Statuia lui Guşă, trocul murdar al consilierilor locali

Denumire autor: opinia mureseana

Statuia lui Guşă, trocul murdar al consilierilor locali

Ţara arde şi aleşii se piaptănă... Aşa se poate traduce tevatură creată în jurul amplasării statuii generalului Ştefan Guşă în zona centrală a municipiului Târgu Mureş. În timp ce consilierii locali bat în retragere şi recunosc că nu s-au documentat înainte să voteze, primarul municipiului, Dorin Florea, spune răspicat că bustul generalului va fi amplasat pe locul stabilit, fără nici o altă discuţie. Între timp, conducerea UDMR a cerut demisia consilierilor care au votat această hotărâre, dar aleşii nu sunt deloc sensibili la aceste ameninţări.
Municipiul Târgu-Mureş se confruntă în această perioadă de criză cu o situaţie socială şi econimică destul de dificilă, dar Consiliul Local dezbate de câteva zile un subiect care a stîrnit numeroase pasiuni politice, amplasarea statuii generalului Şefan Guşă pe bulevardul Cetăţii din municipiu. Hotărârea a fost atacată dur de liderii UDMR, care cer acum demisia colegilor de partid din Consiliul Local care au votat pentru ridicarea statuii. Motivul? Generalul Guşă a fost trimis în judecată în dosarul Revoluţiei din 1989. Dar procesul nu a mai avut loc, ca urmare a decesului acestuia. Consilierii UDMR recunosc că nu ştiau aceste lucruri când au votat şi sunt dispuşi acum să dea înapoi.
Conilierii UDMR recunosc şi faptul că există o înţelegere tacită între ei şi colegii lor din alte partide, în legătură cu hotărârile care privesc amplasarea de statui sau denumirea unor străzi cu nume ale unor personalităţi române sau maghiare. Consilierii maghiari votează ce propun colegii lor români, dar şi reciproca este valabilă... Dacă acum consilierii maghiari sunt dispuşi să dea înapoi, primarul Dorin Florea spune răspicat că statuia lui Ştefan Guşă va fi amplasată la locul stabilit, fără nici o discuţie.Ştefan Guşă a fost comandant al Diviziei 6 Tancuri "Horia, Cloşca şi Crişan", din Tîrgu Mureş din data de 10 noiembrie 1981. A făcut parte din echipa de generali trimisă de Nicolae Ceauşescu la Timişoara la 17 decembrie 1989 şi a fost prezent acolo în perioada în care a avut loc represiunea armată împotriva revoluţionarilor.


Categoria: Administraţie
Data: 2009-09-24


Despre autor:

opinia mureseana
Apasa aici pentru a trimite e-mail!

opinia mureseana -

Alte articole similare

Cautare

STIRI


Contact

Fotbalul, regele sportului