“Privitor ca la teatru/ tu în lume să te-nchipui;/ joace unul şi pe patru,/ totuşi tu ghici-vei chipu-i…”. A mai spus-o şi altul dar altfel, cum că lumea aceasta este o scenă, însă nu a prea fost luat în serios. Doar cei care îşi pot aşeza preţioasele haite de neuroni deasupra acestor cuvinte, adormindu-le pentru câteva minute, spre a se pătrunde de un tâlc greu de cucerit, pot înfige stiletul scânteietor al unei revelaţii. Din păcate, iluminaţii sunt întotdeauna cei care nu trebuie. Cei ce cunosc deja o parte a adevărului şi văd cu precizie în spatele mascaradelor. În rest, lumea e plină de limbuţi, zurbagii şi abramburici a-i limbii române. Nu-şi cunosc înţelesul pentru că nici nu au vreun interes. De aceea, pentru a încheia acest preambul, e bine ca lumea să ştie că acel care a spus că trebuie să te fereşti de cei care le ştiu pe toate a fost un azilant nevinovat pe scena dezgustătoare a lumii. Un plimbăreţ prin tufişurile pline de urzici, trepăduş cu interese strict mercantile, ce umblă printre urzici îmbrăcat în costum de scafandru.
Noi, ceilalţi, mergem desculţi, ne urzicăm, suferim, plângem cu lacrimi de crocodil, dar nu învăţăm niciodată că urzicile pot fi ocolite. Şi, totuşi... Există urzici ce pot lupta împotriva sistemului şi pot aduce izbânda normalităţii. Unirea Urziceni. O localitate cam cât Luduşul, probabil cu o istorie plină de urzici dar care a urzicat obrazul gros al farseurilor. Ca dovadă că se poate câştiga ,dar pentru asta avem nevoie de competenţa voturilor mari, nicidecum de naiva slugărnicie a voturilor mici. Unirea Urziceni a triumfat, în dauna numelor mari şi mânjite cu noroi din fotbalul românesc, datorită lucrului bine făcut. Bine gândit! Pentru că nimeni nu ne poate cumpăra propriul nostru interes. Iar cei de la Urziceni au înţeles asta. Au dat valoare urcuşurilor şi prăbuşirilor vieţii, au dat valoare banului, bine gospodărit.
Duminica aceasta avem parte de alegeri. Ar trebui să ne rezervăm câteva secunde pentru a judeca just ceea ce vom face. Ceea ce vom vota. Să ne punem în pielea unui Dan Petrescu sau a jucătorilor lui. Să analizăm posibilităţile noastre dar şi ale adversarului. Ce tactică putem aborda şi cum putem să ne vedem mai bine interesul. Să ne luăm după propria noastră judecată fiindcă noi suntem propriul nostru antrenor. Să nu ne luăm nici după mass media şi, mai ales, televiziuni. Pentru ele lumea lor aparte este o scenă, meschină şi acaparatoare. Să le lăsăm să ungă scările cu miere pentru tălpile aleşilor şi să polenizeze cu senzaţii diafane crimele taţilor asupra copiilor, a nepoţilor asupra bunicilor fiindcă toate sunt prezentate ca şi cum este foarte normal să se întâmple. Numai cine nu este urzicat nu ştie asta…!

Categoria: Păreri
Data: 2009-06-05

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )