Deşi Ceauşescu îl "vedea" drept rival însemnat de prin 1980, în 1984 Iliescu a fost numit ca director la Editura Tehnică, ulterior pierzându-si calitatea de membru în C.C. al P.C.R. Iliescu povestea că, încă din această perioadă, avea o anumită "popularitate" şi simpatie acumulate, care nu-i permitea lui Ceauşescu să mă elimine fără a stârni valuri, fapt care n-ar fi fost prudent pentru regimul său". Într-adevăr, Ceauşescu ştia, încă din 1980, că Iliescu urmărea să-i succeadă în funcţie, dar, ciudat, n-a luat măsuri care să-l îndepărteze. Nestingherit prea tare, Iliescu mergea solitar mai departe! De altfel, I.G. Maurer (una din eminenţele cenuşii ale ramificaţiei subversive) va şi mărturisi că, în 1985, Ion Iliescu avea o listă cu 100 de oameni pregătiţi să-şi asume riscul preluării puterii în stat. Complotul anticeauşist, ce acţiona în tromba, a fost confirmat de la Londra şi de viitorul deputat taranist Ion Raţiu. Reputatul politician publicase deja, în 1986, un articol în ziarul "Sunday Times", în care l-a prezentat pe Iliescu drept următorul dictator al României . Peste un an, când Gorbaciov va vizita România, Iliescu era trimis, în interes de serviciu, la Politehnica din Timişoara (căci, aşa cum spune astazi Ion Caramitru, Iliescu era "varianta cea mai moderată, se spunea că este un fost coleg de-al lui Gorbaciov").
În ziua de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu a parcurs urmatorul traseu al « consacrarii » sale politice: Editura Tehnica (pâna la ora 12,30) - casa personala - Televiziune (între orele 14,15 - 15,00) - M.Ap.N. (15,30 - 16,30, considerat ca "Statul Major al Revolutiei") - C.C. al P.C.R. (17,00 - 18, 15) - Televiziune ( de la ora 19,00 pâna în dimineata zilei de 23 decembrie). Contactele sale (telefonice sau de alta natura ) din aceste repere temporale sunt oarecum inexplorabile, datorita prea marii discretii a personajului numarul 1 al... contrarevolutiei.
Iată, pe scurt, istoricul Fronturilor româneşti în decembrie 1989:
- între 1-14 decembrie, locuitorii din Iaşi şi judeţele limitrofe citeau manifeste semnate în numele organizaţiilor Frontul Popular Român (iniţiator Ştefan Prutianu) şi Frontul Salvării Naţionale;
- la 20 decembrie, în Timişoara se constituia Frontul Democratic Român (iniţiator Lorin Fortuna);
- înainte de 22 decembrie, în Braşov se împrăştiasera manifeste semnate de organizaţia Frontul Renaşterii Naţionale ;
- în 22 decembrie, la ora 6,00, în Alba-Iulia se definitivase programul politic al Frontului Patriotic-Libertatea (iniţiator Mihai Babiţchi);
- la intrarea în C.C., Petre Roman se "legitimase" în faţa generalului Voinea ca "reprezentant al Frontului" (la ora 12,10) ;
- în discursul de la C.C., Roman folosea denumirea Frontul Unităţii Populare (între orele 12,30-13,00 ) ;
- la Televiziune, poetul Mircea Dinescu se adresa adepţilor Frontului Unit Muncitoresc (între orele 13,30-13,45 ) ;
- în Ministerul Industriei Alimentare lua fiinţă Frontul Salvării Naţionale ,condus de Ioan Z. Popescu, cel care şi informase TVR la ora 14,00 ;
- în prima sa intervenţie televizată, Ion Iliescu anunţa formarea în curs a Comitetului Salvării Naţionale (la ora 14,45 ) ;
- la telefon, generalul Nicolae Eftimescu îi spunea lui Karpaty (ministrul apărării din Ungaria ) că situaţia o controla Frontul Salvării Naţionale şi Armată (la orele 16,00 şi 17,40 ) ;
- generalul Eftimescu îl informase pe generalul - maior G.N.Bociaev (comandantul şef al Forţelor Armate Unite ale Tratatului de la Varşovia) că Revoluţia era condusă de Frontul Unităţii Naţionale, cu sprijinul Armatei (la ora 17,00) ;
- la Televiziune, un student vorbea ca reprezentant al Frontului Democratic Studenţesc (la ora 19,00) ;
- Ion Iliescu comunica la TVR constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (între orele 21,00-21,15) .
Ce îi unea pe intelectualii creatori de "fronturi" ce împânzisera tara era tocmai repetabila denumire de "Front". În orice caz, Iliescu nu se va folosi de majoritatea liderilor zonali, de care se va descotorisi treptat, debarasându-se senin de serviciile aduse de ei !
După cum spune si acum Ion Iliescu, încă de la început F.S.N.-ului i s-au subordonat instituţiile militarizate, aruncând un semn de întrebare asupra necontenitelor intervenţii televizate conform cărora fie Securitatea, fie M.I. se opuneau cursului Revoluţiei ( "noua putere, având din prima clipă controlul armatei şi al forţelor de ordine")... Iliescu nu a ezitat să susţină public faptul că F.S.N. se considera "emanaţia revoluţiei", chiar dacă apropiaţii săi deconspirau unul dupa altul activitatea complotului anticeauşist. Numai că, pe lângă meritul istoric al opoziţiei antidictatoriale, atitudinea diversionista a frontiştilor va produce şi 1104 morţi...
