Trăian face o călătorie cu maşina primăriei până într-un cătun ceva mai îndepărtat al satului. Le spune celor de acolo, care şi-au făcut un partid în care s-a înscris tot satu, să-şi ia gându!, că nu vor ajunge niciodată o comună autonomă. Acum e în biroul de la primărie, şade răvăşit cu coatele pe masă. Nervos, pune mâna pe telefon şi-l sună pe Emiluţ:
-Alo, şefu! Să trăiţi!
-Hai lasă astea! În 2 minute să fii la mine în birou!
-Bine şefu să trăiţi! Dar ...
-Dar ce?
-Nu sunt în comună şefu! Nu pot să ajung aşa repede!
-Bă, când îţi spun io să vi în 2 minute, păi ai şi pornit, în pas alergător, hai lasă prostiile! Mai ai 1 minut şi 45 de secunde! Dacă nu ajungi la timp te pun să treci pe sub masă în picioare!
Emiluţ ajunge după o jumătate de oră stors de oboseală şi transpirat. Trăian roşu de mânie îl priveşte dejamăgit. Îi dă o scatoalcă şi îl pune să se stoarcă, să nu-i ude parchetu’. Apoi cheamă toţi funcţionarii din primărie la el în birou, să-l vadă pe Emiluţ cum trece în picioare pe sub masă.
După ce se sfârşeste demonstraţia lui Emiluţ, Traian îi povesteşte acestuia călătoria lui în cătun şi-l întreabă dacă s-a rezolvat cu împrumutu.
-S-a rezolvat, şefu!
Trăian îi spune, să stea puţin să-şi mai tragă sufletul, apoi să dea fuga să cumpere un elicopter, că nu se mai poate cu drumurile astea!
-Bine, şefu, dar n-ar fi mai bine să asfaltăm drumu?
-Bă, Emiluţ, vrei să treci iar pe sub masă? Hă, hă! Bă, ar fi da’ nu e! În cât timp ar fi gata drumu?
-Cel puţin 2 ani şefu?
-Bă, păi era să-mi sară chelia într-o juma de oră! Hai, pas alergător!
Emiluţ porneşte în fugă spre dealer-ul de elicoptere.
Nu trec 10 minute şi deschide speriat uşa de la biroul lui Trăian.
-Bravo, măi, Emiluţ, vezi că se poate! Ce culoare va avea? Sper că le-ai spus că-l vreau portocaliu?
-Nu, şefu...
-Bă, ţi-e dacă nu-ţi zice omu pas cu pas ce să faci, nu-ţi trece nimic prin capu ăla mare! Da’ le-ai zis că-l vreau mâine în faţa primăriei, cu pilot cu tot?! Şi să nu fie roşu?! Nici galben?!
-Nu, şefu...
-Ce nu, mă! Dacă mă mai contrazici te pun iar să treci pe sub masă!
-Şefu, de fapt, nu am mai ajuns să cumpăr elicopteru, am auzit ceva foarte important pe drum şi am venit să vă spun! Şi e de rău şefu!
-Bă, Emiluţ... spune repede!
-Şefu, să trăiţi! L-au arestat pe Popovescu! Şi numa el dintre ăştia cu bani din sat mai era cu noi!
-Da? Atunci ai făcut bine Emiluţ! Nu e bine!
-Şi ce facem şefu?
-Păi, te duci şi îi spui şefului de post să-l ţină până dimineaţă şi după aia să-i dea drumu, că altfel îl schimb!
-Da, nu puteţi şefu!
-Bă! Iar mă contrazici! Hai treci sub masă şi stai acolo 5 minute în picioare!
-Tu faci cum îţi spun eu! O să-i dea drumu, că ştie şi el ce ştiu eu! Şi dimineaţă înainte să-l lase, îl sun pe Poponescu şi-i spun că-mi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar am vorbit cu cine trebuie şi o să fie liber în câteva minute!