Planuri pentru relansarea turismului judeţean

Denumire autor: opinia mureseana

Planuri pentru relansarea turismului judeţean

Cum sezonul turistic a cam început datorită timpului favorabil prefectura, prin vocea prefectului Marius Paşcan, apreciază că potenţialul turistic şi cultural al judeţului Mureş este prea puţin exploatat, astfel încât se doreşte acordarea de sprijin pentru toate proiectele care pun în valoare bogăţiile judeţului.
S-au organizat două şedinţe de lucru ale asociaţiilor primăriilor de pe Valea Gurghiului şi de pe Valea Mureşului, în cadrul cărora au fost analizate aspectele pozitive şi negative ale ediţiilor precedente ale festivalurilor de promovare a zonei montane a judeţului Mureş, şi a tradiţiilor şi valorilor locale.
S-a subliniat că în cadrul manifestărilor respective elementul central trebuie să fie specificul local, atât sub aspectul produselor alimentare, cât şi sub aspectul programului artistic. Competiţiile sportive şi de orientare turistică ar trebui să aibă un loc mai important în cadrul festivalurilor. Festivalul Văii Mureşului va avea loc în intervalul 10-12 iulie, iar cel al Văii Gurghiului în intervalul 29-30 august.
Pe agenda discuţiilor cu primarii şi consilierii locali din comunele de pe văile Gurghiului şi Mureşului, s-au aflat şi subiecte care privesc problemele fiecărei comunităţi în parte, prefectul Marius Paşcan declarând din nou totala sa deschidere în a sprijini şi promova proiecte concrete şi eficiente de dezvoltare locală.
Categoria: Administraţie
Data: 2009-04-23


Despre autor:

opinia mureseana
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

opinia mureseana -

Alte articole similare

Cautare

STIRI


Contact

Fotbalul, regele sportului