Comunitaţile de saşi de pe Târnava Mare şi nu numai erau organizate în ”vecinătăţi”. ”Vecinătatea” era o formă de organizare între mai mulţi vecini care contribuiau la buna rânduială a obştii şi la ajutorare reciprocă în caz de nevoie.În unele localităţi de pe Târnava Mare, ca de exemplu în satele aparţinătoare Comunei Daneş, românii au preluat această formă de organizare de la saşi, care, în marea lor majoritate au plecat în Germania. Există şi astăzi vecinătăţi, însă membrii acestora nu sunt şi nu trebuie să fie numai vecini, ci şi persoane din zone diferite ale localităţii. Vecinătatea este condusă de un ”FOATĂR”, la saşi numindu-se ”VATER”-însemnând ”tată” sau ”cap” al vecinilor. O vecinătate este de regulă condusă de două perechi de foatări(soţ şi soţie). De obicei în luna februarie(sau până la începerea Marelui Post), membrii unei vecinătăţi se întrunesc la o petrecere numită ”RIHTOG”. ”Rihtogul” este o sărbătoare de alungare a iernii care se ţine obligatoriu înainte de lăsarea Postului Mare al Paştelui.Este o sărbătoare de origine precreştină îmbinată cu elemente creştine. Saşii îi spuneau ”RICHTAG”. Acest cuvânt este format din contopirea a două cuvinte: tag(ziuă) şi rich(rânduială, orânduială). În traducere liberă RICHTOG însemna ziua rânduiuelii. La iniţiativa celor două fotăriţe, femeile din vecinătate se întâlnesc de obicei într-o şedinţă, de obicei cu două, trei săptămâni înaintea rihtogului(petrecerii) şi dezbat problemele vecinătăţii, vine fiecare cu propuneri la un pahar de vin, lichior, o cafea şi prăjitură. Ele administrează vasele şi celelalte bunuri ale vecinătăţii care aparţin de bucătărit.Mai apoi, cam cu aproximativ o săptămână înaintea rihtogului, bărbaţii merg la ”PIŢULĂ” - aşa se numeşte întrunirea bărbaţilor. Prin tradiţie, la piţulă bărbaţii servesc un sfert de rachiu şi gogoşi. Se spune că, în trecut, la această adunare se strângeau fondurile pentru diferitele activităţi ale vecinătăţii („piţulele”). Dacă demult, foatării erau aleşi o dată pe an, ”la sprânceană”, trebuind să fie obligatoriu buni gospodari, astăzi, în fiecare an foatării se rotesc în ordinea intrării în vecinătate. Rihtogul mai are denumirea şi de ”fosnic” sau ”fărşang”. Această sărbătoare durează două zile, cu muzică, dans, voie bună şi bucate alese. Prin tradiţie, rihtogul se organizează în luna februarie, data alegând-o foatării pentru fiecare vecinătate. Fiind o sărbătoare de alungare a iernii cu origini precreştine, la rihtog se obişnuia şi se mai obişnuieşte şi astăzi în unele vecinătăţi, ca oamenii să se mascheze a doua zi (duminica) şi să defileze cu alai prin sat.
Mai multe detalii mi-a oferit prietenul meu Hermann Demirel Aurel care este ”nachbarvater”, adică, în traducere liberă ”tatăl vecinilor” sau foatărul Vecinătăţii Saşilor din Seleuş, comuna Daneş:” - Rihtogul se făcea înainte de intrarea în post. Deoarece saşii erau organizaţi în vecinătăţi, trebuiau să-şi ţină socotelile (Care, cum , cine, ce?). Vecinătăţile nu erau în cea mai mare parte doar pentru ajutorul de înmormântare cum sunt astăzi, ci îşi construiau şi case. Dacă unul se îmbolnăvea vara şi nu putea să cosească, veneau toţi vecinii să-l ajute, fără discuţie, doar trebuia să dea de mâncare şi de beut. La femeile lăuze, de exemplu, veneau femeile pe rând să le ajute la treburile casnice două-trei săptămâni. Sub coordonarea vecinătăţilor s-au construit şcoli, biserici s.a. În cazuri de calamitate, toţi membrii vecinătăţilor îşi reconstruiau casa în câteva săptămâni. Veneau toţi! Aici, la Seleuş şi Daneş, erau saşi liberi. Aşa se gospodăreau ei. De exemplu, la Criş şi Mălăncrav erau sate de iobagi”. –Unii bătrâni spun că, pe vremuri, foatărul era ales în urma unei examinări serioase, trebuia să fie un foarte bun gospodar. Se spune chiar că, acela care aducea slănina din porc cea mai groasă, era ales foatăr în anul respectiv. „ -Povestea cu slănina este cu totul alta. Saşii îşi ţineau slănina şi alte provizii în turnul bisericii, din cauza invaziilor turce şi tătare. Bisericile săseşti sunt în mare parte înconjurate de ziduri masive-stil cetate. În caz de atac, oamenii se retrăgeau cu toţii între zidurile ferecate, la Biserică, acolo unde aveau şi proviziile. Se apărau cu suliţe, săgeţi şi aveau chiar şi un mini-tun”. –Aveau şi străjeri care urmăreau apariţia turcilor sau a tătarilor? „ -Nu cred! Turcii nu veneau direct în Daneş sau Seleuş. Cei dinspre Braşov cred că au avut străjeri!... Sigur!... Acolo, probabil, trebuiau străjeri şi pe deal. La noi, când vedeau fumul, oamenii se retrăgeau în fortificaţii”. –Cam câte vecinătăţi erau în trecut în comunitatea saşilor din Seleuş? „Erau patru vecinătăţi mari, azi a rămas doar una mică. Biserica Evanghelică are în prezent ca enoriaşi 67 de suflete, din care, cam o treime sunt nativi, restul suntem familii mixte”.

Categoria: De suflet
Data: 2009-03-05

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail