SĂRMAŞU, între sărbătoare şi aniversareDenumire autor: Mircea Răchită![]() Zilele Sărmăşene au avut în acest an o dublă semnificaţie. Pe lângă momentele obişnuite ale unei astfel de sărbători a avut loc un moment aniversar. S-au împlinit 100 de ani de când a fost descoperit gazul metan la Sărmaşu. Anul 1909, 22 aprilie, este considerat ca fiind „momentul descoperirii primului zăcământ comercial de gaz metan din România”, la Sărmăşelu. La această aniversare au fost prezente nume grele, adică toată conducerea a ceea ce înseamnă gazul metan din România. Alături de aceştia a participat şi prefectul Marius Paşcan. Cu această ocazie, Dumitru Chisăliţă a lansat volumul intitulat „Descoperirea gazelor naturale aşa cum a fost ea, 1909 - Sărmăşel. Apoi s-a acordat titlul de Cetăţan de Onoare domnilor Dumitru Chisăliţă şi Nicolae Băciuţ.
Alt moment important al acestor zile de sărbătoare s-a întâmplat laVişinelu, acolo unde Şcoala Generală din localitate a primit numele de Ovidiu Iuliu Moldovan. Regretatul actor a fost fiu al acestui sat. Rămânând aproape de cultură, amintim că au avut loc şi patru lansări de carte cu autori exclusiv sărmăşeni, ceea ce denotă că pe aceste locuri literatura este o stare de spirit. Au fost lansate volumele lui pr. Daniel Camară – „Biruieşte răul cu binele!”, „1001 cugetări”, vol. III, autori pr. Ilie Bucur şi prof. Rodica Brândaş, precum şi două volume de poezie, „Refugiu în poeme” de Cadar Katalin şi „Jumătate fără nume” de Ileana-Maria Belean. Zilele de sâmbătă şi duminică, exceptând expoziţia de animale „Expotaurine Sărmaşu 2009, ediţia a VII-a”, au fost rezervate cântecului, dansului şi voiei bune. Astfel a avut loc festivalul concurs de muzică populară ”Flori de pe Câmpie”, ediţia I, Festivalul jocului şi cântecului de pe Câmpie, cu participarea formaţiilor din Balda, Cămăraşu, Frata, Silivaşu, Valea Largă, Mociu, Râciu, Sărmaşu. Au concertat soţii Ţogorean, Ana Ilca Mureşan, surorile Guţă, Marcel Avram iar Gelu Furdui, de la Radio Cluj, a prezentat concursul de muzică populară. Pentru tineri au fost programate trupe de muzică uşoară ca Fly Project, Top Secret sau Danger dar şi discoteci în aer liber cu DJ Nino. În paralel cu toate aceste evenimente s-a desfăşurat şi un campionat de minifotbal, dotat cu „Cupa Zilele Sărmăşene”. Locul I a fost adjudecat de Pompierii Sărmaşu, pe locul II a venit Belcanto Sărmaşu iar pe locul III echipa din Vişinelu. „Ne-am străduit şi în această perioadă de criză să dăm continuitate acestui festival, „Zilele Sărmăşene”, care se află la cea de a VII-a ediţie. Sper că sărmăşenii s-au simţit bine, pentru că evenimentul a fost organizat într-un mod în care toată lumea să regăsească ceva din ceea ce îi place.” Ioan Mocean, primar Sărmaşu
Categoria: Divertisment
Data: 2009-09-06 Despre autor:Apasa aici pentru a trimite e-mail! Mircea Răchită -
Alte articole similare
|
CautareSTIRI
|