Poarta sculptată de pe strada Lupeni
Pentru noi, cei care trăim în Târgu Mureşul anului 2009, ne este greu să ne închipuim cum arăta urbea acum peste un veac şi jumătate. Datele sunt disparate şi trebuie să facem un effort pentru a pune bucăţile mozaicului la locul lor, pentru a neforma cât de cât o imagine de ansamblu. Ştim că ear un vad commercial prosper, avea o viaţă culturală bogată, dar nu trebuie să ne-o închipuim drept o metropolă. Era mai degrabă un hybrid ciudat între sat şi oraş, iar majoritatea locuitorilor continuau să rămână agricultori.
La sfârşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea veac, urbea era înconjurată de vaste terenuri agricole. Ceea ce cunoaştem noi astăzi drept strada Cuza Vodă şi Bulevardul 1 Decembrie 1918 nu erau altceva decât ogoare mănoase. Nici casele de prin anii 1880 nu se diferenţiau net de cele din mediul rural. A trebuit să mai treacă vreo trei decenii ca acestea să fie construite după moda vremii, căpătând un oarecare ascpect urban.
Totuşi această transformare a făcut dispărute şi o serie de monumente tradiţionale, specifice locului. Astfel s-a petrecut şi cu ultima poartă sculptată din Târgu Mureş. Potrivit documentelor de epocă, aceasta se afla pe actuala stradă Lupeni, în preajma numerelor 28-30. Cioplită şi sculptată în vechea tradiţie populară, poarta a supravieţuit până la începutul secolului XX. Avea şi o inscripţie care menţiona atât numele constructorului cât şi data înălţării ei: „1848. Ridicat de Vizi Janos în ziua de 8 mai."
Odată cu uirbanizarea oraşului şi construcţia de noi clădiri, atât poarta cât şi casa ţărănească de pe strada Lupeni au fost demolate.
Salba de lacuri a Târgu Mureşului
La fel de greu este să ne închipuim că, acum doar un secol şi jumătate, în partea bestică a oraşului, undeva unde acum se află cartierul Unirii, Târgu Mureşul avea o veritabilă salbă de lacuri, unele dintre ele având diametrul chiar şi până la 300 metri. Aceste lacuri erau înconjurate de păpuriş şi, bineînţeles, erau pline cu peşti.
Întrinzându-se spre vest, pe o distanţă de circa 20 de kilometri, salba reprezenta graniţa dinspre zona de câmpie a oraşului. În partea nordică a salbei de lacuri se aflau aşezările Poarta, iar în cea sudicî satul Căpuşul de Câmpie. Această graniţă a urbei era marcată de borne de hotar. Acestea nu aveau doar un rol administrativ ci şi comercial. Târgoveţilor şi meşteşugarilor dându-le de bştire că au intrat în oraş şi că trebuie să plătească taxele (vămile) aferente activităţii pe care urmau să o desfăşoare.
Asanarea lacurilor s-a încheiat (în mare parte) în 1884, dar încă mult timp, primăverile, odată cu topirea zăpezilor, multe dintre ele se umpleau din nou cu apă...
Bani pentru cruciade
Despre Gălăţeni, primele menţionări apar pe la începutul secolului al XIV-lea. Tot ce se ştie este faptul că, încă înainte de 1316, călugării ordinului franciscan din Târgu Mureş au făcut dese călătorii în zonă şi că, biserica de aici, veche de peste şase secole, a fost sfinţită tot de ei, acest demers însemnând şi recunoaşterea autonomiei administrative a localităţii.
Primele denumiri atestate ale statului provin din perioada 1332-1334, şi sunt legate tot de doi preoţi (călugări franciscani?), Lorinc şi Demeter. Aceste două denumiri care apar în patru documente ale epocii au stârnit contraverse. Deci, acestea sunt: Sancta Gerecia şi Sancta Grazia, denumiri de la care, se pare, provine şi numele în limba maghiară, Szentgerice.Deşi aspura sensului acestor denumiri istorice nu au căzut de acord, mulţi dintre ei consideră că provine din latinescul Santa Grazia, adică Duhul Sfânt. Alţii consideră că provine de la unemele unui învăţat franciscan care a trăit în Târgu Mureş, Grazia sau Gerecia.
Tot din acea perioadă ne provin şi o serie de informaţii inedite, deosebit de interesante. Astfel, aflăm că printr-o bulă papală se solicită sprijin financiar pentru organizarea unei noi cruciade, în vederea reocupării pământurilor sfinte. Drept urmare, s-a decis la Roma că veniturile tuturor preoţilor şi călugărilor romano-catolici trebuie impozitate cu zece procente, banii astfel strânşi urmând a intra în visteria cruciadelor. Documentele vorbesc că în deceniul 3 al secolului al XIV-lea, mai mulţi preoţi romani (italieni) au sosit şi la Gălăţeni unde au făcut un recensământ exact al preoţilor şi au strâns dijma decretată de Papă. Despre faptul că aceşti strângători de impozite sfinte au revenit sau nu în satul de pe Valea Nirajului, documentele nu mai pomenesc nimic, următoarea menţionare scrisă a localităţii datând abia din 1549, sub numele de Zentgeritza, faptul fiind prilejuit de hirotonisirea unui preot lutheran.
Cicero la Brâncoveneşti
Pentru cei care pătrund în Defileul Mureşului, castelul de la Brâncoveneşti, cocoţat pe un promotoriu stâncos care străjuieşte Mureşul reprezintă o privelişte incitantă: ziduri masive, turnuri şi donjoane. Istoria localităţii se ascunde în negura veacurilor . Trebuie doar menţionat că în incinta castelului a fost descoperită o importantă fortificaţie romană. Istoria, hai s-o zicem mai recentă, începe de pe la începutul secolului al XIII-lea, când fortificaţia a reprezentat un loc de refugiu şi de rezistenţă în faţa invaziei tătăreşti. De altfel, istoria sa este una zbuciumată, domeniul trecând prin mai multe mâini nobiliare ilustre, iar pragul a fost trecut nu de puţine capete încoronate. Dar acum nu ne vom ocupa de istoria lungă a castelului.
Ne vom referi la o inscripţie care ni se pare deosebit de interesantă.
Textul a fost inscripţionat în 1537, atunci când s-a purces la renovarea castelului şi se află amplasat pe principala poartă de intrare, fiind scris în limba latină, cu caractere gotice:
„A(nn)o D(omi)ni 1537. Vigilandu(m) est semper. Math.
O qu(am) felix Civitas vel Castru(m) q(uo)d
T(em)p(or)e pac(is) bellu(m) ex cogitat. Cice(ro)."
În traducere, textul sună în felul următor:
„În anul Domnului 1537. Trebuie mereu să ne păzim. Oh, cât de fericit este acel oraş sau acea cetate care în timp de pace, se gândeşte din timp la război. Cicero."
Dincolo de mesajul filosofico-literar al textului, este remarcabil că un citat din filosoful latin Cicero a găsit loc de cinste într-un castel-cetate medieval.
Inscripţia de la Moreşti
Satul mureşean Moreşti este îndeobşte cunoscut pentru necropolele neolitice descoperite aici, care prin bogatul inventar arheologic reprezintă un punct de reper pentru istoricii care studiază această perioadă străveche a României. De asemenea, au fost descoperite o aşezare dacică tip La Tene II (cu urme de influenţă celtică), precum şi o necropolă daco-romană de incineraţie (sec. III).
Dar localitatea are şi alte puncte de interes, poate nu la fel de bine cunoscute. Este vorba de conacul din localitate, construit pe la mijlocul secolului XVIII. Pe peretele dinspre curtea conacului, într-un chenar de tip baroc, se află o inscripţie interesantă, dedicată (sau scrisă?) de groful Ferentz Rhedez, proprietarul conacului. Încerc să redau în traducere liberă conţinutul acestei inscripţii, care reprezintă, poate modul de a gândi al proprietarului şi poate al constructorului:
„Să plece din această casă cel ce porneşte ceartă/ Cel care mută vechile pietre de hotar/ Cel ce face din adevăr neadevăr, din bun rău/ Cel ce urlă în van şi desfide numele Domnului. / Să se deschidă această poartă cinstiţilor cu suflet nobil/ Celor care călătoresc pe drum drept/ Celor care nu asupresc văduve şi orfani/ Localnicilor şi străinilor, săracilor şi bogaţilor./ Priveşte, cel ce vii aici, Mureşul/ Cum curge, se curăţă, deşi a fost cândva tulbure/ Astfel şi vâltoarea sufletului tău, cuprins de păcat/ Îţi cere să-l priveşti şi să te căieşti, căci Domnul ţi-l va purifica."
Frumos, nu-i aşa?
