Maestrul Stelian Stoica s-a născut la Seleuş, comuna Daneş

Denumire autor: Ştefan Costea, Daneş

Maestrul Stelian Stoica s-a născut la Seleuş, comuna Daneş

Întâmplător sau nu, de vreo patru ani am descoperit cu simţăminte pe care nu le pot descrie în cuvinte, că maestrul dirijor Stelian Stoica (foto), omul pentru care aveam deja o mare admiraţie, s-a născut la Seleuş, comuna Daneş, judeţul Mureş, locul în care activez ca şi dascăl de mai bine de zece ani. Cu o nerăbdare febrilă am purces pe la bătrânii satului să culeg date şi aşa am aflat că dânsul s-a născut în casa cu numărul 450, că părinţii au locuit un timp în această casă, după ce au stat mai înainte şi în actuala Casă Parohială Ortodoxă, că tatăl dânsului a fost un foarte apreciat instrumentist al locurilor, prezent la hora satului şi, fireşte, la nunţi.Au părăsit satul când d-l Stelian Stoica avea doi ani şi… duşi au fost pe cărările vieţii.
Poate pentru unii este important de ştiut cine este Stelian Stoica, deşi cred că toţi iubitorii de folclor românesc ştiu asta. Este unul dintre cei mai talentaţi şi cei mai de seamă dirijori ai folclorului românesc, alături de maestrul Nicolae Botgros. Se evidenţiază prin stilul său deosebit de a orchestra cu atâta dulceaţă şi dumnezeire.
Profesorul şi dirijorul Stelian Stoica este prezent în aproape fiecare emisiune "Tezaur Folcloric" a Marioarei Murărescu, şi nu numai. Conduce şi instruieşte ansamblurile folclorice "Jidvei România" şi "Căluşerul" Orlat-Sibiu. Este cel care a înfiinţat primul şi unicul ansamblu folcloric profesionist privat din România. Specialiştii în domeniu îl consideră un urmaş demn al celui care se spune că a fost cel mai talentat dirijor-regretatul George Vancu - asemănându-se cu acesta în stilul orchestraţiei şi acustica orchestrei. Este unul dintre susţinătorii şi mentorii Ansamblului Folcloric "Ţara cântecelor mele" Daneş-Seleuş, ansamblu care începe să-şi întindă rădăcinile tot mai mult pe Târnava Mare, găsindu-şi adepţi în zonele Sighişoara, Dumbrăveni şi Mediaş. Stelian Stoica a donat acestui ansamblu mai multe instrumente muzicale, staţii de amplificare, microfoane şi multe altele. "Stelu", aşa cum îi spun apropiaţii, reprezintă un model pentru ansamblul "Ţara cântecelor mele" şi mentorii acestuia.
Împreună cu d-l Stelu (maestrul Stelian Stoica), am organizat în satul său natal-Seleuş - câteva spectacole extraordinare gratuite, cu ansamblul pe care-l conduce.
Personal mă simt onorat şi fericit că acordeonul care-mi însoţeşte cântecul popular atât de drag mie, a fost primul acordeon al maestrului, pe care a slujit folclorul 25 de ani, de aceea reprezintă pentru mine un nepreţuit cadou de suflet."Stelu" este pentru mine un fel de "dumnezeu al folclorului românesc". Poate vi se pare prea mult spus însă, să ştiţi că nu exagerez! Orice om care simte cu adevărat folclorul muzical românesc poate confirma faptul că Stelian Stoica are ceva special. Este pentru mine un model de urmat iar datorită faptului că a investit încredere în mine sper să nu îl dezamăgesc din punct de vedere artistic. Pentru că este un om de o modestie aleasă, pe care celebritatea nu l-a smintit, l-aş supăra să dau drumul laudelor, şi-atunci mă limitez doar la atât: slujeşte şi cinsteşte folclorul nostru de ani buni, la nivelul cel mai înalt, lăsând urme unice în timp şi peste timp...
Categoria: De suflet
Data: 2009-02-19


Despre autor:

Ştefan Costea, Daneş
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

Ştefan Costea, Daneş -

Alte articole similare

Cautare

STIRI


Contact

Fotbalul, regele sportului