprire, vameşii (adică duhurile rele) cercetează sufletul, încercând să-l tragă în iad pentru „cel mai de pe urmă cuvânt deşert pe are îl vor fi grăit”. Aceşti potrivnici ai noştri, spune Sf.Macarie Egipteanul, scot suluri unde şi-au notat cu exactitate uimitoare toate păcatele – pe an, lună, zi şi oră! Nimic nu este uitat, spune Sf.Efrem Sirul. Sf.Ioan Hrisostom susţine că sufletul cu păcate este supus la diferite torturi, apreciate de Sf.Grigorie Dialogul ca fiind de nedescris. Cercetarea sufletelor, la vămi, este aspră pentru cei care în viaţa pământeană nu s-au spovedit, sau şi-au ascuns faptele rele la spovedanie (vezi viaţa Sf.Bonifaciu, „apostolul germanilor”). Dar dacă pe pământ a primit arvuna Duhului (IICor.1,22), atunci cei potrivnici se vor ruşina „neavând de zis nimic rău despre noi” (Tit.2,8). Subliniindu-le importanţa duhovnicească, a se reţine că Vămile Văzduhului sunt diviziuni spaţiale specifice următoarelor forme de păcat: Vama 1 – a convorbirilor şi râsurilor (vorbe necurate, cântece lumeşti neruşinate, cuvinte deşarte, strigări fără rânduială, hohote de râs etc); Vama 2 – a minciunilor şi păcatelor contra Duhului Sfânt (cuvinte denaturate, încălcarea făgăduinţelor, invocarea numelui Domnului în deşert, mărturii mincinoase, spovedirea neadevărată a păcatelor etc); Vama 3 – a clevetirii, judecării şi osândirii aproapelui (consimţirea cu mintea la auzul osândelor şi clevetirilor, adăugând căte o vorbă etc); Vama 4 – a lăcomiei sau îmbuibării pântecelui (iubire de desfătări, pântece nesăţioase, beţii, mâncare în taină sau peste măsură – fără rugăciune şi semnul crucii, mâncare în Sfintele posturi înaintea Pravilei sau a mesei, gustări neînfrânate, mânie peste măsură la masă, numărul paharelor şi vaselor de îmbătare, timpul de benchetuire cu muzică şi jocuri – cu batere din palme şi sărituri, atragerea altora la mese şi beţii etc); Vama 5 – a lenevirii şi trândăviei (timpul în zadar, mâncarea ostenelilor altora din refuzul de a lucra, nelucrarea în plătire, neîngrijirea de a-L lăuda pe Dumnezeu, lene la praznice şi în mersul la slujbele Bisericii etc); Vama 6 – a furturilor şi înşelătoriilor (furturi, înşelătorii, răpiri pe ascuns sau pe faţă – oameni, păsări, animale, bani, lucruri, haine, alimente - , înşelarea altora, însuşiri de averi străine cu jurăminte false, mincinoase şi viclenii etc); Vama 7 – a iubirii de argint sau zgârceniei (lăcomie, agonisire de averi, fără a fi mulţumit cu ce trimite Domnul etc); Vama 8 – a cametei şi vicleşugului (darea argintului şi banilor cu camătă, ţinerea în casă de lucruri străine etc); Vama 9 – a nedreptăţii şi păcatelor strigătoare la cer (asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor; oprirea plăţii slugilor şi lucrătorilor, defăimarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti, nedreptatea judecătorilor plătiţi, părtinitori cu cei vinovaţi şi osânditori cu cei nevinovaţi; vinderea cu lipsuri şi măsuri nedrepte, orice nedreptate etc); Vama 10 – a zavistiei şi duşmăniei (vrăjmăşii, urâciuni, neiubire de fraţi şi semeni, cu felurite răutăţi derivate etc.); Vama 11 - a mândriei şi fiicelor ei (iscodire, trufie, slavă deşartă, laudă, iubire de sine, obrăznicie, înălţare cu mintea, pregetare în facerea binelui, mărturisiri făţarnice, lepădare de credinţă cu trecerea la ereseuri şi superstiţii, voie slobodă, obişnuinţă în păcate, neascultare de părinţii trupeşti şi sufleteşti în învăţăturile după Dumnezeu, necinstirea şi neascultarea părinţilor, preoţilor, bătrânilor, conducătorilor rânduiţi de Dumnezeu şi puşi întru stăpânire etc); Vama 12 - a mâniei şi iuţimii (tulburări, ţipete cu cuget rău şi cu privire sălbatică, tulburarea cu iuţime şi mânie asupra celor pe care îi vrem scoşi din păcate, amărându-i sau lovindu-i, ţinerea în minte a răutăţii); Vama 13 - a pomenirii de rău şi răzbunării (ţinerea în inimă a răului); Vama 14 – a uciderii şi sinuciderii (ucidere de prunci în pântece, tâlhărie, otrăvire, ucidere fără voie, îndemnarea la ucidere – sinucidere şi ucidere sufletească, toată rana şi lovirea oriunde, cu diferite obiecte etc); Vama 15 – a descântecelor, ghicitorilor şi farmecelor (vrăji, fermecătorii, şoptiri şi chemări ale diavolilor etc); Vama 16 – a desfrânării şi a necurăţiilor (nălucirea cu mintea a păcatului desfrânării şi zăbovirea gândului în acesta, învoirea cu necugetătoarele şi pătimaşele atingeri etc); Vama 17 – a preacuviei şi amestecării de sânge (adulter, nepăzirea însoţirii unul cu altul, siluiri la desfrânare, încălcarea făgăduinţei de a păzi fecioria şi curăţia lui Hristos etc); Vama 18 – a preaspurcatelor amestecări nelegitime – Sodoma şi Gomora (desfrânarea peste fire, împreunarea cu diavolii şi cu animalele, amestecări de sânge etc); Vama 19 – a devierilor de la Ortodoxie şi ereziilor (false raţionamente asupra adevărurilor de credinţă şi lepădarea Ortodoxiei, hulire, blasfemie, gânduri nedrepte şi socoteli strâmbe faţă de creştinism, depărtare de dreptmăritoarea mărturisire a adevărurilor Credinţei, neîndeplinirea făgăduinţei şi îndatoririlor creştine, îndoirea în credinţă etc); Vama 20 - a nemilostivirii, cruzimii şi împietririi inimii; Vama 21 – a idolatrizării şi credinţelor demonice (slujirea idolilor sau a idolatriei, credinţe deşarte, superstiţii satanice şi drăceşti, credinţe băbeşti, jocuri etc); Vama 22 – a sulemenirilor (facerea feţei albe şi rumene, împodobirea cu podoabe şi cu flori, ungerea cu diferite miresme – totul spre tragerea la curvie şi smintirea celor ce văd etc); Vama 23 - a fumătorilor (folosirea tutunului şi tragerea tabacului – Is.55,2); Vama 24 – a simoniei (luarea de către arhierei a platei pe cele sfinte, vânzarea darului Duhului Sfânt pe bani, darea de bani şi daruri pe hirotonii – F.Ap.8, 18-24 etc).
După trecerea tuturor vămilor, sufletul cercetează raiul (între a 3-a şi a 9-a zi) şi apoi iadul(între a 9-a şi a 40-a zi), iar în ziua parastasului de 40 de zile intră prin porţile cerului (Ps.117, 19) şi ajunge, spre a fi judecat, la Scaunul Dumnezeirii. Aici, el primeşte o sentinţă provizorie până la Judecata finală, când va avea loc a doua venire a Domnului. Dacă sufletul s-a eliberat de păcate – prin spovedanie – când trăia pe pământ, atunci cu ajutorul îngerilor, Bisericii şi milei Domnului va putea să-şi găsească locul de odihnă în fericirea de nedescris a Sfintei Patrii Cereşti (Mt.8, 11; In. 14, 2-3; Filip.3, 20 etc). În caz contrar, se va pogorî în iad până la a doua venire a Domnului. Pentru a primi cu vrednicie laurii nemuririi, privindu-L pe Domnul „faţă către faţă” la Judecată, să nădăjduim în cunoaşterea lui Hristos Cel Viu încă înainte de adormirea în credinţă.
Celor care se întreabă ce diferenţă este între Judecata colectivă (făcută de Fiul lui Dumnezeu când va veni pe pământ a doua oară) şi cea individuală (după deces), răspunsul este: după ce Dumnezeu va cerceta cum i-am influenţat pe alţii după ce noi am plecat din această lume, la cea colectivă va da o sentinţă pentru veşnicie. Despre pilda noastră, bună sau rea, atât de frumos scrie Sf.Ioan Iacob-Hozevitul: „O, om, ce mari răspunderi ai / De tot ce faci pe lume,/De tot ce spui în scris sau grai/ De pilda ce la alţii dai,/ Căci ea mereu spre iad sau rai/Pe mulţi o să-i îndrume”.
Epilog. Atât de des vedem azi tineri debusolaţi care îi „copiază” mişcările, îl „sorb” până la saţietate în videoclipuri fanteziste în care apare zburând alături de monştri şi fantome, îşi intensifică agitaţia ascultându-i piesele în care abundă viziunile lui stranii despre magie, sex, sânge şi trivialitate! Ce înseamnă asta? Înseamnă că ni se înfăţişează răul ambalat în sclipirea câtorva cântece cu texte de afectivitate, profană, rău pe care l-a prevestit de altfel în vestitul album „Triller”, în fond o invitaţie deloc făţişă în „atractivul”... iad (după decesul lui Michael s-ar fi sinucis, din „dragoste”, opt fani)! Pe de altă parte, rândurile de faţă evidenţiază câtuşi de puţin că felul în care el şi-a trăit viaţa, de ar fi şi interpretat superb cântece cu reverberaţii sfinte, nu se poate constitui ca un exemplu pentru tineri...
Distinct prin şuviţa-i de păr rebelă, acest om de orientare religioasă păgână nu s-a sfiit să recurgă la cele mai versatile metode în a mistifica legile firii printr-o prestaţie scenică cu vădite sugestii de artist supra-pământean. Pudrat până la rigiditatea unei crete, el şi-a ciopârţit chipul dăruit de Dumnezeu cu atâtea operaţii de înfrumuseţare, ajungând, în mod jenant, să poarte mască chirugicală încă de la vârsta de 32 de ani! „Fenomenul”, cum îl numea revista „Rolling Stone”, şi-a uimit auditoriul nu numai schimbându-şi culoarea pielii, dar şi cu formidabile oscilaţii verbalo-gestice într-o înfăţişare amalgamată de bărbat – femeie – copil! Însă nici banii lui (500 milioane $ în conturi bancare), nici luxul, nici alintările apelativelor de „rege” şi „zeu al scenei” nu au fost suficiente ca Domnul Dumnezeu să-i dăruiască somnul în rânduiala de obşte. Multele lui insomnii ni-l înfăţişează de obicei ca pe un om chinuit, cu o viaţă extrem de tumultoasă sentimental, în ciuda clasicelor leşinuri ale unor femei (şi bărbaţi?) ce i-au satisfăcut complexul de a fi „iubit” mai mult decât oricine altcineva! Şi totuşi, mega-omul tânjea după afecţiunea femeilor, chiar dacă în esenţă le dispreţuia cu aer de misogin – singura explicaţie pentru expunerea ostentativă (în faţa copiilor de la Neverland) a unor figurine reprezentând femei goale legate, precum şi pentru incapacitatea martorilor din procesele sale de a numi mai mult de una-două prietene constante din viaţa lui! Până şi relaţia cu Madonna a cunoscut fracturi generate de orgolii, chiar dacă aceasta, la un concert din Londra, s-a adresat spectatorilor cu rugămintea: „Ridicaţi mâinile pentru unul dintre cei mai mari artişti din istorie – trăiască Regele!” Poate sute de mii, sau sute de milioane de oameni, se vor conforma cu mâinile ridicate! Şi la ce ar folosi oare gestul lor deşert, sau isteria săriturilor... fără de rugăciuni în genunchi şi cu frunţile plecate, căci un singur Rege adevărat stăpâneşte întreg universul, Fiul lui Dumnezeu, în faţa Căruia vom da socoteală de la prinţ la cerşetor...
