Cea mai mare bucurie a unei mămici este venirea pe lume a unui puiuţ micuţ. Încă din prima zi, o mămică, veghază la căpătâiul copilaşului ei. Spre deosebire de mămicile obişnuite, mămicile fluture sunt preocupate de copilaşii lor încă de când aceştia sunt la stadiul de omidă. Ele au grijă ca micile omizi, viitorii fluturaşi, să fie bine apăraţi de frunzele copacilor. Astfel le învelesc în câte o frunză mare care le ţine cald, dar le şi fereşte de razele arzătoare ale soarelui. Într-o zi o mama fluture, veghea somnul puiuţiului ei. Fluturaşul era mic auriu, avea nişte dunguliţe negre şi avea ca o coadă de rândunică. Acestor fluturaşi li se spune chiar aşa: „coadă de rândunică”.
În fiecare zi avea grijă ca micul fluturaş să fie bine îngrijit, îi aducea cel mai bun nectar, cules de la flori de soi, astfel încât să se poată dezvolta cât mai bine şi să crească mare şi viguros.
Copiii insectelor se jucau în luminişul pădurii. Micul fluturaş dorea şi el să se joace alături de celelalte insecte. Mama lui, grijulie, cu blândeţe în glas îi spunea:
-Mai stai în casă câteva zile puiul mamei. Aripile tale sunt încă fragile şi nu vei avea putere să zbori. Ai răbdare încă trei-patru zile şi apoi eşti liber să zbori cât vrei tu şi pe unde vrei tu.
-Dar de ce aripile mele nu sunt destul de puternice?
-Noi fluturii auri suntem mai speciali. Avem nevoie de mai multe zile în care să fim bine îngrijiţi, iar apoi îi vom încânta pe toţi cu frumuseţea noastră.
Ascultător, fluturaşul stătea în casă şi privea jocul celorlalte insecte. Nu era supărat. Ştia că în curând va veni şi ziua în care el va putea să zboare. Zilele rămase până când îi veni timpul să zboare s-au scurs repede.
-Sufleţel mic haide să vedem dacă poţi zbura! auzi el vocea mamei. Cu oarecare teamă, fluraşul s-a ridicat şi a ponit spre mama lui care deja zbura în cercuri în jurul lui.Prima dată timid şi cu frică a început să îşi mişte aripile, apoi şi-a dat seama că trebuie să urmărească aerul cald. Din acel moment i s-a părut că ştia să zboare din totdeauna.
-Mami, mami ştiu să zbor! Ce frumos este să zbori mami! De fericire, fluturaşul, zbura tot mai sus, tot mai departe. Parcă totul era un vis frumos. Bucuros, a început să zboare spre grupul de fluturaşi coloraţi care se jucau în luminişul pădurii.
-Fraţilooor... am venit să mă joc alături de voi! Le striga el cu bucurie în glas.
Ceilalţi fluturaşi se uitau la el cu uimire. Semăna cu ei dar nu era ca şi ei. Semăna cu fluturaşii de varză, dar nu era fluturaş de varză. Avea o coadă ciudată. Grupul de fluturaşi a hotărât că nu se poate juca împreună cu ei pentru că „nu era ca ei”.
-Şi eu sunt fluture!şi eu pot zbura! Şi eu am două aripi! Suntem la fel! Voi nu vedeţi?!
-Nu! Tu nu eşti ca noi! Ai două aripi, zbori, dar ai o culoare ciudată şi o coadă cum nu am mai văzut la alţi fluturi! Tu nu te joci cu noi! Să te joci cu cei care sunt ca tine! Îi spuse un fluture roşiatic.
Mâhnit, fluturaşul, porni să cutreiere de unul singur prin poiană. Parcă, acum, avea greutăţi pe aripi şi nu mai avea puterea să se ridice în văzduh. Cu mare greutare a ajuns până la o floare.
-Floare frumoasă, spuse el, pot să mă odihnesc puţin pe petalele tale?
-Odihneşte-te pui de fluture! Poate eşti obisit şi flămând. Eu am nectar din belşug şi dacă îşi este foame te poţi servi.
-Mulţumesc floare frumoasă. Mulţumesc.
După ce sorbi câteva picături de nectar, parcă îşi mai reveni puţin. Apoi observă că lângă floare era o insectă mică şi urâtă.
-Tu cine eşti? Întrebă fluturaşul.
-Eu sunt cosaş. Vai ce fluturaş frumos eşti! Nu am mai văzut aşa fluturaş frumos ca tine!
-Vrei să te joci cu mine?întrebă fluturaşul cu jumate de glas.
-Sunt onorat să mă joc împreună cu tine! Insectele nu se joacă deloc cu mine pentru că sunt urât! Tu chiar vrei să te joci cu mine?
-Da vreau să ne jucăm împreună! Fluturii nu mă primesc alături de ei pentru că spun că nu sunt de-al lor.
Aşa, fluturaşul s-a ales cu un prieten, care oricând era dispus să se întreacă la săritura în lungime sau la săritura în înălţime. Fluturaşului îi era greu să sară, el ştia să zboare, nu ştia să sară, dar se străduia. Cosaşul încerca să zboare. Aşa ziele treceau, iar, ei creşteau din ce în ce mai mult.
-Te superi dacă merg să văd unde se termină pădurea. Vreau să zbor departe! Vreau să cunosc lumea.
-Nu mă supăr. Zboară fluturaşule! Când te întorci să vi să-mi povesteşti ce ai văzut.
Undeva în pădure, fluturaşul auriu se întâlneşte cu Zâna fluturilor. Zâna fluturilor era tot ca şi el aurie, de fapt era chiar ca el, numai că era mult mai mare şi strălucea foarte tare.
-Oauuuu, ce fluture frumos eşti? Cred că şi tu eşti singură! Nici cu tine nu se joacă ceilalţi fluturi! Aşa este?! O întrebă fluturaşul.
-Eu nu mă joc! Eu sunt Zâna fluturilor!
-Zâna fluturilor? Şi ce faci tu?
-Îi ajut pe fluturii care au probleme, pe fluturii bolnavi, pe fluturii rătăciţi.
-Şi pe mine mă poţi ajuta să mă primească fluturii în grupul lor?
Zâna zâmbind se uita de el, îşi întinde aripile din care începe să cadă o pulbere de stea. Cât ai clipi aripile fluturaşului, au devenit strălucitoare ca ale ei. Aripile lui strălucesc şi împrăştie când zboară un praf auriu.
Pe când să-i mulţumească ... zâna a dispărut.
-Mulţumesc Zâna fluturilor, mulţumesc! A început el să strige. Fericit, a început să zboare spre casă. Pe unde trecea în urma lui rămânea o pulbere aurie. Totul în urma lui devenea auriu. Ajuns în poieniţa de lângă casă a început să îşi strige prietenul:
-Cosaşuleeeee, cosaşuleee vino repede să vezi!
Cosaşul ieşi de sub o frunză de la umbră. Se uita spre cer de unde auzea vocea prietenului său, dar nu îl vedea! Vedea un ghem auriu, în care parcă era ceva. Cu cât se apropia de el cu atât îşi dădea seama că prietenul său este înconjurat de o pulbere aurie care se îmrăştia peste tot în jur.
Ceilalţi fluturi când l-au văzut, au început să se apropie de el. Erau uimiţi. Aşa ceva nu au mai văzut. Cu teamă şi ruşine fluturaşii se apropiau tot mai mult de el.
-Vrei să fi prieten cu noi? Se auzi o voce.
Surprins fluturaşul se uita la grupul fluturilor. Prietenul lui, cosaşul, a făcut un pas în spate. Se gândea că iarăşi va rămâne singur. Se gândea că l-a perdut pe unicul său prieten. Apoi fluturaşul, şi-a întors privirea către prietenul său. A observat tristeţea care l-a cuprins. Şi-a adus aminte de zilele în care nu avea alţi prieteni, de refuzul fluturilor de a-l primi in grupul lor.
-Doar dacă o să fiţi prieten şi cu prietenul meu! Apoi s-a apropiat de cosaş, a scuturat aripa dreaptă şi pulberea aurie l-a acoperit şi pe prietenul său. El este auriu ca şi mine! Dacă îl primiţi şi pe el vreau! Dacă nu ... NU! A răspuns eu răspicat.
-Bine... bine ... vă primim pe amândoi.
De atunci în luminiş a fost mare veselie. Fluturaşul auriu a fost poreclit „Pulbere de stea” de către ceilalţi fluturi, prietenul lui, cosaşul era „Cavalerul auriu”. Fiecare fluture avea câte o poreclă, dar porecelel fluturaşului auriu şi a cosaşului erau cele mai frumoase.

Categoria: Bucurii
Data: 2009-05-14

Listeaza | Trimite link-ul prin e-mail

• Lumea copiilor ( de Mirela Laiu )
• Câştigătorii  ( de Dana Gurghian, Iernut )
• Lumea copiilor ( de Mirela Laiu )
• Primăvara în ochi de copil  ( de Dana Gurghian, Iernut )
• DANEŞ, CRIŞ: BATRÂNI MILUIŢI ( de Ştefan Costea, Daneş )