Ziua mea de naştere

Am 20 de ani. Am schimbat prefixul, ca să mă exprim „la modă“. Nici eu nu reţin ziua şi data când am împlinit această vârstă. Am uitat, la fel cum a uitat marea majoritate a celor ce mă cunosc. De ziua mea lumea pleacă într-o mini-vacanţă la munte sau la mare. Cei „boemi“ pleacă în Vama Veche. Nu ştiu de ce naiba pleacă lumea de ziua mea la mare. De ce atunci? Se spune probabil că e început de sezon estival, trecem în anotimpul căldurii, al hormonilor inflamaţi, al petrecerilor şi al distracţiei. Eu am fost de ziua mea în Herăstrău, cu Vali. Am făcut înconjurul parcului pe o vreme superbă, scăldată-n soare, în căldură, în bună dispoziţie. Apă, multă lume, hidrobiciclete, verdeaţă, terase pline, localuri pline, foarte multă lume, doze de bere, ţigări aprinse, sucuri, cupluri ţinându-se de mână, lume jucând tenis, jucând fotbal şi baschet, bărci, flori, copaci, zi liberă, lipsă de griji, ziua mea, 20 de ani...primii nori, alţi nori, nori gri, nori întunecaţi, nori negri, o adiere, apoi vânt, apoi primii stropi, în cele din urmă ploaie fină, oblică, răcoroasă. „The sound of spring rain.“ Ieşire din gura de metrou, Obor... ploaie torenţială, dreaptă, viguroasă, tăioasă, rece. Superbă. „The sound of autumn rain.“ Grea, substanţială. Însărcinată. Întreaga zi divizată-n două părţi antagonice şi la fel de minunate. Jumătate de zi de început de vară; jumătate de zi de toamnă timpurie, botezată de ploaia totală, sclipitoare, diamantină, elegiacă. Aer înmiresmat, natură respirând, verde crud, cer întunecat reflectat în bălţile pe care ploaia le modulează ca pe-un suflet. Felinare în convulsii. Felinare înfipte-n pământ, aureolate de propriile lumini străbătute de stropi. Felinare plutind în eter. Felinare nostalgice, umede, aproape reci, vii, lăcrimând raze fluide, împrăştiind întunericul. Transă autumnală. Plimbare crepusculară în Cişmigiu. „Lacul lebedelor“. Văd raţe şi lebede frumoase, elegante, văd lebede tinere, negricioase şi urâte, văd păsări pe care nu le recunosc. Ploaia cade, felinarele ard, păsările dansează plutind. Vali se întreabă cum se cordesc lebedele. Îi spun că nu ştiu, dar sunt curios. Cu siguranţă, se cordesc cu graţie. Oamenii uită să mai facă asta. Uită să mai ia unele lecţii de la animale. Lebedele ne dau clasă... se-ngemănează, îşi unesc aripile... futai în zbor, poezia copulării... Seara merg în bar, „plantaţia Smârdanu’ de sus“, delir în trei cu Vali şi Cristina, mă sună Claudia, mă cheamă mai târziu în nu-ştiu-care club cu nu-ştiu-care prietene de-ale ei, îi spun că ne-auzim... ne-auzim, ne vedem, club aproape gol, apoi aproape plin, vin pe masă, tequila, muzică difuză-n boxe, zâmbete superbe de trei fete superbe, eu zâmbesc confuz, Vali zâmbeşte semi-imperceptibil... îmi imprim mişcările corpului angajate-n dans în aerul dens (fum-alcool-parfum-feromoni-carnalitate) şi uit unde m-am născut, cine sunt, ce vreau, de ce sufăr, când m-am născut, ce vârstă am şi ştiu doar că am mai multe zile de naştere decât credeam, mai multe vârste, mai multe aniversări şi că poate mă nasc, de fapt, chiar acum, când trăiesc aceste fapte... când le retrăiesc, le rememorez, le transcriu, acum când vă plictisesc cu această potenţială aberaţie, când mă întreb „de ce?“ şi nu găsesc răspuns fiindcă nu este... este doar acceptare, asumare, fiinţare...

• „O fi asta scrânteală, dar e cu socoteală.“ ( de Andrei Vornicu )
• Comuna Românica - pamflet cu repetiţie ( de Valentin Covaciu )
• Dor de origini (printre altele) ( de Andrei Vornicu )
• Scumpa noastră patrie Afganistanul! ( de Mircea Răchită )
• Simple opinii (II) - presa mureşeană ( de opinia mureseana )