Câte nu s-au schimbat de pe vremea lui Turgheniev! Am trecut de la caleaşcă la maşină, de la pana de scris la calculatoare sau de la ghiulea la bomba atomică. Oare sunt schimbări majore între raporturile pe care le avem între noi ca oameni sau, ceea ce pare şi mai important, între părinţi şi copii?
Într-o societate în care hârdăul cu dejectii umane ţine prima pagina, carnagiul, violurile şi bătăile cu săbii şi pistoale fac deliciul telespectatorilor, iar spălarea rufelor în public, etalând tot ceea ce poate fi mai greţos şi puturos în fiinţa umană, a devenit un soi de sport naţional este foarte greu să separi răul de bine... Asta în cazul în care eşti om în toată firea. Dar dacă eşti copil? O fiinţă încă în dezvoltare, cu antenele nedirecţionate spre stimulii barbari a-i instinctelor de conservare, cu o minte difuză şi lent ancorată la realităţile unei vieţi ce bulversează?
Apoi intervine în viaţa copiilor şi educaţia. Prin definiţie educaţia este formată dintr-un regulament plin de legi scrise sau nescrise care, dacă nu sunt adaptate pe structura sufletească a copilului şi pe potenţialul său nativ, riscă să denatureze multe din principiile fundamentale ale relaţiilor dintre oameni. Pentru că - nu-i aşa? - de multe ori unde pune omul mâna evoluţia firescă dispare, mai ales că, aşa cum ştim, ne naştem puri şi naivi. Dar dacă educaţia se face cu bâta sau sudalma? La ce rezultate ne putem aştepta? Evident că ar fi dramatice şi ireversibile.
Lipsa de comunicare este şi ea omniprezentă. Şi uneori, când comunicarea intră în impas, cel rămas fără argumente vine cu argumentul suprem: o înjurătură (eventual de mamă), câteva referiri la necuvântătoare sau măcar un scuipat între ochi.
„Jucaţi-vă, veseliţi-vă, creşteţi, voi, forţe tinere... Viaţa este în fata voastră, voi veţi trăi mai uşor, nu veţi fi nevoiţi, ca noi, să vă căutaţi drumul, să luptaţi, să cădeţi şi să vă ridicaţi bâbâind prin întuneric. Noi am luptat din greu ca să rămânem în viaţă şi câţi dintre noi n-au pierit ! Voi însă aveţi o ţintă limpede: să munciţi - şi binecuvântarea noastră, a bătrânilor vă va însoţi". Ce valoare mai au azi aceste cuvinte ale clasicului rus? Deşi se perpetuează această învăţătură, greu perisabilă de-a lungul timpului, parcă lipseşte din ce în ce mai mult din ea target-ul. Subiectul-ţintă. Rămâne doar emfaza noastră, a părinţilor, că noi am suferit mult ca ei să aibă o viaţă mai uşoară. Mai că te apucă râsul dacă nu ar fi vorba de plâns. Care viaţă uşoară şi care sacrificiu? Acum ce trăim noi şi alături de noi copiii noştri? Si ei au sentimente, întrebări, temeri, opinii, gusturi, preferinţe. Unele ciudate, poate total nepotrivite sau periculoase. Însă simpla interdicţie nu face decât să le transforme într-un şi mai tentant fruct oprit. Deşi, de multe ori, e necesar să muşte din acel măr otrăvit din celebrul basm cu Alba-neagra ca zăpada călcată în picioare, pentru a putea regândi locul lor în lume.
Un lucru ar trebui să înveţe şi părinţii, faptul că educaţia copiilor lor începe cu propria lor educaţie! Dacă noi suntem nişte ghiolbani inculţi, morocănoşi sau tot timpul nervoşi ce pretenţii putem avea?
De pe www.opiniamureseana.ro
Ca să ştim ce facem cu copiii noştri va trebui să vedem ce facem cu noi. Ei sărmanii depind numai de noi care trebuie să construim casa comuna în care se poate trăi omeneşte, România .
Deocamdată în toată ţara nu se pot asocia nici zece cetăţeni pentru această acţiune. Nu suntem patrioţi , nici o valoare morală superioară nu ne leagă până în subconştient ca să fim cu adevărat o naţie omogenă cu aspiraţii înalte, hotărâtă să aibă o ţară puternică şi civilizata. Alegem tot ce este mai facil, fugim de răspundere, trădăm totul pentru a rezolva interese personale de toate felurile, privim şi cârcotim ce fac alţii, ne lăudăm aiurea, ne alegem cei mai hoţi şi proşti conducători seduşi de minciuni, de simpatii fără noimă, corupţi cu nimicuri cum sunt sălbaticii, nu avem nici o preocupare de felul cum ne sunt administrate avuţiile naţionale şi bugetul.
Până nu rezolvăm problemele grave ale noastre celor maturi, nu avem nimic de oferit copiilor, nici măcar cel mai elementar şi ieftin lucru care este exemplul de viaţă personal !
