Sunt sătul de proşti şi de prostie. Văd prostimea pe stradă, la televizor, în ziare. Oricât aş fi de tolerant, mi-e silă să mai văd imbecili scuipând pe stradă, pişându-se pe stradă, grohăind, înjurând, bravând...fiind. Strada a devenit un fel de bordel în care toţi gigoloii de doi bani îşi dau frâu liber insinctelor. Singurele două forme de manifestare pe care sunt dispus să le accept din partea lor pe stradă sunt fie pasivitatea fie sinuciderea. Dar nici unul din aceste comportamente nu-i caracterizează, din păcate. Ei îşi exhibă prostia pură, în permanenţă. Iar eu mă uit la ei cu scârbă, fiindcă mai mult nu pot face. Bucureştiul e vulcanic în ultima vreme. Fierbe, arde, scoate flăcări. Manifestaţii, proteste, multă forfotă. Manifestaţie împotriva violenţei asupra animalelor (a câinilor în mod special, de parcă specia canină ar fi privilegiată în rândul necuvântătoarelor), protest în faţa Spitalului Colţea, cu trei cruci simbolizând o Golgotă demistificată (cea din stânga fiind „tâlharul de stânga“, cea din dreapta fiind „tâlharul de dreapta“, iar pe cea din mijloc fiind inscripţionată o mulţumire adusă lui Hristos, frizând sacrilegiul). În faţa Teatrului Naţional studenţimea basarabeană denunţă regimul comunist din Republica Moldova. Pe trepte, lângă trotuar, un grup flutură steaguri şi pânze cu mesaje anticomuniste, protestatarii poartă tricouri cu Corneliu Zelea-Codreanu şi fac paradă. Pe treptele teatrului se ţin cuvântări cu scop civic şi moralizator. Sloganuri se-nalţă mai sus de Intercontinentalul vecin: „Un-doi, un-doi, comunismu’ la gunoi!“ Se declamă poezii, rapperul Bruckner recită o bucată din textul melodiei „Bucureşti-Chişinău“, lumea priveşte entuziasmată. Droaie de gură-cască impulsionaţi de atmosferă intonează la unison cu protestatarii sloganuri anti-comuniste, anti-Voronin, pro-democraţie. Se aprind lumânări, e cald, Teatrul Naţional, Hotelul Intercontinental, Universitatea, spitalul Colţea şi Bulevardul Nicolae Bălcescu gravitează-n jurul mulţimii pătimaşe. Mă dau în stânga, din instinct, să nu fiu trăznit în cap de-un steag cu Uniunea Europeană fluturat febril de-o duduie entuziasmată, după care sunt mângâiat duios pe creștet de câteva ori cu tricolorul autohton. Înghesuială mare, un moş e revoltat şi zbiară în urechile cui apucă un „adevăr“ irefutabil: anticomunismul e fascism şi această manifestaţie e, în consecinţă, antifascistă. Se contrazice şi emite inepţii, dar nu-l ia nimeni în seamă. Toţi se simt importanţi, înflăcăraţi, antrenaţi într-o activitate colectivă de mare amploare. Eu urmăresc zilnic speculaţiile şi opiniile lui Mircea Badea şi mă declar de acord cu el la concluzia că nu se va schimba nimic în favoarea „fraţilor noştri de peste Prut“. Pe americani îi doare-n „their democratic ass“, Uniunea Europeană, ONU şi celelalte organizaţii internaţionale pacifiste, etc, suferă crunt cu ochii şi clipesc confuz: nu văd Republica Moldova şi nici nu o vor vedea cât timp n-au motive serioase să se pună rău cu Rusia. Mda...Nu intenţionez s-o fac pe analistul politic fiindcă în acest domeniu sunt parţial dezinteresat şi eminamente handicapat, aşa că mai bine vă recomand un volum excepţional semnat M. Agheev (publicat sub acest pseudonim, identitatea autorului rămânând până-n ziua de azi un mister) şi anume „Romanul cocainei“. Contrar aşteptărilor mele, experienţele unui toxicoman nu consituie tema centrală a cărţii, ci finalitatea ei, conturată laborios ţi cu mult condei pe tot parcursul romanului. Scriitură expresivă, profundă, reflexivă. Mai multe aflaţi citind textul. Se apropie Paştele, dar personal nu prea simt această stare. Sper să celebrez cu adevărat la un moment dat (deci măcar un moment) sărbătoarea Învierii Domnului, dar las lucrurile să vină de la sine. Nu le pot forţa, nu pot forţa de fapt nimic. Eu mă împărtăşesc şi împărtăşesc ceea ce-mi parvine. În final, împac sacrul cu profanul, conjunctura socio-politică cu cea religioasă şi vă spun: „Sărbători pascale fericite!“ (Nu Paşte, fiindcă nu pun pe nimeni să pască.) şi, ca o consolare cinică, vorba lui Mircea Badea: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.“

Categoria: Păreri
Data: 2009-04-16

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )