Se spune că ,,în orice bine există şi rău iar în orice rău există ceva bun``. Printre multele rele provocate de regimul communist din România există din fericire şi câteva lucruri puţine dar bune. Unul dintre acestea ar putea fi faptul că, pe vremea aceea, se pare că s-a pus mai mult accent pe valoare. Astăzi, valorile sunt lăsate de izbelişte sau chiar marginalizate. Se pune foarte mult preţ pe latura comercială a faptelor astfel încât se întâmplă de cele mai multe ori ca lucrurile de prost gust să fie promovate la scară naţională iar cele valoroase artistic să fie ignorate sau îngrădite. Stau de multe ori şi mă întreb dacă nu cumva asta vor cei care ne conduc cu atâta lipsă de responsabilitate. Nu ştim să ne apreciem valorile şi de cele mai multe ori acestea sunt nevoite să-şi ia lumea-n cap fiind deseori descoperite, apreciate şi promovate în alte ţări aşa cum este recentul caz al românului Costel Busuioc în Spania. In orice domeniu de activitate din România, în special în sistemul de stat, poţi să ai valoare dacă nu deţii o diplomă de mare licenţiat, altfel nu vei fi băgat de nimeni în seamă. In această ţară ,,a lui Papură-Vodă`` dacă ai o hârtie la mână şi ceva sprijin înalt, poţi să fii ,,tufă de Veneţia``că vei fi promovat şi avansat. Au apărut dupa 1989 o grămadă de facultăţi ca şi ciupercile după ploaie, unde toţi semidocţii şi sfertodocţii au absolvit fără probleme ocupând la momentul de faţă diferite funcţii, la Stat în special, că în sistemul privat nu prea ai ce căuta dacă nu ai habar de meserie. Asta nu înseamnă că toţi au promovat astfel, însă cunosc destule cazuri de acest gen.
Nici în domeniul muzical lucrurile nu merg cu nimic mai bine. Cu valoarea-n frunte, daca nu ai bani, relaţii sau recomandări de la nivel înalt, vei sta la gura sobei, nebăgat în seamă. O astfel de situaţie dureroasă este şi cea a artistului Mircea Marcoş- interpret de muzică populară, fost colaborator al Radio-Televiziunii Române. Este născut în data de 18 august 1955, dintr-o familie frumoasă de ţărani din localitatea Hundorf, actuala denumire a localităţii fiind Viişoara (pe Târnava Mare). Din cauza blestematei de colectivizări, părinţii s-au mutat puţin mai târziu în cel mai apropiat oraş- Dumbrăveni (judeţul Sibiu). Tatăl artistului a fost şi cântăreţ bisericesc fiind veteran de război. Părinţii şi-au dat cei trei copii la şcoli mai departe înţelegând că numai aşa se vor putea ridica. Aşa se explică faptul că fratele său din Anglia şi sora din Canada au amândoi studii superioare. El, Mircea Marcoş, a absolvit Liceul de Engleză ,,Ady Sincai``din Cluj în anul 1974 cu rezultate foarte bune la învăţătură şi purtare. Fiind descoperit încă de micuţ ca fiind talentat, tatăl său l-a dat de la vârsta de şapte ani să studieze vioara cu un profesor de muzică. Mai apoi, în perioada studiilor la Cluj, a absolvit şi Şcoala Populară de Arte din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Boldor, secţiunea canto popular. Primele sale înregistrări folclorice alături de o orchestră profesionistă le-a făcut în Studiourile Radio Târgu-Mureş sub îndrumarea lui Dumitru Buzoianu care între timp s-a mutat la Radio Cluj-Napoca. Au urmat apoi o serie lungă de colaborări cu Radioul şi Televiziunea Româna, apărând în numeroase emisiuni radio şi tv şi imprimâănd pentru Fonoteca de Aur un buchet frumos de cântece populare ardeleneşti sub directa îndrumare a lui GRUIA STOIA şi acompaniat de Orchestra Radio-Difuziunii Române condusă de maestrul Constantin Arvinte. Intre anii 1990-1998 a funcţionat ca solist vocal al Ansamblului Profesionist CINDRELUL-JUNII SIBIULUI după care a suplinit catedra de limba engleză a Liceului Teoretic din Dumbrăveni, fiind un foarte bun vorbitor de limba engleză. De câţiva ani buni, artistul Mircea Marcoş nu mai figurează pe nici un stat de plată, târâindu-se de la o zi la alta, cel ce până nu foarte demult era respectat şi etichetat ca fiind un profesionist. Rareori mai este invitat la câte un spectacol mic, doar în zonă. Bătut de gânduri ăi nevoi, părăsit de soţia cu care are o fiică profesoară şi un băiat student la Cluj-Napoca, artistul Mircea Marcoş îşi înneacă necazul şi oful în muzică, pahar şi poezie. Scrie poezii refulându-şi astfel necazul, amarul şi-l înneacă în alcool iar suferinţa şi-o mai îndulceşte cântând. Işi câştigă modesta existenţă cântand rareori pe la nunţi sau pe strazile din Sibiu, Mediaş, Dumbrăveni, Cluj-Napoca, Braşov sau Sighişoara. Cu harul pe care i l-a dat Dumnezeu reuşeşte uneori să facă show-uri stradale de nedescris, cântând cu vocea şi vioara, sărind, unduindu-se, dansând. Deseori reuşeşte să facă numere comice impecabile îmbinând cântul cu talentul oratoric, arta tragi-comică şi prietenia cu Bachus. Nonconformistul, zburdalnicul şi trimbulindul Mircea Marcoş, totdeauna pus la patru ace sau îmbrăcat în costum popular, este însoţit mereu de vioara sa care-i veghează cântecul peste tot (pe stradă, în cârciumă, în mijlocul de transport e.t.c.). De cele mai multe ori simpatic, coloratul personaj Mircea Marcoş mai înveseleşte frunţile încordate ale oamenilor. Din nefericire însă este un fel de râsu`-plânsu` dacă stăm să analizăm valoarea artistică şi intelectuală a celui care a fost şi încă mai este MIRCEA MARCOS. Aşadar, valoarea este lăsată în stradă în cazul nostru. Poate că nimic nu este întâmplător, şi acolo avem nevoie de actul artistic. La mare preţ este însă în zilele noastre poluarea muzicii populare româneşti cu niste aşa-zişi artişti fără pic de cultura muzicală şi habar, cu melodii corcite şi versuri de te apucă durerile de cap (Exemplu: Cine-o dat cu piatra-n buna. Sa spună ca îi rup mâna) şi cu orchestre cu orgi, saxofoane şi dobe africane. De această poluare şi manelizare a folclorului muzical românesc sunt vinovaţi direct cei care le promovează. Omul de rând crede ca aceasta este muzica populară, fiind des promovată. Unii artişti valoroşi şi cu repertoriu autentic sunt lăsaţi de izbelişte să supravieţuiască fiecare cum poate după legea junglei postdecembriste. Este trist dar adevarat. Dacă nu ai spate şi bani să te promovezi, stai la gura sobei sau, în cel mai fericit caz, ajungi să-ţi câştigi existenţa prin actul artistic de cerşetorie stradală.
Cu bune şi rele, Mircea Marcoş a fost şi rămâne un artist valoros, de a cărui valoare ne vom da cu adevărat seama probabil postmortem. Până atunci el rămâne un fel de haiduc, aşa cum se autointituleaza: ,,Sânt haiduc de pe Târnavă, Cu cizme de capră neagră!``
Ştefan Costea

Categoria: De suflet
Data: 2009-01-14

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail