Medicina naturistăArticole existente: (10)
Leacul Universal al naturiiArgila Albastră de RâciuArgila Albastră de Râciu este un leac universal. Aşa cel puţin ne-au prezentat-o cei care au folosit-o primii în tratarea diferitelor afecţiuni, consătenii lui Gârbu Petru din Râciu.Apoi au încercat-o şi alţii, până ce nu a mai fost judeţ din ţara asta în care argila să nu fi ajutat la însănătoşirea a cel puţin unui om. "Ce am eu în propria mea ogradă trebuie dat la toată lumea şi într-un timp cât mai îndelungat. Această adevărată comoară de sănătate dată în nemărginita lui bunătate de Dumnezeu Tatăl, acest leac miraculos lăsat în farmacia lui naturală, argila albastră, trebuie să poată fi cumpărată de oricine, oricând are nevoie. Recunosc, la început m-am îndoit, nu credeam nici eu că un lut albastru (continuare) Celulita (III)Bine te-am regăsit.Mi-am propus încă de la început să dau cât mai multe informaţii cititorului pe care acesta să le folosească apoi în favoarea lui. Aşa voi face şi în continuare prezentând aspecte legate de celulită, îngrăşare şi viaţa sănătoasă şi nesănătoasă. 1.Nu se poate de azi pe mâine. Când începeţi un regim, vă aşteptaţi ca rezultatele să se vadă cât aţi bate din palme. De azi pe mâine vă schimbaţi modul de alimentaţie ( sau nu mai mâncaţi deloc) şi vă apucaţi serios de sport. Iar după o saptămână de foame şi de febră musculară v-aţi decis: „Gata, s-a terminat! Slăbitul e un chin”. (continuare) TOP 6 - Cele mai bune medicamenteAERUL-APA-SOARELE-MIŞCAREA-MÂNCAREA-ODIHNARespirăm „ bem lichide, stăm la soar, ne mişcăm, ne hrănim, ne odihnim”. Toate astea fac parte zilnic din viaţa noastră cu scopul de a se dezvolta, perpetua şi a ne oferi condiţii cât mai plăcute dar de multe ori nu şi foarte sănătoase. De multe ori apelăm la produse cu forme miros, culoare deosebită dar care ne fac mai mult rău decât bine. Din când în când gândiţi-vă analizaţi şi fiţi în stare să schimbaţi câte ceva din modul şi mediul vostru de viaţă. Din păcate din TOP 6 amintit, toate s-au degradat verdiginos în ultimii 50 de ani în special din cauza goanei după îmbogăţirea rapidă prin care nu primează sănătatea. (continuare) Medicina naturistă: ConstipaţiaCând vorbesc despre slăbire multe persoane mă întreabă ce pastile să ia, ce laxative să folosească sau ce metode fantastice să facă pentru a slăbi.De fapt trebuie analizate: modeul de viaţă personal, obiceiurile din familie în privinţa alimentaţiei, somnul etc, şi nu în ultimul rând factorii involuntari ce nu ţin de voinţa ta: probleme cu tiroida, masticaţia, constipaţia, proasta funcţionare a vezicii biliare, deficienţe în tranzitul intestinal. Oricare ar fi motivele obezităţii importante sunt alimentele şi lichidele care le introduci în corp (continuare) Despre slăbitul sănătos (III)Bine te-am regăsit!Întruct a venit vremea caldă şi te pregăteşti să-ţi expui corpul la ştrand, pădure sau la mare, problema ta permanentă este cum să fac să arăt bine, să dau jos câteva kilograme inestetice. Răspunsul meu e: încet, sigur şi sănătos. Respectă programele mele de alimentaţie şi viaţă din numerele anterioare ale ziarului şi nu uita „dacă vrei cu adevărat poţi mai mult”. Dacă pentru a lua în greutate ţi-a luat ceva timp ar trebui să-ţi ia ceva timp şi să slăbeşti. Unei persoane care se grăbeşte să slăbească ½ kg (continuare) Slăbitul sănătosBine te-am regăsit!În continuarea serialului meu despre „Slăbitul sănătos” voi aborda astăzi şi alte aspecte legate de acest subiect. În primul rând precizez faptul că programul de slăbit pe o săptămână prezentat în numărul trecut se bazează pe mâncare simplă, variată şi combinarea alimentelor la o masă, după regimul disociat. Acest program prezintă de fapt p referinţă după care se poate lua oricine doreşte să ducă o viaţă sănătoasă. (continuare) Slăbirea sănătoasăBine v-am regăsit!Pentru că au trecut sărbătorile de paşti şi te-ai bucurat de plăcerile culinare, sigur te gândeşti cum să-ţi faci un program de mâncare cu ajutorul căruia să slăbeşti şi totodată să fii în formă şi să te hrăneşti. În timp ce tu ai sărbătorit eu ţi-am pregătit un program sănătos de luptă cu kilogramele. Cu meniul conceput de mine pe o săptămână te hrăneşti şi vei observa că-ţi va creşte condiţia fizică şi psihică. Meniul de mai jos se bazează pe MÂNCARE SIMPLĂ ŞI VARIATĂ. (continuare) Remedii de sărbătoriPentru această săptămână, ce include o sărbătoare atât de importantă a creştinătăţii, în care eşti tentat să mănânci mai mult şi mai consistent, ţi-am pregătit remedii naturiste pentru a atenua efectele secundare ale plăcerii de a mânca.Aşadar ce se întâmplă cu tine de sărbători? Mănănci prea mult, prea haotic şi prea consistent. Îţi epuizezi sursa de enzime digestive: pepsina din stomac, bilă din vezica biliară, piancuatină din pancreas şi alte 2000 de enzime din intestin şi apar astfel problemele: constipaţie, greaţă, balonări, tensiune oscilantă, retenţie de apă, oboseală, diaree, colită etc.(continuare) Despre slăbitul sănătosÎnceputul unei diete este cel mai greu. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, ne gândim cât de retrictiv va fi totul. Personal, cred că este prima greşeală. Apoi, cea de-a doua este „adoptarea” unui regim ţinut de o cunoştinţă. Îţi propun câţiva paşi mici de urmat, iar dacă vei reuşi să nu te abaţi, vei găsi acea putere de a duce la sfârşit un regim de slăbit, fără ca acesta să se transforme într-un chin.-nu porni la drum cu gândul că te vei înfometa. -nu-ţi propune să slăbeşti mult dintr-odată. Dacă vei reuşi treptat să dai jos kilogramele în plus, corpul tău nu va suferi modificări bruşte (eviţi astfel pielea lăsată, fără elasticitate). (continuare) Slăbirea – viaţă sănătoasăVoi continua astăzi să-ţi prezint aspecte din procesul de slăbire sănătoasă.Pentru început trebuie să ştii că orice slăbire sau îngrăşare are nişte cauze precise şi aceste cauze trebuie descoperite singure dacă eşti obiectiv şi autodidact în domeniu sau de către un cadru de specialitate. Cele mai importante în orice problemă de sănătate sunt analizele şi diagnosticul. Dacă sunt făcute de profesionişti se pot găsi cauzele şi apoi aplica remediile specifice. De multe ori slăbirea sau îngrăşarea pot fi cauzate de funcţionarea anormală a unor organe şi sisteme şi aici mă refer la: (continuare) Pagini: 1 |
CautareSTIRI
|