Sunt necesare, pentru înţelegerea exactă a situaţiei, câteva concluzii predominante: perestroika lui Gorbaciov găsise simpatizanţi şi militanţi printre comuniştii cu înclinatii reformatoare din întregul lagăr sovietic (M. Rakowski în Polonia, K.Grosz în Ungaria, L.Adamec în Cehoslovacia, H.Modrow în R.D.G., P.Mladenov în Bulgaria şi I.Iliescu în România ). Având ca model implicarea K.G.B. în "schimbarea la faţă" a P.C.U.S., şi celelalte servicii de profil (îndrumate de K.G.B.) sprijinisera opoziţia reformatoare, în conflictul ideologic cu comuniştii conservatori. Din asemenea unghi, rolul jucat de S.B.-ul polonez, S.T.B.-ul cehoslovac, Duzhavna Sigurnot din Bulgaria şi, bineînţeles, K.G.B.-ul sovietic, era covârşitor şi edificator. Făcând notă discordantă, numai în R.D.G. serviciul special STASI s-a opus transformărilor social-politice, în vreme ce, în România, Departamentul Securităţii Statului a oscilat, ramânând , în final, în expectativă. Şi Armata a împărtăsit noua orientare politică, exluzând uzul forţei în relaţia cu societatea civilă. În Bulgaria, curajosul ministru al apărării recurgea la arestarea preşedintelui Jivkov. Doar în România armata avea să intervină conform "stării de necesitate" - şi numai după moartea ministrului Milea si izolarea generalului Gusa avea sa contribuie la legitimitatea frontiştilor perestroikişti.
La nivel înalt, au abundat si presiunile politice directe ale sovieticilor. Iată-le: în Polonia - Gorbaciov a declarat că P.M.U.P. trebuia să guverneze cu "Solidaritatea"; în Ungaria - Gorbaciov l-a avertizat pe omologul său, Kadar, de neinterventia Armatei Rosii, lasându-l fără apărare; în R.D.G. - Gorbaciov a ordonat armatei sovietice, staţionate aici, să nu se amestece în neutralizarea manifestaţiilor din noiembrie 1989; în Bulgaria - ministrul de externe Mladenov a vizitat Moscova şi, la întoarcerea la Sofia, preşedintele Jivkov era arestat; în Cehoslovacia - generalul sovietic Gruşko a participat la regizarea "revoluţiei de catifea"; în România - Gorbaciov a vizitat Bucureştiul, în mai 1987, criticand neajunsurile regimului ceausist.
În absenţa reprezentantilor mass-media, preşedintele american George Bush şi preşedintele sovietic Mihail S. Gorbaciov se întâlneau (la 2 decembrie 1989), discret, pe insula Malta, savurând impreuna acordurile bilaterale pe un vas de croazieră , în largul portului La Valetta. Înţelegerea lor, cu aer confidenţial, rămâne şi astăzi un subiect de dispută speculativă între analişti. Cert este doar faptul că, la trei săptămâni după discuţiile de la Malta, 13.000 de soldaţi americani invadau si violau suveranitatea Panamei (stat în America Centrală ), iar în România puterea politică intra pe mâinile unei echipe de perestroikişti, pe fondul extinderii manifestatiilor anticomuniste si a unui traumatizant terorism (armat si informational) bine camuflat. Episodul istoric de la Malta s-a concretizat într-o Declaraţie făcută, la 3 decembrie 1989, de un purtător de cuvânt aflat la fata locului, care informa opinia publică mondială că "războiul rece" lua sfârşit. Prin caderea "Cortinei de Fier", Europa respira usurata si pasea, decisa, dar si surprinsa de fulminantele mutatii politice aduse de a doua jumatate a anului 1989, spre mirificul univers al libertatii şi democraţiei. Se poate spune că cetatenii din lumea comunista au purces hotărât la ruperea chingilor totalitarismului, manifestându-si bucuria pe strazi.
În Piaţa Palatului, deşi mureau oameni, lumea refuza să pleceacasa. Intuind că complotiştii pregăteau preluarea puterii cu sprijinul Televiziunii "libere", Dumitru Mazilu şi câţiva revoluţionari ajungeau la Televiziune cu o maşină condusă de cpt. Mihai Lupoi. La ora 20,30, ei urcau la etajul XI unde s-au reîntâlnit cu frontiştii. Cele două tabere s-au admonestat reciproc. Silviu Brucan smulgea din mâinile lui Dumitru Mazilu programul politic, reajustând substantial conţinutul documentului (ascultând de recomandările lui Ion Iliescu şi Dan Marţian), scriind pe document că preşedintele Consiliului devenea Iliescu, adăugând apoi că "noi îl considerăm pe Ion Iliescu cel mai indicat să fie preşedinte". Apoi... Ion Iliescu intra triumfator în studioul Televiziunii cu Comunicatul ! În Comunicat nu se prevedea nici suspendarea Constituţiei R.S.R.(ca o consecinţă a Revoluţiei), nici desfiinţarea P.C.R. şi a Securităţii.
Dar cine era ION ILIESCU, omul tratat cu atâta curtoazie şi anticipaţie la Televiziune? Pentru iniţiaţii din aria informationala, Iliescu figura ca succesor al lui Ceauşescu (amănunt cunoscut si datorită presei externe ), dar pentru marea masă de neiniţiaţi el constituia un anonim desăvârşit, cu aere de conducător înnascut. Bogata sa biografie îi permisese, de-a lungul anilor, să capteze simpatia celor din jur, reuşind în final chiar să creeze un curent perestroikist în interiorul P.C.R. Asadar: anul 1950 îl "prindea" pe Iliescu în rândul studenţilor hidroenergeticieni de la Institutul Energetic din Moscova, mergând la cursuri concomitent cu Mihail Gorbaciov, student şi el la Universitatea de Stat. Amândoi activau constiinciosi în mişcarea tineretului comunist: Iliescu reprezenta pe studenţii români la Uniunea Internaţională a Studenţilor, iar Gorbaciov se remarca usor în Komsomol (o extensie a P.C.U.S. ). Pe vremea studenţiei sale la Moscova, Iliescu (scrie el în propriile memorii) simţise "omniprezenţa unei poliţii politice de care toată lumea se ferea". Cum voinţa personală nu valorează nimic mai ales atunci când eşti chiar lider politic străin într-o ţară cu regim totalitar de guvernamânt, Iliescu intrase în colimatorul Secţiei IX-Studenţi, din Direcţia a II-a Generală ( de contrainformaţii ) a K.G.B. Mai mult, împreună cu Gorbaciov va urma Cursul "D" (Dezinformare) al Serviciului A (dezinformare şi acţiune sub acoperire ) din Direcţia I Generală, de Informaţii Externe a K.G.B. (Sursă: gl-lt. Ion Mihai Pacepa, adjunct în D.I.E. a D.S.S. ). Când se va întoarce în România, Iliescu a purces la organizarea Uniunii Asociaţiei Studenţeşti (în 1957), ţara aflându-se sub ocupaţie militară sovietică. Mai târziu, Ion Iliescu facea obiectul filajului Securităţii, mai exact a sarcinii de serviciu din atributia col. Mircea Aurel (şef serviciu în Direcţia a III-a Contraspionaj, din Securitate ) care-i si întocmise Dosarul "Iancu" (numele codificat al lui Ion Iliescu ). Sursă : ing. Florea de la U.M. 0110.
Din 1971, de când începuse sa deţina ministeriatul tineretului, Iliescu se individualiza distinct printre complotiştii anticeauşişti. La nivel de principii politice, el respingea modelul asiatic impus în ideologie de Ceauşescu (ca adept convins al modelului sovietic ), costându-l în schimb sancţionarea cu retrogradarea ( în anul 1972 ocupa funcţia de secretar II, pentru propaganda, la C.J. al P.C.R. Timis, unde prim-secretar era Mihai Telescu), mutat apoi rapid, în 1974, ca prim-secretar la Iaşi. În anul 1979, Iliescu "avansa" ca preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor, dupa care avea sa intre în dizgratia lui Ceausescu. Între anii 1980-84, el a publicat un studiu la Editura Politică, în care sublinia "lipsa de răbdare şi de toleranţă faţă de opiniile diverse", elementul politic acţionând ca factor " de frânare şi întârziere a înnoirilor sociale".

Categoria: Politic
Data: 2009-07-03

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• U.D.M.R. Târgu Mureş are un nou preşedinte ( de opinia mureseana )
• Pregătiri pentru alegerile europarlamentare ( de opinia mureseana )
• Demitizarea lui Ceauşescu (III) ( de prof. Costel Neacşu )
• Pregătiri pentru alegeri ( de opinia mureseana )
• Sutana, sectoristul şi clubul sau votul pentru europarlamentare ( de Monica Măerean )