"Fiat lux, pereat mundus!" sau “să se facă lumină chiar de ar fi să piară lumea”, expresie veche de când lumea este motto-ul inspirat pentru descifrarea labirintului de nume ale localităţilor în care cu onor ne ducem traiul. Fie că locuim într-un cătun, municipiu, sat, orăşel sau comună, suntem atât de obişnuiţi cu numele locului de baştină încât semnificaţia lui ne scapă, ori nu ne-a interesat niciodată, fie o ştim şi tăcem mâlc. Din motive diferite bineînţeles. Dar pentru că ele, numele, există, am deschis o mică portiţă în lumea imaginaţiei strămoşilor noştri.
Ce-o fi fost în capul lor?
Al strămoşilor bineînţeles când au numit două sate vecine, Futac şi Beşineu. Nu este glumă. Sute de ani futăcenii şi beşânenii au fost mândrii de numele satelor lor, s-au căsătorit între ei, au format un soi de clan. Deşi prin anii ’70 numele satelor au fost schimbate în mai frumoasele şi elegantele Valea Izvoarelor şi Şomoştelnic, localnicii demonstrează că înainte de toate la ei contează tradiţia şi mândri nevoie mare spun şi azi că s-au născut în F. sau B. Altfel sunt OK.
Despre Bobohalma chiar nu se pot spune multe, decât că până acum câţiva ani multă lume nu ştia că acest sat chiar există. Pentru că în folclorul judeţului exista o expresie legată de acest nume care desemna o tipologie aparte de om: “eşti ţăran din Bobohalma”, sau “prost din B.”, au făcut deliciul multor generaţii. Tocmai de aceea atunci când s-a aflat că satul este real, mulţi au pălit. Totuşi putem fi mândri, pentru că recordul de “imaginaţie” poate fi atribuit celor ce-au dat nume localităţii Spermezeu din Maramureş. Ce s-o fi întâmplat acolo, doar ei ştiu.
Din lac în Puţ
O fi Sânişor un nume care pare să vă lămurească de la început ce anume vrea să spună, dar vă înşelaţi. Se pare că numele înseamnă de fapt golfuleţ. Aici ar fi fost un prim golfuleţ atunci când marea Thetis a început să se retragă. Şi lângă golfuleţul cu rotunjimi aprinzătoare de imaginaţie şi-au făcut apariţia brotăceii de la care şi-a luat numele satul Racameţ. O altă variantă ar fi cea cu broaştele care au fost sărutate şi s-au transformat în prinţişori. Fetele cu sărutul veneau din Nadăşa, ceea ce înseamnă că erau “ispititoare şi seducătoare, trestii unduitoare.” Atât de apetisante încât nu s-au mai putut întoarce acasă după întâlnirea de care tocmai am vorbit. Au fost nevoite să rămână pe loc şi să înfiinţeze satul lehuzelor, cunoscut azi sub numele Chendu.
În tot amestecul ăsta au apărut Chiheru de Jos şi Chiheru de Sus, locuite de nişte “oameni enervanţi, agasanţi, iritanţi”, atît de sâcâitori încât vecinii lor au preferat să plece. Şi au pus temelia satelor Aluniş, un loc acoperit cu tufe de aluni şi Agrişteu, o vale plina de coacăze şi agreşe. Un alt loc al judeţului, loc “dorit, jinduit şi visat” este Aţintiş . Dar incredibil este numele satelor Beica de Jos şi Beica de Sus, nume care se “traduce simplu: cuarţ. De unde până unde ştiau rumânii noştri de cuarţ, poate vom afla odată, cândva. Probabil nu înaintea celor din Băgaciu, sat plin cu oameni băgăcioşi, curioşi şi îngâmfaţi. Asta spun scriptele, nu noi.
Celebritate dublă.
Se spune că dacă eşti din Băla ai 80% şanse să fi poliţist. Misterul acestui destin comun poate fi scos din dubla semnificaţie a numelui. Băl, vine de la Baal, zeul suprem, bălai, frumos şi războinic, pentru ca Bălă să însemne amantă, concubină. Amestecul exploziv, combinaţie letală din care au ieşit “albaştri’.
Satul Bozed oscilează şi el între semnificaţii diferite, între “soc mic” sau “divinitate, idol”.
În schimb cei din Bedeni (Bede=aghiuţă şi ni=uite)au dat de belea. Se pare că acolo s-a întâmplat un mare pocinog, o mare nenorocire, este locul în care încornoratul şi-a băgat coada”. Iarăşi, nu noi spunem asta ci scriptele. Şi pentru că tot am vorbit de coadă, Bârlibaş este locul unde vaca şi-a îmbârligat coada. Atât doar că oamenii au considerat că ăsta e un semn şi s-au stabilit acolo. Cei mai puţin inspiraţi s-au aşezat la Bahnea, un loc “mlăştinos, mocirlos şi plin se smârcuri”. Alţii au ales Archita, sau locul cu ienupăr şi jnepeni încovoiaţi. Au mai fost şi din aceia care au hotărât că locului de hotar plin de bolovani şi pietroaie unde au adăstat ii se poate spune Bord. Şi i s-a spus. Se pare că locuitorii satului Tofalău, sau satul de pe marginea lacului trebuie să accepte şi cealaltă semnificaţie a numelui, cea ancestrală, care punea pecetea locului cu “oameni blegi, indolenţi şi molateci”. Ardeleni puri. Cât despre cei din Toaca se pare că au ceva cu Pegas, ultimul cal înaripat capturat de Perseu. Sunt şi oameni duşi pe la mănăstire, dar în acelaşi timp sunt clănţăi, flecari, palavragii. Una peste alta, oare ce o fi cu ei?
Şefu-i Şef
Dacii liberi aşa cum ne-au fost descrişi în cărţile de istorie sigur au existat. Nebărbieriţi şi sălbatici, s-au aşezat pe locul numit Bărboşi. Doar ca azi nu mai găseşti nici urmă de barbă în sat. Nici măcar preotul nui o mai poartă. Nu credeţi ? Mergeţi să vedeţi.
Cei mai “socolani” dintre daci, viguroşi, vânjoşi şi zdraveni, au înfiinţat cu mândrie satul Socolu de Câmpie. Cei mai neputiincioşi au mers în Hodac – (hodac egal şontâc – şontâc), atât cât au putut. Deşi s-au mai pierdut pe drum unii au mai ajuns şi “s-au oprit din marş aici”, tocmai la Jabeniţa. Au început să lucreze sticla, în locul numit Glăjărie, şi-au argăsit şi tăbăcit pieile la Dubiştea (pe unele din greşeală le-au dubit), pentru ca apoi să înceapă să facă cizme şi ghete, în locul botezat Ciubotani. Nu ştim clar dacă femeile care locuiau în Blidăreasa, locul în care se păstrau tacâmurile şi vasele, erau surghiunite sau nu. Dar s-a aflat că cei din Şerbeni erau iobagi români subjugaţi care la un moment dat au luat calea pustiului şi a deşertului ascunzându-se tocmai la Pusta. Aici puneau noaptea Pripoane, adică legau animalele pe “păscătoare” să nu le fie furate şi pescuiau cu sfoară. Era începutul braconajului la români. Vinovaţi de asta au fost găsiţi însă cei din Culpiu… în timp ce localnicii din Ţopa, dansau şi ţopăiau de fericire.
Tocmai atunci în zare apărea Sfântul calvinist Martin cu uliul. În urma lor a rămas Coroi-Sânmărtin. Un alt uliu, fără stăpân, a fost zărit zburând peste locul numit mai apoi Ulieş. Dar a pierdut o gheară şi locul în care a căzut, s-a numit Ungheni. Cârcotaşii ar spune că patriotismul local funcţionează aici atât de bine încât sătenii declară că ei de fapt sunt Nirăşteni, sau mai simplu, oamenii de pe malul Nirajului. Dăm Cezarului ce-i al Cezarului… dar imediat lângă ei, cei din Vidrasău au o dilemă. De unde până unde şi mai ales cine le-a botezat satul după numele săului dihorului de apă? Pentru necunoscători, grăsime de vidră. Chirilenii în schimb îşi mai amintesc de “domnul cu fierărie”, de la care şi-au luat numele. O doamnă chivernisită, pricopsită, care avea terenuri fertile şi mănoase şi saloane somptuoase locuia în Bogata. O alta care trăia din făcutul aluatului, dar care avea un melc şi o rândunică era de găsit în Maia. Lângă Bereni. Despre localnicii din Bereni, hrisoavele nu spun nimic. Era oare de vină lipsa de comunicare sau drojdiile care fermentau…
În mijlocul Naturii
în Avrămeşti se spune că exista Ajuga Axmanni sau Barba boierului şi Avrămeasa sau Gratiola officianalis sau “mila domnului’. Azi nu prea mai sunt, dar există un alt loc în care pojarul a făcut victime iar arşiţa soarelui este dogoritoare. Acest loc se numeşte şi azi Arşiţa. Pentru a scăpa de caniculă şi boală unii localnici s-au mutat pe malul unei “ape line”, la Apalina. Au scăpat doar de dogoare, pojarul a rămas endemic. Oamenii din Ceuaş locuiesc într-“un sat oarecare”. Atâta lipsă de imaginaţie mai rar. Un loc oarecare la câmpie. Pentru a risipi monotonia câţiva români şi-au luat desagile şi traistele în spinare şi s-au stabilit la Torba (ha!), alţii care aveau “cotigă sau teleguţă pentru poveri uşoare” au pus piatra de temelie a satului Teleac. Şi le-au spus teleacuri şi grădiniţelor de lângă case. Nu au putut scăpa de meteahna străbunilor.
Ce li s-o fi ::năzărit ce li s-o fi căşunat :: celor din Tonciu, doar ei ştiu, însă cei din Uila din cauza trudei zilnice s-au ales cu renume. “Ui la ei”, ce de livadă… Dar cei care trăiesc bine indiferent de îndemnul preşedintelui sunt cei din Dobra care au noroc. Cei din Pănet sigur nu sunt aşa de norocoşi pentru că nu stau toată ziua “pă net”. Lucrează “pă plasa” boierească. Un loc de trecere, dar unde s-au stabilit definitiv oamenii este Vadu. E şi un loc peste care urgiile se abat necontenit.
Oriunde ar locui, orice nume ar fi pus locului, cu umor, cu naivitate sau cu nepricepere, însă fără răutate sau părtinire, oamenii au învăţat să trăiască în bună vecinătate. Că e aşa, stă dovadă documentul, hrisovul, izvorul istoric din locul numit Uricea.
Şi s-a făcut lumină.
P.S. Prin aceste locuri luminate şi prin toate celelalte ale judeţului vom trece începând de acum tot mereu, pentru că în afara numelor, aceste sate mai au comori de spiritualitate, minuni ale naturii, minuni făptuite de om, pe care în timp vi le vomn prezenta în fiecare număr al OM-ului. Dorim ca atunci când nu ştiţi unde să mergeţi când aveţi câteva ore libere la sfărşit de săptămână să aveţi varianta noastră, a judeţului Mureş. Pemntru că dacă pănă acum aţi trecut pe lângă adevărate comori şi nu le-aţi văzut, de acum o să ştiţi de ele. Noi suntem cei care vi le vom dezvălui. Şi avem multe asemenea comori la noi acasă.
