Divertisment

Articole existente: (24)
1 iunie: Copiii în prim plan

1 iunie: Copiii în prim plan

Desene pe asfalt, poezii, cântecele, demonstraţii de lupte, dans de societate, muzică clasică, parada modei, sunt momentele dedicate zilei copilului, organizată de magazinul INTEREX pentru 100 de preşcolari şi şcolari din patru centre de învăţământ ale oraşului Târgu Mureş.

Emoţiile au fost mari atât pentru organizaţori cât şi pentru micii participanţi la manifersatarea organizată în cinstea lor.
Dar până la urmă vremea a fost de partea noastră astfel că atât de aşteptatele desene pe asfalt au făcut deliciul puştilor care în pătrăţele individuale marcate pe asfalt au dat frâu liber imaginaţiei.
La evenimentul organizat cu ocazia zilei de 1 iunie au participat grupe de copii de la grădiniţa cu orar prelungit nr 19, elevi ai Gimnaziului Romulus Guga şi ai colegiului Serafim Duicu, precum şi elevi ai Liceului de Artă. Fiecare (continuare)

O nouă grilă de programe la TVR Târgu-Mureş

Toamna se numără … noutăţile şi în televiziune. Începând de luni, 28 septembrie, TVR Târgu-Mureş îşi aşteaptă telespectatorii cu o grilă de programe proaspătă şi încărcată cu emisiuni în premieră. Mai multă informaţie, o reflectare cât mai fidelă a evenimentelor din regiune şi o strategie care să fie pe gustul tuturor categoriilor de public, sunt obiectivele echpei redacţionale a Studioului regional al Televiziunii Române. Noua structură a programelor vă propune câteva noutăţi absolute pentru mass-media mureşeană. De luni, jurnalul regional va purtea fi urmărit, integral şi simultan, atât de telespectatorii vorbitori de limbă română, cât şi de cei de limbă maghiară pentru că va avea o structură bilingvă. Proiectul este unic în România şi va cuprinde ştiri, reportaje, informaţii utile, sport şi buletine meteo din judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu şi Alba, (continuare)

SĂRMAŞU, între sărbătoare şi aniversare

SĂRMAŞU, între sărbătoare şi aniversare

Zilele Sărmăşene au avut în acest an o dublă semnificaţie. Pe lângă momentele obişnuite ale unei astfel de sărbători a avut loc un moment aniversar. S-au împlinit 100 de ani de când a fost descoperit gazul metan la Sărmaşu. Anul 1909, 22 aprilie, este considerat ca fiind „momentul descoperirii primului zăcământ comercial de gaz metan din România”, la Sărmăşelu. La această aniversare au fost prezente nume grele, adică toată conducerea a ceea ce înseamnă gazul metan din România. Alături de aceştia a participat şi prefectul Marius Paşcan. Cu această ocazie, Dumitru Chisăliţă a lansat volumul intitulat „Descoperirea gazelor naturale aşa cum a fost ea, 1909 - Sărmăşel (continuare)

La Sărbătoarea Oraşului Iernut

La Sărbătoarea Oraşului Iernut


Sfârşit de august. Aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, Primăria Iernut a organizat în ultimul weekend din lună Sărbătoarea Iernutului. Alături de iernuţenii veniţi din Spania, Italia, Irlanda să-şi petreacă vacanţa acasă, în mijlocul familiei, am petrecut momente plăcute la spectacolele din centrul oraşului.
Dezvelirea Monumentului Eroilor Iernuţeni
Începând cu ziua de vineri, 28 august 2009, festivităţile s-au ţinut lanţ, satisfăcând (pe cât posibil) toate gusturile. Evenimentul care a marcat deschiderea oficială a ” Zilelor Oraşului Iernut” a fost dezvelirea Monumentului Eroilor Iernuţeni, dedicat tuturor celor ce s-au jertfit pentru locurile natale. (continuare)

ZAU DE CÂMPIE: Peştişorul de aur a fost adjudecat de tradiţiile şi obiceiurile locului

ZAU DE CÂMPIE: Peştişorul de aur a fost adjudecat de tradiţiile şi obiceiurile locului

Duminică la Zau de Câmpie a fost forfotă mare. Foarte mulţi comercianţi şi-au etalat marfa de la intrarea în parc şi până în vârful dealului. Se putea făsi orice, de la jucării pentru copii, dulciuri sau haine, până la podoabe din argint în sute de modele. Precupeţele, toate, garantau că sunt făcute din bani de argint. Ba unii nu pregeteau să spună că sunt bani din antichitate! Altul vindea lebeniţă şi-şi vindea marfa strigând „Nu daţi banii pe prostii, luaţi pepeni la copii!”. Atmosferă calmă, cu mulţi vizitatori şi, probabil, cumpărători. Dar şi cu o vreme frumoasă cu un soare apăsător. Evident că nu puteau lipsi nici micii, grătarele şi, evident, peştele, alimente stropite cu bere sau vin, pentru o mai bună digestie (continuare)

Madonna de la bordel

Madonna de la bordel


O asemenea desfăşurare de forţe te duce cu gândul la vreo întâlnire NATO. Maşini blindate, secrete greu de desluşit, poliţie şi băieţi cât gardul pe la toate colţurile şi, mai ales, presa peste tot. Prin canale, pe maşini, survolând oraşul cu elicopterele, totul pentru a putea da toate detaliile. Şi ce aflăm? Lucruri nemaivăzute şi nemaiauzite. Oamenii merg pe două picioare, circulă cu maşinile, trec pe la trecerea de pietoni, poliţiştii au caschete şi unii merg pe motociclete, copiii se joacă iar marile personalităţi merg în maşini blindate şi stau ascunse ca potârnichile. Când te întrebi cui îi sunt adresate toate acestea, cine este marele însetat de astfel de informaţii esenţiale şi vitale, te întorci de unde ai plecat. (continuare)

Mike Project cucereşte publicul maghiar, chiar şi din Ungaria

Mike Project cucereşte publicul maghiar, chiar şi din Ungaria

Mare succes la "Zilele comunei Corunca"
Dupa cum bine se stie, Mike Project este o trupa romanească, prezentă la multe evenimente din ţară, care creşte de la o aparitie la alta. Singura trupă din Târgu Mures care se reinventează la fiecare apariţie, lasând deoparte ‘’barierele standard’’ ce caracterizează alte trupe. Partea cea mai interesantă în acest moment este o nouă cucerire de public, un nou segment de piaţă şi acela este publicul maghiar. Primul concert în care a interpretat şi piese în limba maghiară a fost cel din 25.07.2009, cu ocazia zilelor comunei Corunca. (continuare)

Interviu în exclusivitate

Interviu în exclusivitate

Cu şi despre Hazard
Reporter: Povesteste-ne puţin despre tine, pentru cei ce nu au avut ocazia să te cunoască?
Hazard: Mă numesc Cipri, Hazard e numele de scenă, am 25 de ani, cânt de 4 ani, şi sunt din Târgu Mureş. Sunt o fire modestă şi îmi place să ajut când sunt ajutat.
Reporter: De cât timp eşti in lumea muzicală?
Hazard: Cum am mai spus şi mai sus, sunt de 4 ani, din 2005, atunci am inceput pentru prima dată, am înregistrat prima piesă impreuna cu trupa DLC, care era pe atunci mai consacrată, şi acu’ iată-mă aici.
Reporter: Ce prieteni ţi-ai făcut în lumea muzicii?
Hazard: În lumea muzicii am foarte mulţi prieteni, acum, cu câţiva dintre ei am făcut… să zicem aşa un clan, se numeşte Academia Subterană (Smoke Parody, Brain, Ferinus Naro) plus cîţiva prieteni în Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, în aceiaşi branşă a lumii hip-hopului. (continuare)

Trupa clujeană Jaar Project surprinde din nou

Trupa clujeană Jaar Project surprinde din nou

Dj Jonnessey, Andrei şi Robeeo se cunosc de câţiva ani buni, însă la vremea respectivă lucrau fiecare pentru proiecte diferite, asta până în toamna anului 2007, când lucrurile au luat o întorsătură favorabilă pentru ei.
Robeeo şi Dj Jonnessey s-au hotărât să facă un proiect comun şi, la scurt timp, l-au contactat pe Andrei, care a acceptast fără să facă parte din proiect şi fără să stea pe gânduri. După ce au început să lucreze primele piese pentru albumul de debut, s-au decis şi asupra numelui de trupă şi din ziua respectivă Jonnessey, Andrei şi Robeeo formează Jaar Project, iar dacă vă întrebaţi de ce au ales acest nume, răspunsul este: pentru că melodiile lor sunt compuse în intregime de către ei şi orchestrate de Robeeo. (continuare)

Lorand Coza, între muzică şi modă

Lorand Coza, între muzică şi modă

“Fiecare colecţie a reuşit să şocheze publicul… “
Cu siguranţă vă este cunoscut numelei tânărului artist perocupat de muzică şi modă. Artistul este un băimărean de doar 22 de ani, stabilit în Bucureşti. Lorand este student în ultimul an la “Universitatea Naţională de Arte, Secţia modă, din Bucuresti. Prima prezentare de modă a tânărului designer a avut-o la vârsta de doar 13 ani. În afara de asta, Lorand este şi solist, avand la activ o serie de concerte, organizate cu prilejul unor evenimente. Vă invit să aflăm împreună mai multe, chiar de la Coza Lorand !
Reporter : Spune-ne, te rog, câteva lucruri despre prima ta prezentare ! (continuare)

 

Cautare

STIRI


Contact

Fotbalul, regele sportului