Între negură şi cătran
Data: 2010-05-31
Sursa: Mircea Răchită
Deasupra României apasă, din ce în ce mai greu, un uriaş nor al disperării. Atmosfera, cu toate festivismele de paradă, este tot mai apăsătoare. Oamenii sunt din ce în ce mai înneguraţi şi cătrăniţi. Şi toate acestea au un motiv: ziua de mâine. Ani de zile fierţi în suc propriu, împănaţi cu minciuni şi garnisiţi cu iluziile unei bunăstări ce nu va veni prea curând, românii au ajuns fripturile de la masa îmbelşugată a celor chivernisiţi. Aceşti burjui s-au folosit de buna credinţă a celor mulţi iar acum, aceştia, au realizat că şi-au săpat singuri groapa. Pentru că şi poporul are partea lui de vină. Prea îi place să sufere şi are o plăcere ciudată de a-şi vedea fericiţi călăii. Este evident că măsurile ce se vor lua sunt olage. Ciuntiera salariilor şi a pensiilor, diversele taxe şi impozite sau orice fel de găselniţe asemănătoare sunt făcute doar să acopere golurile din visteria statului după jaful din ultima perioadă. Nici vorbă de vreo relansare a economiei, nicidecum şanse pentru crearea de locuri de muncă. Cu un cinism înfiorător suntem anunţaţi că trăim bine, că minciunile sunt cele mai limpezi adevăruri, că hoţiile sunt generozitatea sfântă coborâtă pe pământ. Mai mult ca sigur că vor exista mari convulsii sociale în perioada următoare şi oricât se arată chipul încruntat al FMI-ului lucrurile nu se vor schimba. FMI nu este o societate de binefacere, dimpotrivă, amuşină aidoma prădătorilor lipsa de vlagă a victimelor. Finanţează doar politici falimentare, în cârdăşie cu capii acelor ţări, pentru a trage foloase înmiite. Sunt ţări care au devenit slugile acestuia dând dări grele. Chiar mai mult de jumătate din PIB. Circuitul în natură a acestor societăţi financiare este de cele mai multe ori dubios, cu un hăţiş politic, economic şi strategic bine pus la punct, menit să asigure un control asupra tot ce mişcă pe lumea aceasta. Un singur amănunt nu interesează. Adică omul. Există suficiente resurse pentru a pune în prim plan omul. Pentru a viza sănătatea, educaţia şi traiul decent. Dar acest lucru nu este profitabil fiindcă tocmai din lipsa acestora se creează banul. Cel mult şi important. Cel prea mărit şi idolatrizat. Fiinţa umană este doar unealta cu care se sapă în adâncul puţurilor aurifere iar investiţia în ea, în acest caz, este păguboasă.
Alte stiri - Politica
Umor negru guvernamental.ro - 2010-06-11
Coaliţie - 2009-07-02
De data asta nu! - 2009-06-16
Criză mare, frate! - 2009-06-16
Comunicat PRM - 2009-05-28
Ziua Europei la Iernut - 2009-05-14
S-a decis: Ciprian Dobre este noul preşedinte al liberalilor mureşeni - 2009-05-07
Comunicat de presă P.N.L. - 2009-04-10
Nicolae Şovrea este noul primar din Albeşti - 2009-04-07
Fuck ce vreau, de la Tresia gânditoare - 2009-04-02
|
Calatorii |
Editoriale |
Politica |
Viata |
|
Cautare
STIRI

|