Iernut: Raza de soareDenumire autor: Dana Gurghian, Iernut![]() 2010. An de criză. De cumplită criză. Şi totuşi, Raza de soare ne aduce tuturor zâmbetul pe buze : Şi ne face fericiţi. Ne-am putut convinge de acest lucru încă o dată asistând la” Ziua Porţilor Deschise” , eveniment organizat în Iernut, la sediul asociaţiei ”Raza de Soare” unde, copii şi tineri cu cerinţe educative speciale au sărbătorit cei 10 ani de activitate ai organizaţiei. Din dorinţa de a oferi o şansă pentru recuperarea şi reintegrarea în societate a copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale, în decembrie 2000, s-a înfiinţat această instituţie neguvernamentală care să asigure terapie specifică (a tulburărilor de limbaj, consiliere psihologică şi psihosomatică), terapie ocupaţională (art-terapie, meloterapie, expresie verbală, mişcare şi dans), gimnastică de recuperare, activităţi de socializare şi multe alte servicii. Peste 20 de copii şi tineri beneficiază de acestea, în timp, obţinând rezultate foarte bune. Încă de dimineaţă, sediul a fost ,, invadat,, de şcolari şi preşcolari însoţiţi de cadre didactice. Aşteptaţi cu nerăbdare, ei au fost întâmpinaţi cu braţele deschise şi conduşi de gazde într-un tur al centrului în care au admirat expoziţia cuprinzând lucrări realizate de beneficiari de-a lungul celor 10 ani . Micuţii au contribuit cu drag la înfrumuseţarea decorului : unii au pictat o lucrare colectivă, intitulată” Ne bucurăm împreună”, alţii s-au exprimat în scris pe un panou cu impresii. După-amiaza au fost primiţi vizitatorii adulţi (autorităţile locale, voluntari, media, membrii ai comunităţii locale), cărora le-a fost prezentată activitatea depusă şi rezultatele obţinute în cei 10 ani de existenţă. Maria Anton, preşedinta asociaţiei, a mulţumit tuturor celor implicaţi în acţiunile ”Razei de Soare”, fie ei sponsori sau voluntari, fără de care această fundaţie nu ar putea exista. Totodată , a subliniat şi argumentat necesitatea implicării comunităţii în sprijinirea copiilor şi tinerilor cu C.E.S., importanţa conştientizării problemelor acestora. Cu speranţa că vizitatorii au fost impresionaţi, vom încerca să sensibilizăm şi cititorii şi, mai ales autorităţile locale, amintindu-le că fiecare gest, cât de mic, fiecare zâmbet sau cuvânt adresat lor, pot mulţumi atât de uşor nişte tineri care nu merită să cunoască nefericirea.
Categoria: Social
Data: 2010-06-04 Despre autor:![]() Apasa aici pentru a trimite e-mail! Dana Gurghian, Iernut -
Alte articole similare
|
CautareSTIRI
|